UGAL

 

HOTĂRÂREA CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE
Nr. 29/09.03.2022

 

Conform:
Legii educației naționale nr. 1/2011,
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați,
Ordinului Ministrului Educaţiei și Cercetării nr. 3041/15.01.2020 privind numirea Rectorului, 

Consiliul de administraţie, în data de 9 martie 2022, cu unanimitatea voturilor exprimate,

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art. unic. Se avizează, având în vedere revenirea la activitățile didactice cu prezență fizică în Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, următoarele:

  1. Începând cu data 14 martie 2022, ținând cont de faptul că starea de alertă încetează din 9 martie 2022 și că acest lucru presupune revenirea totală la starea de dinainte de Legea 55/2020 și întoarcerea la prevederile Legii educației nr. 1/2011, în Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi toate activitățile educațional-formative cuprinse în norme didactice constituite conform legii, precum și toate examenele de finalizare a semestrelor și a studiilor de licență, masterat, doctorat, a programelor de studii postuniversitare, se desfășoară cu prezență fizică, în baza autonomiei universitare, cu respectarea calității actului didactic și cu asumarea răspunderii publice. Fac excepție de la această prevedere, Facultatea Transfrontalieră și Extensiunea Facultății de Medicină și Farmacie de la Enna ale căror activități educațional-formative vor respecta și reglementările naționale ale Republicii Moldova, respectiv ale Italiei.
  2. Examenele de finalizare a studiilor se desfășoară în conformitate cu Regulamentul privind organizarea și desfășurarea examenelor de licență/diplomă și disertație, în vigoare. Înscrierea la examenele de finalizare a studiilor se poate face și online, conform hotărârilor Consiliilor facultăților.
  3. Începând cu data 14 martie 2022, cadrele didactice întocmesc lunar fișele de activitate zilnică pentru orele desfășurate în regim PO (Anexa 1), pe care le transmit directorului de departament, respectându-se circuitul documentelor de raportare la PO. Prin excepție, cadrele didactice de la Facultatea Transfrontalieră întocmesc și raportul lunar care conţine aspectele specifice pentru activitatea desfășurată din norma de bază (Anexa 2). Pentru perioada anterioară datei de 14 martie 2022 se aplică Hotărârea Senatului nr. 85 din 15 mai 2020.

Propunerea se transmite Senatului universitar spre aprobare.

 

 

RECTOR,
Prof. univ. dr. ing. Puiu-Lucian GEORGESCU

 

Anexa 1 Model fișa de activitate zilnică pentru orele desfășurate în regim PO

Anexa 2 Model raport de activitate

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email