UGAL

PROCEDURĂ INTERNĂ
privind selecția propunerilor de proiecte în competiția
PN III-P1 Dezvoltarea sistemului naţional de cercetare-dezvoltare

Subprogramul 1.2 - Performanță instituțională
Proiecte de dezvoltare instituțională - Proiecte complexe realizate în consorții CDI


1. Introducere
Ministerul cercetării și inovării, prin UEFISCDI, a lansat, în cadrul PNCDI III -Programul 1 Dezvoltarea sistemului naţional de cercetare-dezvoltare, Subprogramul 1.2 - Performanță instituțională/Proiecte de dezvoltare insituțională, competiția : Proiecte complexe realizate în consorții CDI, cu termen de punere 25.08.2017.
Propunerile de proiecte complexe pot fi elaborate în cadrul domeniilor Strategiei Naționale de Cercetare, Dezvoltare și Inovare 2014-2020 (SNCDI 2020):
  • Bioeconomie
  • Energie, mediu și schimbări climatice
  • TIC, spațiu, securitate
  • Eco-nanotehnologii și materiale avansate
  • Sănătate
  • Patrimoniu și identitate culturală
  • Tehnologii noi și emergente
Conform prevederilor din Ghidul aplicantului, propunerea de proiect complex este depusă de o organizație publică de cercetare (coordonator de proiect) în consorțiu cu alte organizații publice de cercetare, definite conform art. 7 din Ordonanța de Guvern nr. 57/2002, cu modificările și completările ulterioare, pe baza consultărilor cu parteneri din mediul economic public şi privat.
Este interzisă participarea unei instituții la mai multe propuneri de proiecte complexe în cadrul aceluiași domeniu în calitate de coordonator, sub sancțiunea eliminării din competiție a tuturor propunerilor de proiecte complexe la care participă instituția respectivă.

2. Comisia de analiză și selecție a propunerilor de proiect este constituită prin Decizia Rectorului Universității „Dunărea de Jos” din Galați, prof. dr. ing. Iulian Gabriel Bîrsan.
Din comisie fac parte prorectorii universității, în calitate de membri cu rol decizional și un reprezentant al SCDI, în calitate de secretar.

3. Criteriile de selecție a propunerilor depuse de UDJG în calitate de coordonator în cadrul aceluiași domeniu sunt următoarele:

Nr. crt. Criteriul Punctaj Observații
1. Respectarea termenului limită de depunere a fișelor de propunere proiect stabilit de universitate. - Eliminatoriu, fără alte justificări
2.  Încadrarea temei în domeniile strategice ale competiției.   Eliminatoriu, fără alte justificări
3. Relevanța și vizibilitatea consorțiului propus pentru realizarea proiectului. 1-5  
4.  Competența și experiența demonstrată a directorului de proiect în domeniul de cercetare arondat propunerii. 1-5  
5. Covergenta tematicii proiectului la strategia CDI și la domeniile de excelență promovate în UDJG. 1-5  
6. Concordanța obiectivelor propuse cu obiectivele competiției. 1-5  
7. Contextul științific, tehnologic și economic care justifică realizarea propunerii de proiect. 1-5  
8. Contribuţia proiectului la dezvoltarea capacității CDI (cercetare, dezvoltare si inovare) a UDJG. 1-5  
9. Gradul de implicare în derularea activitatilor de cercetare propuse ale unitatilor de cercetare și a infrastructurii strategice a UDJG. 1-5  
10. Impactul și vizibilitatea soluțiilor propuse pentru diseminare/ punere în aplicare. 1-5  

4. Termene de depunere, evaluare și selecție a propunerilor de proiect
4.1 Intenția de a depune proiect în calitate de coordonator se va anunța prin depunerea la SCDI a Fișei de proiect si a unui scurt memoriu justificativ (1 pag), până la data de 21.07.2017, până la ora 13,30. Se va organiza sesiune unică de selecție a proiectelor pe fiecare domeniu. Orice intenție de depunere a unui proiect în calitate de coordonator, înregistrată după data de 21 iulie 2017 nu va fi aprobată.
4.2 Propunerile se vor centraliza pe domenii de cercetare și se va informa comunitatea academică (prin e-mail staffacad), în data de 24.07.2017, până la ora 16,00 despre intențiile de paticipare la competiție. Directorii care au propuneri de proiect în acelasi domeniu vor fi invitati sa iși susțină propunerea la o întalnire cu Comisia de analiză și selecție, ce va fi programată în data de 25.07.2017.
4.3 Comisia de analiză și selecție va stabili propunerile selectate pentru a fi depuse în competiție, pe baza criteriilor de selecție și a argumentelor susținute de Directorul de proiect. Lista proiectelor propuse pe domenii pentru participare la competiție va fi stabilită prin decizia Rectorului universității. Rezultatul selecției va fi anunțat în data de 25.07.2016, până la ora 16,00.
4.4 Constestațiile se vor depune în termen de 24 de ore și se vor adresa Rectorului universității. Raspunul la contestații va fi formulat în termen de 24 de ore.

Prezenta procedură a fost discutată și aprobată în ședința Consililui de Administrație
din data de 19.07.2017

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email