Anexa nr. 4 la Hotărârea de Senat nr. 12/10.4.2014
Preşedintele Senatului UDJG,
Prof. univ. dr. ing. Lucian Georgescu
REGULAMENTUL INSTITUŢIONAL privind organizarea şi funcţionarea studiilor universitare de doctorat în şcolile doctorale din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi
CAPITOLUL I. PREAMBUL
Art. 1.1. Prezentul regulament constituie cadrul normativ privind organizarea şi desfăşurarea programelor de studii universitare de doctorat în şcolile doctorale din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, numită în continuare UDJG, fiind elaborat în conformitate cu prevederile Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, dispoziţiile HG 681/3.08.2011 privind aprobarea Codului studiilor universitare de doctorat, precum şi Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale nr. 4843/01.08.2006 privind domeniile pentru studii universitare de doctorat.
CAPITOLUL II. DISPOZIŢII GENERALE
Art. 2.1. În UDJG, doctoratul este de tip ştiinţific şi are două componente: Programul de studii universitare avansate şi Programul de cercetare ştiinţifică.
Art. 2.2. Studiile universitare de doctorat constituie al 3-lea ciclu al studiilor universitare şi permit obţinerea titlului de doctor, respectiv a unei calificări de nivelul 8 din Cadrul European al Calificărilor (EQF) şi din Cadrul Naţional al Calificărilor (CNC).
Art. 2.3. Absolvenţii studiilor de masterat (Bologna), absolvenţii studiilor de 5 ani, ai facultăţilor de inginerie, şi absolvenţii studiilor de 4 ani, ai facultăţilor din domeniul ştiinţelor exacte, ştiinţelor naturii şi ştiinţelor socio-umane, echivalente cu studii de masterat, pot să-şi perfecţioneze pregătirea prin doctorat. Domeniile în care se organizează doctoratul la UDJG sunt aprobate conform legii (Anexa 1).
Art. 2.4. Doctoratul ştiinţific organizat în şcolile doctorale ale Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi este centrat pe învăţarea prin cercetare şi are ca finalitate dezvoltarea resursei umane competente în cercetare-dezvoltare şi inovare în domeniile specifice şcolilor. Doctoratul ştiinţific este o condiţie pentru cariera profesională în învăţământul superior şi cercetare.
CAPITOLUL III. CADRUL INSTITUŢIONAL DE ORGANIZARE ŞI DESFĂŞURARE A STUDIILOR UNIVERSITARE DE DOCTORAT ÎN ŞCOLILE DOCTORALE DIN IOSUD-UDJG
Sectiunea A. IOSUD-UDJG
Art. 3.1. Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi (UDJG) este Instituţia Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat (IOSUD-UDJG).
Art. 3.2. Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi este instituţia care reprezintă legal IOSUD-UDJG şi şcolile doctorale, ca persoană juridică.
Art. 3.3. Rectorul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi este reprezentantul legal al IOSUD-UDJG şi al şcolilor doctorale ale UDJG.
Art. 3.4. În cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, studiile universitare de doctorat sunt organizate sub forma şcolilor doctorale pluridisciplinare. În cadrul şcolilor doctorale pluridisciplinare din UDJG (Şcoala Doctorală de Inginerie şi Şcoala Doctorală de Ştiinţe Socio-Umane), conducătorii de doctorat alcătuiesc colective care definesc un domeniu sau un subdomeniu de doctorat.
Art. 3.5. IOSUD-UDJG asigură suportul instituţional, administrativ şi logistic şcolilor doctorale subordonate. Totodată, aceasta:
a) iniţiază şi răspunde de procedurile de înfiinţare şi/sau acreditare a unor noi şcoli doctorale în UDJG;
b) efectuează evaluări interne, conform reglementărilor în vigoare;
c) poate face propuneri de reorganizare conform prevederilor Codului SUD (bazat pe HG 681/2011) şi altor acte normative în vigoare la data reorganizării.
Art. 3.6. IOSUD-UDJG este condusă de Consiliul pentru Studiile Universitare de Doctorat, denumit în continuare CSUD-UDJG.
Art. 3.7.(1) CSUD-UDJG poate avea ca membri:
a) personalităţi din cadrul IOSUD-UDJG sau din afara acesteia;
b) personalităţi din ţară sau din străinătate;
c) personalităţi ştiinţifice sau personalităţi din sectoarele industriale şi socio-economice relevante, cu titlul de doctor în ştiinţe;
d) reprezentanţi ai studenţilor-doctoranzi din IOSUD.
(2) Membrii CSUD-UDJG, care sunt cadre didactice universitare sau cercetători, trebuie să aibă dreptul de a conduce doctorate, în ţară sau în străinătate, şi să îndeplinească standardele minimale şi obligatorii pentru acordarea atestatului de abilitare în vigoare la data desemnării lor ca membri ai CSUD-UDJG, aprobate prin ordin al ministrului Educaţiei şi Cercetării, potrivit art. 219 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 1/2011.
Art. 3.8.(1) CSUD-UDJG este alcătuit din 15 membri (directorul CSUD şi 10 membri, cu drept de vot, şi patru membri onorifici, personalităţi ştiinţifice şi din sectoarele industriale şi socio-economice).
(2) 50% din numărul total de membri cu drept de vot sunt numiţi de Rector dintre conducătorii de doctorat din IOSUD-UDJG, conform art. 9 din HG 681/2011.
(3) 40% din numărul total de membri cu drept de vot sunt aleşi prin votul universal, direct, secret şi egal al conducătorilor de doctorat din cadrul IOSUD-UDJG.
(4) 10% din numărul total de membri cu drept de vot sunt aleşi prin votul universal, direct, secret şi egal al studenţilor-doctoranzi din cadrul IOSUD-UDJG.
(5) Membrii onorifici sunt numiţi de Rector pe baza propunerilor CSUD.
(6) Mandatul membrilor CSUD-UDJG cadre didactice este de 4 ani şi poate fi reînnoit o singură dată succesiv. Mandatul membrilor CSUD-UDJG studenţi doctoranzi este de maximum 3 ani pe perioada stagiului doctoral şi poate fi anulat în condiţiile nerespectării contractului de studii.
Art. 3.9. Principalele atribuţii ale CSUD-UDJG sunt:
a) stabilirea strategiei IOSUD privind crearea de condiţii materiale pentru activitatea de cercetare doctorală şi creşterea calităţii pregătirii doctorale şi a tezelor de doctorat.
b) elaborarea Regulamentului instituţional de organizare şi desfăşurare a programelor de studii universitare de doctorat în cadrul şcolilor doctorale din IOSUD;
c) avizarea deciziilor privind înfiinţarea şi desfiinţarea şcolilor doctorale din cadrul IOSUD şi a cererilor de afiliere a conducătorilor de doctorat la o anumită şcoală doctorală;
d) aprobarea criteriilor minimale privind organizarea şi funcţionarea programelor de studii universitare de doctorat, inclusiv a celor care privesc admiterea la studii universitare de doctorat, curricula şi evaluarea doctoranzilor;
e) avizarea criteriilor minimale de finalizare, evaluare şi valorificare a rezultatelor programelor de studii universitare de doctorat, inclusiv a criteriilor pentru acordarea calificativelor la susţinerea publică a tezei de doctorat;
f) formularea de propuneri, inclusiv susţinerea unor iniţiative legislative având drept scop stimularea angajării pe piaţa muncii a absolvenţilor de programe de studii universitare de doctorat;
g) elaborarea metodologiilor de monitorizare a parcursului profesional al absolvenţilor de studii universitare de doctorat;
h) formularea de propuneri proprii şi avizarea propunerilor şcolilor doctorale privind acordurile, parteneriatele şi consorţiile legal constituite;
i) gestionarea, în numele şi pentru IOSUD, a fondurilor bugetare şi a veniturilor proprii, destinate finanţării programelor de studii universitare de doctorat, pe baza delegării de autoritate de către conducerea UDJG;
j) formularea de propuneri privind angajarea de cheltuieli din surse bugetare privind activitatea de doctorat din IOSUD-UGJG;
k) formularea propunerilor de repartizare a alocaţiei bugetare şi a veniturilor proprii din taxe destinate finanţării programelor de studii universitare de doctorat, şi transmiterea spre aprobare conducerii IOSUD-UDJG;
l) medierea şi soluţionarea conflictelor care îi sunt aduse la cunoştinţă: dintre doctorand şi şcoala doctorală, dintre doctorand şi conducătorul de doctorat, dintre conducătorul de doctorat şi şcoala doctorală. Înaintea unei eventuale analize din partea Comisiei de etică a UDJG, medierea se face în ordinea: coordonator de domeniu de doctorat, Consiliul şcolii doctorale (CSD), Consiliul pentru Studiile Universitare de Doctorat (CSUD-UDJG);
m) prezentarea anuală spre validare a unui raport de activitate a IOSUD în cadrul Senatului universitar.
