UGAL

Informaţii privind înscrierea pentru concursul de admitere la studii universitare de licență pentru cetăţenii statelor terțe UE

 

For all the necessary information visit the English version of our website.

Cetățenii străini sunt persoanele care au cetățenia unui stat terț al Uniunii Europene dovedită prin deținerea unui pașaport valabil și care doresc să studieze pe locurile cu plata taxei în valută (CPV).

La admiterea în toate ciclurile de studii universitare cu predare în limba română, cetățenii din statele terțe au obligația să facă dovada cunoașterii limbii române, conform metodologiilor de școlarizare a acestora în România.

Candidatii care doresc să participle la admiterea în învățământul superior, studii universitare de licență și de master trebuie să îndeplineasca următoarele criterii:

  • Absolvirea unui liceu acreditat în țara de origine și recunoscut de către Ministerul Educației;
  • Diplomele de bacalaureat/licență - vor fi supralegalizate, după caz sau vor fi însoţite de Adeverinţa de autenticitate emisă de către autorităţile competente din  ţara de provenienţă;  supralegalizarea  se  aplică  de  către  Ministerul  Afacerilor Externe din ţara emitentă și Ambasada/Oficiul Consular al României în ţara respectivă sau de către Ministerul Afacerilor  Externe  din  ţara  emitentă  și  Ambasada/Oficiul  Consular  al  acesteia  în  România  și  Ministerul Afacerilor Externe din România; pentru țările unde nu există misiuni diplomatice ale României sau care nu au misiuni  diplomatice  în  România,  actele  de  studii  vor  avea  viza  Ministerului  Educației și ale Ministerului Afacerilor Externe din ţara emitentă;
  • Pentru programele de studiu Medicină, Medicină dentară, Asistenţă medicală generală, Moaşe şi Tehnică dentară se va ține cont de criteriile prevăzute în OMEN nr. 3473/2017, cu modificările și completările ulterioare.

1. Actele necesare

Candidații care optează pentru înscrierea la centrul special amenajat vor depune un singur dosar plic care va conține următoarele documente:

  • cererea tip de înscriereangajamentul candidatului, precum și declarația de consimțământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal (se completează la depunerea dosarului);
  • diploma de bacalaureat sau echivalenta, copie conform cu originalul și traducere autorizată a documentului original, autentificată de către autoritățile de resort din țara emitentă;
    diplomele emise în statele care nu sunt părţi ale Convenţiei privind Apostila de la Haga, vor fi autentificate de către:
    • Ministerului Educaţiei şi a Ministerul Afacerilor Externe din ţara emitentă, Ambasada/Consulatul României din țara emitentă și Ministerul Afacerilor Externe din România, sau de către:
    • Ministerului Educaţiei din ţara emitentă, Ambasada/Consulatul ţării emitente în România și Ministerul Afacerilor Externe din România;
      scutirea de supralegalizare este permisa în temeiul legii, al unui tratat internațional la care România este parte sau pe bază de reciprocitate.
  • foile matricole – copii conform cu originalul și traducere autorizată a documentului original;
  • diploma/certificatul de absolvire a anului pregătitor de limba română, copie conform cu originalul;
  • certificat de naștere – copie și traducere autorizată;
  • pașaport – copie;
  • copie după acte care fac dovada domiciliului stabil în străinătate;
  • adeverință medicală, într-o limbă internațională din care să rezulte că posesorul adeverinței nu suferă de boli contagioase/cronice, istoric personal legat de boli cronice și SARS-COV2;
  • 3 (trei) fotografii tip pașaport;
  • chitanța sau dovada de plată a taxei de evaluare a dosarului – 250 euro (nerambursabilă);
  • cerere pentru eliberarea scrisorii de acceptare la studii – 2 copii;
  • document care să descrie sistemul de notare aplicat în instituțiile de învățământ urmate (echivalentul în note a calificativelor cuprinse între nereușit și excelent).

Toate copiile necesare pentru dosarul de înscriere la admitere se certifică drept „conform cu originalul” de către persoana desemnată din cadrul comisiei de admitere, cu atribuții în acest sens.

Candidații care optează pentru transmiterea online a documentelor la adresa de email Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. vor anexa, în copie scanată/fotografie, format *.jpeg., următoarele acte:

  • cererea tip de înscriereangajamentul candidatului, precum și declarația de consimțământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal;
  • diploma de bacalaureat sau echivalenta, în copie conform cu originalul și traducere autorizată a documentului original, autentificată de către autoritățile de resort din țara emitentă;
    diplomele emise în statele care nu sunt părţi ale Convenţiei privind Apostila de la Haga, vor fi autentificate de către:
    • Ministerului Educaţiei şi a Ministerul Afacerilor Externe din ţara emitentă, Ambasada/Consulatul României din țara emitentă și Ministerul Afacerilor Externe din România, sau de către:
    • Ministerului Educaţiei din ţara emitentă, Ambasada/Consulatul ţării emitente în România și Ministerul Afacerilor Externe din România;
      scutirea de supralegalizare este permisa în temeiul legii, al unui tratat internațional la care România este parte sau pe bază de reciprocitate.
  • foile matricole și traducere autorizată a documentului original;
  • diploma/certificatul de absolvire a anului pregătitor de limba română;
  • certificatul de naștere și traducere autorizată;
  • pașaportul;
  • acte care fac dovada domiciliului stabil în străinătate;
  • adeverință medicală, într-o limbă internațională din care să rezulte că posesorul adeverinței nu suferă de boli contagioase/cronice, istoric personal legat de boli cronice și SARS-COV2;
  • fotografie tip pașaport;
  • chitanța sau dovada de plată a taxei de evaluare a dosarului – 250 euro (nerambursabilă);
  • cerere pentru eliberarea scrisorii de acceptare la studii;
  • document care să descrie sistemul de notare aplicat în instituțiile de învățământ urmate (echivalentul în note a calificativelor cuprinse între nereușit și excelent);
  • declarație pe propria răspundere privind autenticitatea și corespondența dintre documentele digitale/scanate și cele originale.

 

2. Perioada de depunere a dosarelor

  • 5 - 17 iulie 2021 - înscrieri online (la facultățile care susțin probe) 
  • 5 - 20 iulie 2021 - înscrieri online (la facultățile care nu susțin probe)
  • 12 - 17 iulie 2021 - înscrieri la centrele special amenajate (la facultățile care susțin probe)
  • 12 - 20 iulie 2021 - înscrieri la centrele special amenajate (la facultățile care nu susțin probe)
  • 1 - 10 septembrie 2021 - înscrieri online
  • 6 - 10 septembrie 2021 - înscrieri la centrele special amenajate

* Facultățile care susțin probe sunt: Educație Fizică și Sport / Arte / Istorie, Filosofie și Teologie (domeniile: Teologie, Arte vizuale)

 

3. Locația unde se depun dosarele:

Înscrierile se pot face la centrul special amenajat la sediul central al Universității, Direcția Generală Secretariat, camera U90, precum și online, prin transmiterea documentelor la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., conform calendarului de admitere.

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email