Conform:
Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011,
Cartei Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi,
Regulamentului de organizare şi funcţionare al Senatului UDJG,
Senatul universitar, întrunit în şedinţă extraordinară, în data de 28.9.2013,
HOTĂRĂŞTE:
Art. unic. Se aprobă rezultatul concursului pentru ocuparea postului de lector, poziţia 24 din statul de funcţii al Departamentului de ştiinţe farmaceutice, Facultatea de Medicină şi Farmacie. Drept urmare, dna Ţupu Ancuţa Elena va ocupa acest post, începând cu anul universitar 2013/2014.
Preşedintele Senatului universitar,
Prof. univ. dr. ing. Lucian GEORGESCU