Art. 3.10. CSUD-UDJG se întruneşte ori de câte ori este nevoie, la propunerea directorului CSUD-UDJG sau cel puţin a unei treimi din numărul membrilor săi.
Art. 3.11. Regulamentul instituţional de organizare şi desfăşurare a programelor de studii universitare de doctorat, avizat de CSUD, este aprobat de Consiliul de Administraţie al UDJG, precum şi de Senatul universitar.
Art. 3.12.(1) CSUD-UDJG este condus de un director.
(2) Funcţia de director al CSUD-UDJG este asimilată funcţiei de prorector.
(3) Directorul CSUD-UDJG este numit de către Rectorul UDJG, în urma concursului public organizat de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi şi a validării de Senatul universitar.
(4) Metodologia de desfăşurare a concursului public, elaborată în conformitate cu prevederile Codului studiilor universitare de doctorat şi ale prezentului regulament instituţional, este propusă de către Rectorul UDJG şi aprobată de Senatul universitar.
(5) Anunţul privind organizarea concursului se publică cu cel puţin două luni înainte de data limită pentru înscrierea candidaţilor.
(6) Anunţul se publică prin următoarele modalităţi:
a) pe pagina principală a site-ului web al UDJG, la loc vizibil;
b) pe site-ul web specializat administrat de Ministerul Educaţiei Naţionale;
c) în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a.
(7) IOSUD-UDJG şi Ministerul Educaţiei Naţionale pot anunţa concursurile prin orice mijloace suplimentare, inclusiv prin publicarea în mass-media, în publicaţii ştiinţifice naţionale şi internaţionale, pe site-uri web specializate în publicarea ofertelor de locuri de muncă şi altele asemenea.
(8) La concursul pentru ocuparea postului de director al CSUD se pot prezenta numai persoane care au dreptul de a conduce doctorate şi care îndeplinesc standardele minimale şi obligatorii pentru acordarea atestatului de abilitare în vigoare.
(9) Comisia de concurs este formată din 5 membri, dintre care cel puţin 3 membri trebuie să fie din afara IOSUD-UDJG, din ţară sau din străinătate.
(10) La data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, a anunţului privind scoaterea la concurs a postului, cel puţin un membru al comisiei de concurs trebuie să aibă un contract de muncă cu o instituţie de învăţământ superior şi de cercetare din străinătate, care este inclusă pe lista aprobată prin ordinul ministrului Educaţiei Naţionale.
(11) Membrii comisiei de concurs trebuie să aibă dreptul de a conduce doctorate, în ţară sau în străinătate, şi să îndeplinească standardele minimale şi obligatorii pentru acordarea atestatului de abilitare, în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, a anunţului privind scoaterea la concurs a postului.
(12) În baza deciziei comisiei de concurs, Rectorul UDJG încheie cu persoana desemnată un contract de management pe o perioadă de 4 ani.
(13) Atribuţiile directorului CSUD-UDJG sunt:
a) coordonează activităţile de bază de doctorat şi post-doctorat din UDJG;
b) coordonează elaborarea documentelor necesare desfăşurării activităţilor de baza de doctorat şi post-doctorat;
c) conduce Consiliul pentru Studii Universitare de Doctorat (CSUD);
d) realizează legătura între şcolile doctorale şi între acestea şi facultăţile şi departamentele din UDJG;
e) prezintă anual Consiliului de Administraţie un raport de activitate.
Secţiunea B. Şcoala doctorală
Art. 3.13.(1) În cadrul IOSUD-UDJG, programele de studii universitare de doctorat se organizează şi se desfăşoară în cadrul şcolilor doctorale, în acord cu dispoziţiile Codului studiilor universitare de doctorat şi cu Regulamentul IOSUD-UDJG.
(2) Înfiinţarea şcolilor doctorale este propusă de către Rector, avizată de Senatul universitar şi aprobată de CSUD-UDJG.
(3) Numărul minim de conducători de doctorat din care poate fi constituită la înfiinţare o nouă şcoală doctorală trebuie să fie în conformitate cu reglementările în vigoare la data înfiinţării.
Art. 3.14.(1) Şcolile doctorale se organizează şi funcţionează în cadrul IOSUD-UDJG, cu conducători de doctorat care au dobândit acest drept, potrivit legii.
(2) Conducătorii de doctorat, membri ai şcolii doctorale, îşi desfăşoară activitatea în cadrul IOSUD-UDJG.
(3) Pe lângă conducătorii de doctorat, la şcoala doctorală pot fi afiliaţi şi alţi cercetători sau cadre didactice din UDJG sau din alte instituţii de învăţământ superior/cercetare-dezvoltare, din ţară sau din străinătate, care trebuie să îndeplineasca standardele minimale de performanţă ştiinţifică specifice fiecărui domeniu, stabilite de Consiliul şcolii doctorale (CSD), privind:
rezultate ştiinţifice relevante (articole publicate în reviste cotate ISI şi/sau brevete naţionale şi internaţionale);
experienţă în proiecte naţionale în calitate de coordonator/director de proiect/responsabil institutional;
experienţă în proiecte internaţionale;
înfiinţarea/organizarea unor laboratoare de cercetare.
(4) Şcoala doctorală, având un rang egal cu cel al unui departament, poate organiza centre sau laboratoare de cercetare, care funcţionează ca unităţi de venituri şi cheltuieli în cadrul UDJG, potrivit prevederilor art. 131, art. 133 alin. (4) şi art. 134 din Legea nr. 1/2011.
Art. 3.15.(1) Şcoala doctorală este condusă de directorul şcolii doctorale împreună cu Consiliul şcolii doctorale.
(2) Directorul şcolii doctorale este propus de către CSUD-UDJG, dintre conducătorii de doctorat din cadrul acesteia şi este membru de drept în CSD.
(3) Directorul şcolii doctorale este asimilat directorului de departament şi este numit de Rectorul UDJG. CSD este asimilat Consiliului departamentului.
(4) Membrii CSD (excluzând membrii studenţi-doctoranzi) sunt cadre didactice universitare sau cercetători, membri ai şcolii doctorale, care au dreptul de a conduce doctorate în ţară sau în străinătate.
(5) Numărul membrilor CSD este stabilit de către CSUD-UDJG.
(6) Membrii CSD, conducători de doctorat şi doctoranzi, se aleg prin votul universal, direct, secret şi egal al conducătorilor de doctorat şi, respectiv, al doctoranzilor din şcoala doctorală respectivă.
(7) CSD este format din directorul şcolii doctorale şi membri, din care:
- 75% membri conducători de doctorat sau alte personalităţi ştiinţifice şi socio-economice din afara UDJG, cu drept de vot, aleşi prin votul universal, direct, secret şi egal al conducătorilor de doctorat din cadrul şcolii;
- 25% membri cu drept de vot, reprezentanţi ai studenţilor-doctoranzi aflaţi în stagiu, aleşi prin votul universal, direct, secret şi egal al studenţilor doctoranzi;
(8) Toti membrii consiliilor şcolilor doctorale au mandate de 5 ani. În cazul membrilor studenţi, aceştia îşi vor înceta mandatul în momentul susţinerii publice a tezei de doctorat, urmând a fi aleşi alţi membri studenţi-doctoranzi.
(9) Mandatul membrilor CSD poate fi reînnoit o singură dată succesiv.
(10) Pentru ocuparea unor locuri vacante în cadrul CSD, se organizează alegeri parţiale, potrivit prevederilor alin. (6), iar mandatul noului membru încetează la expirarea mandatului CSD.
