Condiţiile de admitere la studii prin concurs de evaluare a performanţelor şcolare şi a realizărilor personale pentru cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene la Facultatea de Medicină şi Farmacie
Cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi ai Confederaţiei Elveţiene sunt admişi prin concurs de evaluare a performanţelor şcolare şi a realizărilor personale, după recunoaşterea studiilor efectuate în ţările de origine.
Recunoaşterea studiilor se face de către Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor (CNRED) - https://www.cnred.edu.ro/ro/recunoastere-studii-cetateni-europeni-admitere-licenta-in-Romania.
Candidaţii admiși prin evaluarea dosarelor personale pot accesa doar locuri cu taxă, pe întreaga durată de şcolarizare.
Evaluarea dosarelor de candidatură este realizată de către o comisie formată la nivelul facultăţii, care va analiza documentele conţinute în dosarul de concurs al candidatului.
Dosarele considerate eligibile după criteriile de selecţie, sunt trimise pentru recunoaștere către Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor. În urma evaluării dosarului la Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor, este emisă o adeverință/atestat care conferă candidatului dreptul să urmeze studii universitare în România.
Criteriile de selecție:
- Nota minimă a examenului de bacalaureat să fie cel puţin 70% din nota maximă teoretică a examenului din ţară în care a absolvit studiile liceale;
- Absolvirea unui liceu acreditat în țara de origine care să aibă în planul de învăţământ disciplina Biologie şi/sau Chimie;
- Dovada cunoaşterii limbii române (diploma/certificat de absolvire a anului pregătitor sau certificatul de competență lingvistică);
- CV care să conţină abilităţile sau experienţă în domeniile medico-farmaceutic sau conexe;
- Scrisori de recomandare sau dovada că a efectuat activităţi de voluntariat în domeniile medico-farmaceutic sau conexe.
În cazul în care 2 candidaţi prezintă aceeaşi notă la examenul de bacalaureat, departajarea se va face astfel:
- Pentru programele de studii Medicină, Medicină dentară, Asistenţă medicală generală, Moaşe şi Tehnică dentară:
- se va lua în considerare media aritmetică a notelor la disciplina Biologie sau Chimie;
- în cazul în care în planul de învăţământ există atât disciplina Biologie cât şi Chimie, se va considera inițial media aritmetică a notelor de la disciplina Biologie, ulterior media aritmetică a notelor de la disciplina Chimie.
- Pentru programul de studii Farmacie:
- se va lua în considerare media aritmetică a notelor la disciplina Chimie sau Biologie;
- în cazul în care în planul de învăţământ există atât disciplina Chimie cât şi Biologie, se va considera inițial media aritmetică a notelor de la disciplina Chimie, ulterior media aritmetică a notelor de la disciplina Biologie.
Dosarele candidaților se pot depune atât la centrul special amenajat la sediul central al Universității, Direcția Generală Secretariat, camera U90, cât și online, prin transmiterea documentelor la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., conform calendarului de admitere.
Candidații care optează pentru înscrierea la centrul special amenajat vor depune un dosar plic cu următoarele documente:
- cererea tip de înscriere, angajamentul candidatului, precum și declarația de consimțământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal (se completează la depunerea dosarului);
- CV Europass completat în limba română și semnat pe fiecare pagină;
- diploma de bacalaureat sau echivalentă – 2 copii conforme cu originalul şi 2 traduceri legalizate ale documentului original;
- diplomele originale din Italia, Grecia, Spania, Portugalia şi Cipru vor fi vizate cu Apostila Convenţiei de la Haga.
- diplomele originale emise în statele care nu sunt părţi ale Convenţiei privind Apostila de la Haga vor fi supralegalizate de către: Ministerul Educaţiei şi Ministerul Afacerilor Externe din ţara emitentă, Ambasada/Oficiul Consular al României în ţara emitentă și Ministerul Afacerilor Externe din România sau Ministerul Educaţiei din ţara emitentă, Ambasada/Oficiul Consular al ţării emitente în România şi Ministerul Afacerilor Externe din România.
- adeverinţa de promovare a examenului de bacalaureat din Italia; Pruebas de Aptitud para el Acceso a la Universidad, calificación Apto din Spania; Panellinies Exetaseis – adeverința pentru examenele naționale pentru liceul general din Grecia; adeverință emisă de Verket för högskoleservice privind accesul la studii universitare din Suedia; Scholastic Aptitude Test (SAT) sau ACT din S.U.A. etc.) - copie pentru actele de studii redactate în limbi de circulaţie internaţională (engleză, franceză, spaniolă, italiană) sau copie şi traducere legalizată în limba română pentru actele de studii redactate în alte limbi.