(11) CSD se întruneşte de cel puţin 3 ori pe an. În cazuri speciale, CSD se poate întruni la cererea directorului şcolii doctorale sau a cel puţin unei treimi din numărul membrilor săi.
Art. 3.16. Principalele atribuţii ale CSD sunt:
a) stabilirea strategiei şcolii doctorale;
b) elaborarea Regulamentului şcolii doctorale;
c) elaborarea planurilor de învăţământ ale şcolii doctorale;
d) elaborarea metodologiei privind organizarea şi funcţionarea programelor de studii universitare de doctorat, inclusiv a celor care privesc admiterea la studiile universitare de doctorat, curricula, evaluarea doctoranzilor.
e) stabilirea criteriilor minimale de finalizare, evaluare şi valorificare a rezultatelor programelor de studii universitare de doctorat, inclusiv ale tezei de doctorat din domeniile de doctorat ale şcolii doctorale;
f) formularea de propuneri, inclusiv susţinerea unor iniţiative legislative, având drept scop stimularea angajării pe piaţa muncii a absolvenţilor de programe de studii universitare de doctorat în domeniile şcolii doctorale;
g) elaborarea metodologiilor de monitorizare a parcursului profesional al absolvenţilor de studii universitare de doctorat în domeniile şcolii doctorale;
h) formularea de propuneri proprii privind acordurile, parteneriatele, şi consorţiile legal constituite în domeniile şcolii doctorale;
i) formularea propunerilor de repartizare a resurselor alocaţiei bugetare şi din venituri proprii, taxe destinate finanţării programelor de studii universitare de doctorat în domeniile şcolii doctorale şi transmiterea spre avizare conducerii IOSUD-UDJG;
j) luarea deciziilor privind avizarea statului de funcţii al personalului didactic şi de cercetare afiliat şcolii doctorale, după caz; se numeşte personal afiliat orice cadru didactic sau cercetător cu titlul de doctor, care este inclus în comisia de îndrumare a unui student-doctorand, necesar pentru rezolvarea unor aspecte din tema de cercetare a tezei sau tezelor în derulare. Statul de funcţii se supune aceloraşi reglementări ca şi statul de funcţii al unui departament.
k) asistarea evaluatorului extern în procesul de evaluare în vederea acreditării/reacreditării sau a autorizării provizorii a şcolii doctorale;
l) înmatricularea şi exmatricularea studenţilor-doctoranzi, la propunerea conducătorilor de doctorat membri ai şcolii doctorale sau în cazul neîndeplinirii obligaţiilor care le revin conform contractelor în care doctoranzii sunt parte;
m) medierea şi soluţionarea conflictelor dintre doctorand şi conducătorul de doctorat;
n) prezentarea anuală a unui raport de activitate a şcolii doctorale în cadrul CSUD-UDJG;
o) alte atribuţii specifice.
Art. 3.17.(1) Studenţii-doctoranzi sunt înmatriculaţi în cadrul unei şcoli doctorale prin decizie a Rectorului UDJG, pe baza rezultatelor concursului de admitere desfăşurat conform reglementărilor legale în vigoare (Anexe 2-4).
(2) În cadrul şcolii doctorale, se pot înmatricula noi studenţi numai dacă aceasta funcţionează în condiţiile legii.
(3) Durata autorizării provizorii a şcolii doctorale va fi conform reglementărilor în vigoare la data acordării autorizării provizorii, iar directorul şi CSD vor organiza activităţi care să promoveze obţinerea acreditării.
Art. 3.18.(1) Regulamentul şcolii doctorale stabileşte modul în care sunt organizate şi se desfăşoară programele de studii universitare de doctorat în cadrul şcolii doctorale, conform prevederilor legale în vigoare.
(2) Regulamentul şcolii doctorale este elaborat de către CSD, prin consultarea tuturor conducătorilor de doctorat membri ai şcolii doctorale.
(3) Regulamentul şcolii doctorale se avizează prin votul majorităţii conducătorilor de doctorat membri ai şcolii respective.
(4) Regulamentul şcolii doctorale se avizează de CSUD-UDJG şi este supus aprobării Senatului Universităţii.
(5) CSD şi CSUD propun criterii, proceduri şi standarde obligatorii vizând următoarele:
a) acceptarea de noi membri conducători de doctorat provenind din alte instituţii decât UDJG;
b) acordarea locurilor bugetate la doctorat în cadrul şcolii doctorale;
c) luarea deciziilor în ceea ce priveşte oportunitatea, structura şi conţinutul programului de pregătire bazat pe studii universitare avansate;
d) schimbarea conducătorului de doctorat al unui anumit student-doctorand şi procedurile de mediere a conflictelor;
e) condiţiile în care programul de doctorat poate fi întrerupt;
f) modalităţile de prevenire a fraudei şi plagiatului în cercetarea ştiinţifică şi în valorificarea şi diseminarea rezultatelor;
g) asigurarea accesului la resursele de cercetare;
h) obligaţiile privind frecvenţa şi activităţile studenţilor-doctoranzi.
(6) Regulamentul se aplică şi în cazul programelor de studii universitare de doctorat desfăşurate în cotutelă.
Art. 3.19. Şcoala doctorală are obligaţia să ofere informaţii corecte şi complete, privind programele de studii universitare de doctorat, candidaţilor la aceste programe, comunităţii universitare şi altor persoane fizice sau juridice interesate.
Art. 3.20.(1) IOSUD-UDJG garantează transparenţa organizării şi desfăşurării programelor de studii universitare de doctorat la nivelul şcolilor doctorale ale UDJG.
(2) Şcoala doctorală, cu sprijinul logistic al IOSUD-UDJG, va asigura publicarea pe internet (pe un website propriu) a tuturor informaţiilor necesare privind programele de studii universitare de doctorat, vizându-se cu precădere următoarele categorii:
a) Regulamentul şcolii doctorale;
b) locurile alocate pentru admiterea la doctorat;
c) conducătorii de doctorat care activează în domeniile de doctorat din UDJG;
d) modul de organizare şi desfăşurare a programelor doctorale în domeniile şcolii doctorale;
e) conţinutul programelor de studii universitare de doctorat;
f) modul de finanţare a studiilor de doctorat, precum şi costurile suportate de studentul-doctorand;
g) modelul contractului-cadru de studii doctorale;
h) conducătorii de doctorat şi studenţii-doctoranzi pe care îi coordonează;
i) rezultatele şi performanţele profesionale ale conducătorilor de doctorat, care includ cel puţin lista publicaţiilor şi brevetelor acestora;
j) tezele de doctorat, respectiv standardele de elaborare, procedurile şi criteriile de evaluare a acestora;
k) rezumatele tezelor de doctorat care urmează să fie susţinute public, precum şi data, ora şi locaţia aferente susţinerilor publice, cu cel puţin 14 zile înainte.
Art. 3.21.(1) Şcoala doctorală împreună cu conducătorul de doctorat au obligaţia de a informa studentul-doctorand cu privire la etica ştiinţifică, profesională şi universitară şi de a verifica respectarea acesteia, inclusiv:
a) respectarea prevederilor deontologice pe parcursul realizării cercetării de doctorat şi în redactarea tezei de doctorat;
(2) Consiliile şcolilor doctorale şi CSUD-UDJG iau măsuri pentru prevenirea şi sancţionarea abaterilor de la normele eticii ştiinţifice, profesionale şi universitare, conform Codului de etică şi deontologie profesională al UDJG.
(3) În cazul unor fraude academice dovedite, al unor încălcări ale eticii universitare sau al unor abateri de la buna conduită în cercetarea ştiinţifică, inclusiv al plagiatului, studentul-doctorand şi/sau conducătorul de doctorat răspund/răspunde în condiţiile legii.
Art. 3.22.(1) IOSUD-UDJG, prin intermediul şcolii doctorale, poate acorda sprijin financiar studenţilor-doctoranzi pentru efectuarea de stagii de cercetare în ţară sau în străinătate, cu acordul conducătorului de doctorat şi în limita bugetului acordat prin contractul instituţional.
(2) Mobilitatea studenţilor-doctoranzi poate fi facilitată de către şcolile doctorale prin:
a) încheierea de acorduri sau parteneriate instituţionale, aprobate de către CSD;
b) cercetări doctorale în cotutelă;
c) schimburi de studenţi-doctoranzi şi cadre didactice şi de cercetare, realizate cu universităţi şi institute de cercetare recunoscute pe plan internaţional;
d) participarea la consorţii internaţionale, având drept scop includerea temelor de cercetare doctorală în cadrul unor proiecte ştiinţifice internaţionale;
e) câştigarea de proiecte prin competiţie.
Sectiunea C. Contractul de studii universitare de doctorat
Art. 3.23.(1) Drepturile şi obligaţiile care revin studenţilor-doctoranzi, conducătorilor de doctorat, precum şi IOSUD-UDJG, prin intermediul şcolilor doctorale, se stabilesc prin contractul de studii universitare de doctorat.
(2) Modelul contractului-cadru de studii universitare de doctorat se elaborează de către şcoala doctorală, este avizat de CSD şi este aprobat de către CSUD-UDJG.
(3) Contractul de studii universitare de doctorat se încheie la începutul anului universitar, până la 01 octombrie, fiind semnat de studentul-doctorand, conducătorul de doctorat şi reprezentantul legal al UDJG. Stagiul doctoral începe la data menţionată la înmatriculare.
(4) Bursele acordate de organizaţii economice private pot fi cumulate cu bursele din resurse bugetare.
(5) Neîncheierea contractului, prevăzută la aliniatul (3), şi neîndeplinirea obligaţiilor din acest contract conduc la exmatricularea studentului-doctorand.
(6) Desfăşurarea de activităţi didactice de către studentul-doctorand se va face în limita stabilită de lege.
Art. 3.24. Contractul de studii universitare de doctorat se regăseşte în Anexele 5-6, ca parte integrantă din acest regulament şi cuprinde cel puţin următoarele informaţii:
a) datele de identificare ale studentului-doctorand şi ale conducătorului de doctorat;
b) date despre IOSUD-UDJG şi şcoala doctorală;
c) tematica şi domeniul de cercetare pentru care a fost admis studentul-doctorand;
d) cuantumul lunar al bursei, după caz;
e) cuantumul taxei de studiu şi al taxei de susţinere publică a tezei, după caz;
f) limba în care se desfăşoară studiile universitare de doctorat şi limba în care se redactează şi se susţine teza de doctorat; aceasta este limba româna sau o limbă de circulaţie internaţională. În cazul în care teza se realizează în cotutelă şi/sau unul dintre membrii comisiei de susţinere publică a tezei este din afara ţării, rezumatul tezei se redactează în limba română şi într-o limbă de circulaţie internaţională;
g) termenul de finalizare a tezei de doctorat;
h) condiţiile de prelungire a termenului de finalizare a tezei de doctorat;
i) cuantumul activităţilor didactice (numărul de ore fizice) pe care studentul-doctorand se angajează să le desfăşoare şi perioada în care se desfaşoară acestea.
Art. 3.25.(1) Conflictele dintre studentul-doctorand şi şcoala doctorală se mediază de către CSUD-UDJG.
(2) Conflictele dintre studentul-doctorand şi conducătorul de doctorat se mediază de către CSD, iar, în cazul nesoluţionării conflictului la acest nivel, acesta este mediat de către CSUD-UDJG.
Sectiunea D. Conducătorul de doctorat şi comisia de îndrumare
Art. 3.26. Pot fi conducători de doctorat persoanele care au obţinut dreptul de conducere de doctorat conform legislaţiei în vigoare.
Art. 3.27.(1) Pentru a conduce doctorate ȋn UDJG, cadrele didactice şi de cercetare care au dobândit acest drept trebuie să aibă un contract de muncă cu UDJG şi să fie membre ale şcolilor doctorale ale UDJG.
(2) Un conducător de doctorat poate îndruma studenţi-doctoranzi numai în domeniul pentru care a obţinut acest drept.
(3) Un cadru didactic şi de cercetare care are dreptul de a conduce doctorate şi care este titular la o instituţie de învăţământ superior sau de cercetare care nu este IOSUD poate, în conditiile art. 166 alin. (3) din Legea nr. 1/2011 si OM 4982/05.09.2013, să facă parte din şcolile doctorale ale UDJG.
Art. 3.28.(1) Un conducător de doctorat poate îndruma simultan studenţi-doctoranzi numai în Şcoala doctorală la care este afiliat, excepţie făcând doctoratele conduse în cotutelă.
(2) Studiile universitare de doctorat se pot organiza şi în cotutelă, caz în care studentul-doctorand îşi desfăşoară activitatea sub îndrumarea concomitentă a unui conducător de doctorat din şcoala doctorală şi a unui conducător de doctorat dintr-o altă ţară sau sub îndrumarea concomitentă a 2 conducători de doctorat din instituţii diferite din România, pe baza unui acord scris între instituţiile organizatoare implicate. Doctoratul în cotutelă poate fi organizat şi în cazul în care conducătorii de doctorat sunt din aceeaşi IOSUD, dar au specializări/domenii diferite de studiu şi unuia dintre conducătorii de doctorat i-a încetat contractul de muncă cu IOSUD-UDJG ca urmare a împlinirii vârstei legale de pensionare.
(3) Numărul maxim de studenţi doctoranzi în stagiu, pe care îi poate îndruma simultan un conducător de doctorat, este stabilit de către Senatul UDJG, la propunerea CSUD.
(4) În cazul doctoratului în cotutelă, se defineşte un conducător de doctorat principal. Studentul-doctorand este înregistrat integral la conducătorul de doctorat principal, inclusiv în normarea activităţii de predare şi cercetare a acestuia.
(5) Acordul de cotutelă trebuie să stabilească concret şi clar obligaţiile doctorandului în raport cu cealaltă instituţie coordonatoare, inclusiv dacă şi în ce condiţii se echivalează diploma în ţara instituţiei partenere.
Art. 3.29. Pentru activitatea pe care o desfăşoară în această calitate, conducătorii de doctorat şi membrii afiliaţi şcolii de doctorat, inclusiv membrii comisiei de îndrumare, sunt remuneraţi în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Art. 3.30.(1) La cererea motivată a studentului-doctorand, CSD poate aproba schimbarea conducătorului de doctorat dacă s-a constatat neîndeplinirea obligaţiilor legale sau contractuale asumate de către acesta ori pentru alte motive care vizează raportul de îndrumare dintre conducătorul de doctorat şi studentul-doctorand.
(2) Consiliul şcolii doctorale desemnează un alt conducător de doctorat în cazul prevăzut la alin. (1), precum şi în cazul în care se constată indisponibilitatea conducătorului de doctorat.
(3) La desemnarea unui nou conducător de doctorat, CSD va avea în vedere, prioritar, finalizarea de către studentul-doctorand a tezei de doctorat şi a programului de studii.
Art. 3.31.(1) Pentru desfăşurarea doctoratului, studentul-doctorand este sprijinit de o comisie de îndrumare, formată din alţi 3 membri, care pot face parte din echipa de cercetare a conducătorului de doctorat, din alte persoane afiliate şcolii doctorale sau din cadre didactice şi de cercetare neafiliate acesteia, dar angajaţi ai UDJG. Colaboratorii din exterior pot fi membri onorifici ai comisiilor de îndrumare, nefiind remuneraţi.
(2) Pot face parte din comisia de îndrumare: cadre didactice titulare; persoanele care înainte de pensionare au fost conducători de doctorat; specialişti din mediul socio-economic care au titlul de doctor.
(3) Componenţa comisiei de îndrumare este stabilită de conducătorul de doctorat, în urma consultării cu studentul-doctorand.
Art. 3.32.(1) Şcolile doctorale ale UDJG au un stat de funcţii pentru conducere/îndrumare de doctorat şi un stat de funcţii pentru activităţi de predare cursuri la şcoala doctorală.
(2) Cheltuielile salariale aferente activităţilor didactice normate în statele de funcţii ale şcolii doctorale, respectiv cheltuielile salariale aferente activităţii de îndrumare ştiinţifică desfăşurată de conducătorii de doctorat, sunt acoperite din grantul doctoral alocat doctorandului, din taxele de studii plătite şi din alte surse constituite legal, în condiţiile respectării prevederilor legale în vigoare.