- foile matricole pentru toţi anii de liceu (clasele 9 - 12/13) şi pentru examenul de bacalaureat (sau echivalent) – 2 copii conforme cu originalul şi 2 traduceri legalizate ale fiecărui document original;
- paşaport (valabil minim 6 luni de zile din momentul depunerii dosarului) – 2 copii conforme cu originalul după paginile 1, 2, 3, 4 sau alt act de identitate care să dovedească calitatea de cetățean al unui stat membru al Uniunii Europene, Spaţiului Economic European sau Confederaţia Elveţiană;
- certificat de naştere - 2 copii conforme cu originalul;
- declarație pe propria răspundere din care să reiasă că participantul a respectat regimul de izolare/carantină și nu a avut contact apropiat cu o persoană confirmată cu COVID–19, în ultimile 14 zile;
- adeverință medicală din care să reiasă starea actuală de sănătate a deținătorului și, eventual, antecedente personale legate de boli cronice și respectiv SARS - COV2, în limba română;
- dovada plăţii taxei pentru evaluarea dosarului (50 euro) - copie conformă cu originalul;
- diploma/certificatul de absolvire a anului pregătitor sau Certificatul de competență lingvistică - copie conformă cu originalul;
- atestatul/adeverința de recunoaștere a studiilor liceale eliberat/ă de către CNRED sau cererea de recunoaștere a studiilor liceale în vederea acceptării la studii universitare (după caz);
- 3 (trei) fotografii tip pașaport;
- scrisori de recomandare sau dovada că a efectuat activităţi de voluntariat în domeniile medico-farmaceutice sau conexe - copii conforme cu originalul şi traduceri legalizate ale documentului original.
- document care să descrie sistemul de notare aplicat în instituțiile de învățământ urmate (echivalentul în note a calificativelor cuprinse între nereușit și excelent).
Toate copiile necesare pentru dosarul de înscriere la admitere se certifică drept „conform cu originalul” de către persoana desemnată din cadrul comisiei de admitere, care are atribuții în acest sens.
Candidații care optează pentru transmiterea documentelor online la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. vor atașa, în copie scanată/fotografie, format *.jpeg, următoarele acte:
- cererea tip de înscriere, angajamentul candidatului, precum și declarația de consimțământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal;
- CV Europass completat în limba română și semnat pe fiecare pagină;
- diploma de bacalaureat sau echivalenta şi traducerea legalizată a documentului original;
- diplomele originale din Italia, Grecia, Spania, Portugalia şi Cipru vor fi vizate cu Apostila Convenţiei de la Haga.
- diplomele originale emise în statele care nu sunt părţi ale Convenţiei privind Apostila de la Haga vor fi supralegalizate de către: Ministerul Educaţiei şi Ministerul Afacerilor Externe din ţara emitentă, Ambasada/Oficiul Consular al României în ţara emitentă și Ministerul Afacerilor Externe din România sau Ministerul Educaţiei din ţara emitentă, Ambasada/Oficiul Consular al ţării emitente în România şi Ministerul Afacerilor Externe din România.
- adeverinţa de promovare a examenului de bacalaureat din Italia; Pruebas de Aptitud para el Acceso a la Universidad, califi cación Apto din Spania; Panellinies Exetaseis – adeverința pentru examenele naționale pentru liceul general din Grecia; adeverință emisă de Verket för högskoleservice privind accesul la studii universitare din Suedia; Scholastic Aptitude Test (SAT) sau ACT din S.U.A. etc.) - copie pentru actele de studii redactate în limbi de circulaţie internaţională (engleză, franceză, spaniolă, italiană) sau copie şi traducere legalizată în limba română pentru actele de studii redactate în alte limbi.
- foile matricole pentru toţi anii de liceu (clasele 9 - 12/13) şi pentru examenul de bacalaureat (sau echivalent) şi traducerile legalizate ale fiecărui document original;
- paşaport (valabil minimum 6 luni de zile din momentul depunerii dosarului) după paginile 1, 2, 3, 4 sau alt act de identitate care să dovedească calitatea de cetățean al unui stat membru al Uniunii Europene, Spaţiului Economic European sau Confederaţia Elveţiană;
- certificat de naştere;
- declarație pe propria răspundere din care să reiasă că participantul a respectat regimul de izolare/carantină și nu a avut contact apropiat cu o persoană confirmată cu COVID–19, în ultimile 14 zile;
- adeverință medicală din care să reiasă starea actuală de sănătate a deținătorului și eventual antecedente personale legate de boli cronice și respectiv SARS - COV2, în limba română;
- dovada plăţii taxei pentru evaluarea dosarului (50 euro);
- diploma/certificatul de absolvire a anului pregătitor sau Certificatul de competență lingvistică;
- atestatul/adeverința de recunoaștere a studiilor liceale eliberat/ă de către CNRED sau cererea de recunoaștere a studiilor liceale în vederea acceptării la studii universitare (după caz);
- fotografie tip pașaport;
- scrisori de recomandare sau dovada că a efectuat activităţi de voluntariat în domeniile medico-farmaceutice sau conexe - şi traducerile legalizate ale documentului original;
- document care să descrie sistemul de notare aplicat în instituțiile de învățământ urmate (echivalentul în note a calificativelor cuprinse între nereușit și excelent);
- declarație pe propria răspundere privind autenticitatea și corespondența dintre documentele digitale/scanate și cele originale.
Perioada de depunere a dosarelor
- 5 - 22 iulie 2021 - înscrieri online
- 12 - 22 iulie 2021 - înscrieri la centrele special amenajate