CAPITOLUL IV. PROCEDURA DE ORGANIZARE ŞI DESFĂŞURARE A STUDIILOR UNIVERSITARE DE DOCTORAT
Secţiunea A. Admiterea la programele de studii universitare de doctorat
Art. 4.1.(1) Admiterea la studii universitare de doctorat se face pe baza unei proceduri avizată de CSUD şi aprobată de Senat.
(2) Procedura de admitere la studii universitare de doctorat stabileşte procesul de selecţie a candidaţilor pentru fiecare poziţie vacantă de student-doctorand pe care conducătorii de doctorat din cadrul şcolii doctorale decid să o propună spre ocupare la un moment dat.
Art. 4.2.(1) Concursul de admitere se susţine pe baza unei tematici şi a bibliografiei aferente propuse de conducătorul de doctorat pentru poziţiile vacante proprii, publicată pe site-ul IOSUD.
(2) Admiterea la programele de studii universitare de doctorat se face pe domenii. Selecţia candidatului la doctorat pentru o poziţie vacantă este realizată prin concurs, de către comisii pe domenii şi subdomenii de doctorat, din care fac parte conducătorii de doctorat care supervizează poziţiile vacante care le-au fost alocate.
(3) În ceea ce priveşte repartizarea locurilor pentru studiile universitare de doctorat, prioritate au conducătorii de doctorat ale căror teme propuse sunt abordate în proiecte de cercetare aflate în derulare în UDJG şi în care vor fi cooptaţi studenţi-doctoranzi.
(4) În urma concursului, pe baza procesului-verbal al procesului de selecţie (Anexa 4), un student-doctorand este declarat admis şi apoi înmatriculat, prin decizie a rectorului UDJG, numai în urma obţinerii avizului favorabil al CSD şi CSUD.
(5) Calitatea de student-doctorand al IOSUD-UDJG este dovedită prin legitimaţie de student-doctorand, eliberată de şcoala doctorală. Această legitimaţie se vizează la începutul fiecărui an universitar şi este valabilă pe toată perioada studiilor universitare de doctorat.
Art. 4.3. Au dreptul să participe la admiterea la studii universitare de doctorat numai absolvenţii care îndeplinesc condiţiile legale în vigoare.
Art. 4.4. IOSUD-UDJG şi şcolile doctorale asigură transparenţa procedurilor de selecţie şi admitere la doctorat, a criteriilor de evaluare şi a standardelor în vigoare, precum şi garantarea accesului la aceste informaţii, inclusiv prin publicarea pe internet. Toate aceste informaţii, precum şi poziţiile vacante de student-doctorand pe fiecare conducător de doctorat se publică pe site-ul IOSUD-UDJG.
Art. 4.5.(1) După finalizarea procedurii de admitere şi semnarea contractului de studii universitare de doctorat, persoana admisă are calitatea de student-doctorand pe perioada desfăşurării programului de doctorat.
(2) Studenţii-doctoranzi pot fi asimilaţi de UDJG ca asistenţi de cercetare sau asistenţi universitari, pe perioadă determinată, în cadrul departamentelor din care fac parte conducătorii de doctorat îndrumători.
(3) Statele de funcţii se întocmesc la nivelul şcolii doctorale şi cuprind cadrele didactice, cercetătorii şi doctoranzii care activează în cadrul şcolii doctorale. Şcoala doctorală poate angaja personal didactic auxiliar, personal de cercetare şi personal nedidactic.
(4) Conform prevederilor Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011 şi HG 681/3.08.2011 privind studiile de doctorat, doctoranzii pot efectua un număr de 4-6 ore didactice, fiind cuprinşi cu această normă în statul de funcţii al departamentului din care face parte conducătorul de doctorat sau al unui alt departament din universitate.
Secţiunea B. Structura şi durata studiilor universitare de doctorat
Art. 4.6. Programul de doctorat se desfăşoară numai în cadrul şcolii doctorale, sub coordonarea unui conducător de doctorat şi cuprinde:
a) programul de pregătire bazat pe studii universitare avansate;
b) programul individual de cercetare ştiinţifică.
Art. 4.7.(1) Durata programului de doctorat este stabilită prin lege.
(2) Din motive temeinice, în condiţiile stabilite prin Regulamentul şcolii doctorale, durata programului de doctorat poate fi prelungită cu 1-2 ani (Anexa 7), cu aprobarea CSUD-UDJG, a Senatului universitar, la propunerea conducătorului de doctorat, în regim cu taxă.
(3) Studiile universitare de doctorat se pot întrerupe din motive temeinice (Anexele 7-8), pe durata a maximum 2 ani. Durata acestor studii se prelungeşte cu perioadele cumulate ale întreruperilor aprobate.
(4) Prelungirea prevăzută la alin. 2, respectiv întreruperea şi prelungirea prevăzute la alin. 3, se stabilesc prin acte adiţionale la contractul de studii universitare de doctorat.
Art. 4.8.(1) Dacă studentul-doctorand nu reuşeşte să finalizeze teza în termenul stabilit potrivit contractului de studii universitare de doctorat şi eventualelor acte adiţionale la acesta, studentul-doctorand mai are la dispoziţie o perioadă de graţie de maximum 2 ani pentru a finaliza şi susţine public teza, depăşirea acestui termen conducând în mod automat la exmatricularea sa.
Art. 4.9. După susţinerea publică a tezei de doctorat, IOSUD-UDJG eliberează o adeverinţă care atestă perioada în care studentul-doctorand a urmat studiile universitare de doctorat şi a susţinut public teza.
Secţiunea C. Forme de doctorat
Art. 4.10. În cadrul şcolilor doctorale din IOSUD-UDJG, se organizează doctoratul de tip ştiinţific, care are ca finalitate producerea de cunoaştere ştiinţifică originală, relevantă internaţional, pe baza unor metode ştiinţifice.
Art. 4.11.(1) Forma de desfăşurare a studiilor universitare de doctorat este cu frecvenţă.
(2) Studentul-doctorand trebuie să aloce un timp semnificativ programului doctoral, care necesită prezenţa efectivă a acestuia în cadrul şcolii doctorale sau în cadrul unor unităţi de cercetare-dezvoltare care au încheiat acorduri sau parteneriate instituţionale cu IOSUD-UDJG, în afara perioadelor aferente mobilităţilor.
(3) Prezenţa efectivă necesară a studentului-doctorand poate să difere de la un student-doctorand la altul, fiind decisă de către conducătorul de doctorat, în funcţie de specificul programului doctoral şi cu respectarea prevederilor Regulamentului şcolii doctorale.
(4) Regulamentul şcolii doctorale prevede frecvenţă zilnică (minimum 6 ore pe zi), potrivit metodologiilor elaborate de Ministerul Educaţiei Naţionale.
(5) Obligaţiile referitoare la numărul doctoranzilor cu frecvenţă constituie un criteriu de evaluare a calităţii şcolii doctorale, inclusiv în vederea finanţării.
CAPITOLUL V. EVALUAREA ŞCOLII DOCTORALE ŞI A CONDUCĂTORILOR DE DOCTORAT
Art. 5.1. Parcurgerea proceselor de autorizare provizorie şi de acreditare se face conform legii în vigoare.
Art. 5.2.(1) Susţinerea publică a tezelor de doctorat ale studenţilor-doctoranzi care provin de la o şcoală doctorală care şi-a pierdut acreditarea se organizează de către o altă şcoală doctorală acreditată, din acelaşi domeniu sau dintr-un domeniu similar.
(2) Comisia de doctorat este propusă de conducătorul de doctorat şi aprobată de CSD.
(3) Diploma şi titlul de doctor se acordă de către IOSUD din care face parte şcoala doctorală care a organizat susţinerea publică a tezei.
Art. 5.3.(1) Şcoala doctorală poate fi lichidată prin decizie a Rectorului, la propunerea CSUD-UDJG.
(2) Lichidarea şcolii doctorale este posibilă numai după ce toţi studenţii-doctoranzi din cadrul şcolii respective şi-au finalizat programul doctoral sau au fost exmatriculaţi din motive care nu au legătură cu lichidarea.
Art.5.4. Conducătorii de doctorat sunt evaluaţi conform legii în vigoare.
Art. 5.5. Şcoala doctorală efectuează evaluări interne periodice. Criteriile de evaluare internă a şcolilor doctorale vor conţine în principal elemente referitoare la calitatea rezultatelor ştiinţifice ale grupurilor de cercetare conduse de conducătorii de doctorat membri ai şcolii doctorale, vizând impactul şi relevanţa activităţii ştiinţifice la nivel internaţional.
CAPITOLUL VI. FINANŢAREA STUDIILOR UNIVERSITARE DE DOCTORAT
Art. 6.1. Finanţarea studiilor universitare de doctorat se face din fonduri de la bugetul de stat, din taxe pentru studii universitare de doctorat şi din alte surse legal constituite, publice sau private.
Art. 6.2. Plata şi drepturile corelative studentului-doctorand sunt reglementate de dispoziţiile art. 164 din Legea nr. 1/2011.
Art. 6.3. Persoanele care dispun de resursele financiare corespunzătoare, fie din surse proprii, fie din burse acordate de persoane fizice sau juridice, pot fi admise, la solicitarea lor, ca studenţi-doctoranzi în regim cu taxă.
Art. 6.4.(1) Şcoala doctorală sau conducătorul de doctorat nu pot utiliza alocaţiile bugetare şi fondurile granturilor doctorale decât pentru activităţile aferente derulării programului de studii doctorale pentru poziţiile de studenţi-doctoranzi pentru care au fost alocate fondurile.
(2) Conducătorul de doctorat are obligaţia de a prezenta studentului-doctorand, o dată la 6 luni, modul în care au fost utilizate fondurile din grantul doctoral.
CAPITOLUL VII. CONŢINUTUL ŞI FINALIZAREA PROGRAMELOR DE STUDII UNIVERSITARE DE DOCTORAT
Secţiunea A. Competenţele asigurate de programele de studii universitare de doctorat
Art. 7.1. Programele de studii universitare de doctorat ale şcolii doctorale asigură formarea de competenţe profesionale (de conţinut, cognitive şi de cercetare) în domeniile de specialitate aferente şcolii, precum şi a unor competenţe transversale.
Art. 7.2. Programele de studii universitare de doctorat ale şcolii doctorale se pot desfăşura în limba română sau într-o limbă de circulaţie internaţională, conform contractului de studii doctorale încheiat între IOSUD-UDJG, conducătorul de doctorat şi studentul-doctorand.
a) ÎN CAZUL ÎN CARE, ca urmare a unei cotutele, limba de desfăşurare a studiilor universitare de doctorat se modifică, această modificare va face obiectul semnării unui act adiţional, caz în care pe diplomă se vor menţiona cele două limbi (română şi limba de circulaţíe internaţională).
b) Limba în care se redactează şi se susţine teza de doctorat este limba româna sau o limbă de circulaţie internaţională. În cazul în care unul dintre membrii comisiei de susţinere publică a tezei este din afara ţării, rezumatul tezei se redactează în limba română şi într-o limbă de circulaţie internaţională.
Art. 7.3.(1) Competenţele profesionale sunt competenţele specifice domeniului:
a) cunoştinţe avansate în domeniu;
b) capacitatea de identificare, formulare şi soluţionare a problemelor de cercetare;
c) stăpânirea metodelor şi tehnicilor de cercetare avansată;
d) cunoştinţe privind managementul proiectelor de cercetare;
e) stăpânirea procedeelor şi soluţiilor noi în cercetare;
f) abilităţi de documentare, elaborare şi valorificare a lucrărilor ştiinţifice;
g) abilităţi lingvistice la nivel academic în limbi de circulaţie internaţională, necesare documentării şi elaborării de lucrări ştiinţifice;
h) înţelegerea şi capacitatea de aplicare a principiilor şi valorilor eticii cercetării ştiinţifice în domeniul respectiv.
(2) Conform Codului studiilor universitare de doctorat, sunt considerate drept competenţe transversale următoarele:
a) competenţe de comunicare, scrisă şi orală, în domeniul ştiinţei şi culturii;
b) competenţe lingvistice avansate în limbi de circulaţie internaţională;
c) utilizarea tehnologiei informaţiei şi comunicării;
d) abilităţi de interrelaţionare şi de lucru în echipă;
e) cunoştinţe de management al resurselor umane, materiale şi financiare;
f) calităţi de conducere;
g) cunoştinţe privind managementul carierei, precum şi însusirea de tehnici privind căutarea unui loc de muncă şi de creare de locuri de muncă pentru alţii;
h) cunoştinţe privind managementul riscului, crizei şi al eşecului;
i) cunoştinţe privind utilizarea legislaţiei în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală;
j) capacităţi de antreprenoriat economic, tehnologic şi social.
Secţiunea B. Programul de pregătire bazat pe studii universitare avansate şi programul de cercetare ştiinţifică
Art. 7.4.(1) Şcolile doctorale din UDJG pun la dispoziţia studenţilor-doctoranzi programe de pregătire bazate pe studii universitare avansate, alcătuite din activităţi desfăşurate în formaţiuni instituţionalizate de studiu, prin cursuri, seminare, laboratoare şi altele asemenea.
(2) Oportunitatea organizării unui program de pregătire universitară avansată, precum şi structura şi conţinutul acestuia sunt stabilite de către şcolile doctorale, pe baza propunerilor conducătorilor de doctorat.
(3) Şcoala doctorală este obligată să asigure accesul liber şi neîngrădit la programul de pregătire avansată tuturor studenţilor-doctoranzi din cadrul şcolii doctorale sau din cadrul altor şcoli doctorale.
Art. 7.5.(1) Programul de pregătire bazat pe studii universitare avansate nu trebuie să afecteze în mod negativ timpul disponibil al studentului-doctorand pentru programul individual de cercetare ştiinţifică şi trebuie să fie relevant pentru subiectul de cercetare al lucrării de doctorat.
(2) Creditele obţinute într-un program de masterat de cercetare sau parcurgerea unor stagii anterioare de doctorat şi/sau a unor stagii de cercetare ştiinţifică, desfăşurate în ţară sau în străinătate, în universităţi ori în unităţi de cercetare-dezvoltare de prestigiu, pot fi recunoscute ca echivalente cu cele dintr-un program de pregătire bazat pe studii universitare avansate. Echivalarea este propusă de către conducătorul de doctorat şi se aprobă de CSD.
(3) Participarea unui anumit student-doctorand la programul de pregătire bazat pe studii universitare avansate şi alegerea elementelor de studiu din cadrul acestui program care trebuie urmate de către studentul-doctorand sunt stabilite de către conducătorul de doctorat al acestuia. Îngrădirea acestei opţiuni a conducătorului de doctorat este interzisă.
(4) Studentul-doctorand poate opta, în mod independent, pentru parcurgerea altor cursuri (decât cele din programul individual de pregătire) puse la dispoziţie de şcoala doctorală din care face parte sau de către alte şcoli doctorale.
(5) Durata cumulată a programului de pregătire bazat pe studii universitare avansate nu poate depăşi 3 luni.
Art. 7.6.(1) Programul de studii universitare de doctorat este constituit minimal din următoarele componente:
I. Programul de pregătire bazat pe studii universitare avansate cuprinde frecventarea a minimum 2 discipline ale şcolii doctorale sau alte forme de pregătire propuse de către conducătorul de doctorat.
II. Programul de cercetare ştiinţifică cuprinde minimum:
a) un raport de cercetare bibliografică şi două rapoarte de cercetare ştiinţifică cu rezultate proprii, susţinute în prezenţa comisiei de îndrumare (Anexa 9);
b) două lucrări publicate în reviste ISI şi/sau BDI;
c) două participări cu lucrări la conferinţe ştiinţifice.
(2) Evaluarea în vederea acordării titlului de doctor se face pe baza tezei de doctorat şi a susţinerii publice a acesteia (Anexe 12-15).
Art. 7.7.(1) Programul de cercetare ştiinţifică presupune inclusiv participarea studentului-doctorand în unul sau mai multe proiecte ştiinţifice, cu acordul conducătorului de doctorat.
(2) Responsabilitatea asupra structurii, conţinutului, organizării şi desfăşurării programului de cercetare ştiinţifică al studentului-doctorand revine conducătorului de doctorat.
(3) Conducătorul de doctorat stabileşte parcursul ştiinţific al studentului-doctorand şi ia măsurile necesare pentru maximizarea şanselor finalizării programului de doctorat.
(4) Asigurarea resurselor necesare desfăşurării proiectelor de cercetare în care este implicat studentul-doctorand reprezintă o obligaţie specifică a IOSUD-UDJG, a şcolii doctorale, cât şi a conducătorului de doctorat.
Art. 7.8. Pentru monitorizarea parcursului ştiinţific, studentul doctorand întocmeşte, o dată la 12 luni, un raport al activităţilor desfăşurate în cadrul programului său de cercetare ştiinţifică (anexa la contractul de studii). Raportul este susţinut în faţa conducătorului de doctorat şi a comisiei de îndrumare, care analizează şi apreciază gradul de îndeplinire a obligaţiilor asumate prin programul individual de studii. Raportul avizat de către conducător şi comisia de îndrumare se depune la Secretariatul DOCTORAT.
Art. 7.9. În vederea valorificării competenţelor dobândite prin studiile universitare de doctorat, şcoala doctorală poate organiza, în cadrul ei, programe de cercetare post-doctorale, orientate spre consolidarea/dezvoltarea competenţelor de cercetare ştiinţifică.
Secţiunea C. Teza de doctorat şi finalizarea studiilor universitare de doctorat
Art. 7.10.(1) Teza de doctorat se elaborează conform cerinţelor stabilite prin Regulamentul şcolii doctorale.
(2) Şcoala doctorală propune formatul-tip al tezei de doctorat, care poate include elemente de structură şi de formatare grafică.
(3) Conţinutul şi structura tezei de doctorat sunt stabilite de către studentul-doctorand prin consultare cu conducătorul de doctorat.
(4) Titlul tezei de doctorat poate fi modificat la libera alegere a studentului-doctorand până în momentul finalizării acesteia în vederea susţinerii publice.
(5) Teza de doctorat este o lucrare originală, fiind obligatorie menţionarea sursei pentru orice material preluat.
(6) Studentul-doctorand este autorul tezei de doctorat şi îşi asumă, printr-o declaraţie scrisă, corectitudinea datelor şi informaţiilor prezentate în teză, precum şi a opiniilor şi demonstraţiilor exprimate în aceasta.
(7) Conducătorul de doctorat răspunde împreună cu autorul tezei de respectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv de asigurarea originalităţii conţinutului.
Art. 7.11.(1) Tezele de doctorat împreună cu anexele acestora sunt documente publice şi se redactează şi în format digital.
(2) Protecţia drepturilor de proprietate intelectuală asupra tezei de doctorat se asigură în conformitate cu prevederile legii.
(3) Valorificarea dreptului de autor şi/sau a drepturilor de proprietate industrială asupra produsului sau creaţiei originale realizate în cadrul programului de studii universitare de doctorat se realizează în conformitate cu prevederile legislaţiei în domeniu.
Art. 7.12.(1) Studiile universitare de doctorat se finalizează prin susţinerea în şedintă publică a tezei de doctorat în faţa comisiei de susţinere publică a tezei de doctorat, denumită în continuare comisie de doctorat.
(2) Susţinerea publică poate avea loc numai după ce conducătorul de doctorat şi comisia de îndrumare şi-au dat acordul. La prezentarea tezei în faţa comisiei de îndrumare pot participa, în calitate de invitaţi, membrii departamentului în care îşi desfaşoară activitatea coducătorul de doctorat sau alţi invitaţi.
(3) În vederea susţinerii publice, teza de doctorat se depune oficial la Secretariat DOCTORAT, împreună cu acordul conducătorului de doctorat şi al membrilor comisiei de îndrumare (Anexe 12-15).
(4) În urma identificării unor încălcări ale bunei conduite în cercetare-dezvoltare, inclusiv plagierea rezultatelor sau publicaţiilor altor autori, confecţionarea de rezultate ori înlocuirea rezultatelor cu date fictive, în cadrul evaluării tezei de către conducătorul de doctorat sau comisia de îndrumare, nu se obţine acordul de susţinere publică.
(5) Comisia de doctorat este propusă de conducătorul de doctorat, aprobată de CSD şi numită prin ordinul rectorului UDJG. Comisia de doctorat este alcătuită din cel puţin 5 membri: preşedintele, ca reprezentant al IOSUD-UDJG, conducătorul de doctorat şi cel puţin 3 referenţi oficiali din ţară sau din străinătate, specialişti în domeniul în care a fost elaborată teza de doctorat şi din care cel puţin 2 îşi desfăşoară activitatea în afara IOSUD-UDJG. Membrii comisiei de doctorat au titlul de doctor şi au cel puţin funcţia didactică de conferenţiar universitar sau de cercetător ştiinţific gradul II ori au calitatea de conducător de doctorat, în ţară sau în străinătate.
(6) În cazul doctoratului în cotutelă, comisia pentru susţinerea publică a tezei de doctorat cuprinde reprezentanţi ai ambelor IOSUD-uri. Preşedintele comisiei este un reprezentant al IOSUD care organizează susţinerea publică a tezei de doctorat. Teza de doctorat se susţine obligatoriu în UDJG (instituţia în care a fost înmatriculat studentul-doctorand). Teza poate fi susţinută şi în instituţia parteneră, dacă acest lucru este prevăzut în acordul de cotutelă.
(7) Referenţii oficiali membri ai comisiei de doctorat trebuie să fie specialişti în domeniul tezei sau în domenii direct înrudite.
(8) Susţinerea tezei de doctorat poate avea loc numai după evaluarea ei de către toţi membrii comisiei de doctorat şi în prezenţa a cel puţin patru dintre aceştia, cu participarea obligatorie a preşedintelui comisiei şi a conducătorului de doctorat (Anexa 12).
(9) Membrul comisiei de doctorat care nu poate participa la susţinerea publică a tezei de doctorat trebuie să trimită şcolii doctorale, înainte de data programată pentru susţinerea publică a tezei, referatul de evaluare a acesteia, o declaraţie scrisă prin care comunică motivul absenţei, precum şi votul privind conferirea titlului de doctor şi calificativul propus (Anexa16).
(10) Susţinerea publică include obligatoriu o sesiune de întrebări din partea membrilor comisiei de doctorat şi a publicului (Anexa17).
(11) Comunitatea academică din cadrul IOSUD-UDJG va fi informată asupra conţinutului tezei de doctorat aprobate în vederea susţinerii publice, asigurându-se accesul la conţinutul lucrării în biblioteca UDJG cu cel puţin 10 zile înaintea susţinerii publice.
(12) Data şi locul susţinerii tezei de doctorat se afişează la sediul IOSUD-UDJG şi la sediul şcolii doctorale cu cel puţin 15 zile înainte de data stabilită de preşedintele comisiei de doctorat, prin anunţ scris şi prin afişare electronică pe site-ul UDJG.
(13) În vederea publicării pe site-ul IOSUD-UDJG, rezumatul tezei de doctorat se depune la şcoala doctorală cu cel puţin 15 de zile înainte de data programată pentru susţinerea publică. În situaţia în care teza de doctorat este scrisă într-o limbă de circulaţie internaţională, rezumatul acesteia se scrie obligatoriu şi în limba română.
(14) Este interzisă oferirea de către studentul-doctorand a unor cadouri sau a altor asemenea foloase necuvenite membrilor comisiei de doctorat ori solicitarea ca studentul-doctorand să contribuie la decontarea unor cheltuieli aferente deplasării unor membri ai comisiei de doctorat sau organizării susţinerii publice a tezei de doctorat (Anexe 18-19).
Art. 7.13.(1) Pe baza susţinerii publice a tezei de doctorat şi a rapoartelor referenţilor oficiali, comisia de doctorat evaluează şi deliberează asupra calificativului pe care urmează să îl atribuie tezei de doctorat. Calificativele care pot fi atribuite sunt: „Excelent”, „Foarte bine”, „Bine”, „Satisfăcător” şi „Nesatisfăcător”.
(2) În cazul în care un membru al comisiei de doctorat identifică în cadrul evaluării tezei, atât anterior susţinerii publice, cât şi în cadrul acesteia, abateri grave de la buna conduită în cercetarea ştiinţifică şi activitatea universitară, inclusiv plagierea rezultatelor sau publicaţiilor altor autori, confecţionarea de rezultate ori înlocuirea rezultatelor cu date fictive, membrul comisiei de doctorat este obligat să ia următoarele măsuri:
a) Să sesizeze comisia de etică a instituţiei de învăţământ superior în care este înmatriculat studentul-doctorand şi comisia de etică a instituţiei în care este angajat conducătorul de doctorat pentru analiza şi soluţionarea cazului conform legii, inclusiv prin exmatricularea studentului-doctorand, potrivit art. 306-310 si 318-322 din Legea nr. 1/2011 şi prevederilor Legii nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare, cu modificările şi completările ulterioare;
b) să notifice tuturor membrilor comisiei de doctorat abaterile şi să propună acordarea calificativului „Nesatisfăcător”.
(3) Dacă studentul-doctorand a îndeplinit toate cerinţele prevăzute în programul de cercetare ştiinţifică şi aprecierile asupra tezei de doctorat permit atribuirea calificativului „Excelent”, „Foarte bine”, „Bine” sau „Satisfăcător”, comisia de doctorat propune acordarea titlului de doctor. Propunerea se înaintează Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), spre validare. CNATDCU, în urma evaluării dosarului, propune ministrului Educaţiei Naţionale acordarea sau neacordarea titlului de doctor (Anexa 20).
(4) În cazul atribuirii calificativului „Nesatisfăcător”, comisia de doctorat precizează elementele de conţinut care urmează să fie refăcute sau completate în teza de doctorat şi solicită o nouă susţinere publică a tezei. A doua susţinere publică a tezei are loc în faţa aceleiaşi comisii de doctorat ca şi în cazul primei susţineri. În cazul în care şi la a doua susţinere publică se obţine calificativul „Nesatisfăcător”, titlul de doctor nu se acordă, iar studentul-doctorand este exmatriculat.
(5) În cazul în care CNATDCU invalidează argumentat teza de doctorat, IOSUD-UDJG primeşte din partea Ministerului Educaţiei Naţionale o motivaţie scrisă de invalidare, redactată în baza observaţiilor CNATDCU. Lucrarea de doctorat poate fi retransmisă CNATDCU în termen de un an de la data primei invalidări. Dacă lucrarea de doctorat se invalidează şi a doua oară, titlul de doctor nu va fi acordat, iar studentul-doctorand va fi exmatriculat.
Art. 7.14.(1) Titlul de doctor se atribuie prin ordin al ministrului de resort, după validarea tezei de doctorat, în condiţiile legii.
(2) În cazul constatării nerespectării standardelor de calitate sau de etică profesională, inclusiv în cazul constatării plagiatului, titlul de doctor poate fi revocat conform legii.
Art. 7.15.(1) Diploma conferită după promovarea integrală, inclusiv susţinerea publică şi obţinerea avizului CNATDCU, a unui program de studii universitare de doctorat se numeşte diplomă de doctor. În diploma care certifică obţinerea şi deţinerea titlului de doctor se menţionează, în mod expres, domeniul de doctorat.
(2) În urma finalizării studiilor universitare de doctorat ştiinţific se conferă de către IOSUD-UDJG diploma şi titlul de doctor în ştiinţe, corespunzându-i acronimul Dr.
(3) Pe diploma de doctor se va înscrie calificativul obţinut de studentul-doctorand, respectiv „Excelent”, „Foarte bine”, „Bine” sau „Satisfăcător”. De asemenea, pe diploma de doctor se va înscrie şi o menţiune în limba latină, după cum urmează:
a) pentru calificativul „Excelent”, se înscrie menţiunea „Summa cum laude”;
b) pentru calificativul „Foarte bine”, se înscrie menţiunea „Magna cum laude”;
c) pentru calificativul „Bine”, se înscrie menţiunea „Cum laude”.
CAPITOLUL VIII. DREPTURI ŞI OBLIGAŢII ALE STUDENTULUI-DOCTORAND ŞI ALE CONDUCĂTORULUI DE DOCTORAT
Art. 8.1.(1) Pe parcursul derulării programului de studii universitare de doctorat, studentul-doctorand are dreptul:
a) să beneficieze de fonduri din alocaţia bugetară, conform cotei stabilite de CSUD, sau din alte proiecte pentru programul de cercetare, de sprijinul, îndrumarea şi coordonarea conducătorului de doctorat, precum şi a comisiei de îndrumare;
b) să participe la seminarele sau reuniunile de lucru ale personalului de cercetare-dezvoltare din cadrul şcolii doctorale şi ale IOSUD-UDJG atunci când sunt în discuţie teme relevante pentru studiile universitare de doctorat;
c) să fie reprezentat în forurile decizionale ale şcolii doctorale, potrivit prevederilor prezentului regulament;
d) să beneficieze de logistica, centrele de documentare, bibliotecile şi echipamentele şcolii doctorale şi ale IOSUD-UDJG pentru elaborarea proiectelor de cercetare şi a tezei de doctorat;
e) să se înscrie la cursurile şi seminarele organizate de alte şcoli doctorale;
f) să lucreze împreună cu echipe de cercetători din cadrul şcolii doctorale şi IOSUD-UDJG sau din cadrul unor unităţi de cercetare-dezvoltare care au încheiat acorduri sau parteneriate instituţionale cu IOSUD-UDJG;
g) să beneficieze de mobilităţi naţionale sau internaţionale, în limita unei cote din alocaţia bugetară stabilite de CSUD, sau din alte granturi pentru studii doctorale; să beneficieze de sprijin instituţional, în limita unei cote din alocaţia bugetară stabilite de CSUD, sau din alte granturi pentru studii doctorale, pentru a participa la conferinţe sau congrese ştiinţifice, ateliere de lucru, şcoli de vară ori iarnă şi seminare naţionale şi internaţionale în domeniul de specializare în care şi-a ales teza de doctorat;
h) să participe la sesiunile de comunicări ştiinţifice organizate de şcoala doctorală sau/şi de IOSUD-UDJG;
i) să fie informat cu privire la curriculumul studiilor universitare de doctorat din cadrul şcolii doctorale.
(2) Studentul-doctorand are următoarele obligaţii:
a) să respecte orarul stabilit împreună cu conducătorul de doctorat şi să îşi îndeplinească obligaţiile de susţinere a lucrărilor şi de prezentare a rezultatelor cercetării;
b) să prezinte rapoarte de activitate conducătorului de doctorat şi comisiei de îndrumare ori de câte ori i se solicită;
c) să fie în legătură permanentă cu conducătorul de doctorat;
d) să respecte disciplina instituţională;
e) să participe la sesiunile de comunicări ştiinţifice organizate de şcoala doctorală sau/şi de IOSUD-UDJG;
f) şă efectueze ore didactice neremunerate, în cuantum de maximum 6 ore convenţionale/saptămână.
Art. 8.2. Orice solicitare a studentului-doctorand privind întreruperea sau prelungirea studiilor universitare de doctorat, schimbarea titlului tezei sau schimbarea conducătorului de doctorat se face prin cerere scrisă depusă la şcoala doctorală cu cel puţin 15 de zile înainte de data de la care, în cazul aprobării, solicitarea ar produce efect.
Art. 8.3.(1) Drepturile şi obligaţiile conducătorului de doctorat decurg din Legea nr. 1/2011, din prezentul Regulament instituţional de organizare şi desfăşurare a studiilor universitare de doctorat al IOSUD-UDJG, din Regulamentul şcolii doctorale, precum şi din contractul său de muncă.
(2) Conducătorul de doctorat are următoarele drepturi:
a) dreptul de a participa la competiţii pentru granturi/proiecte/contracte doctorale;
b) dreptul de a îndruma şi evalua activitatea studentului-doctorand în cadrul programului de studii universitare de doctorat, conform autonomiei profesionale şi universitare, urmărind cu exigenţă programul de studii universitare de doctorat şi respectând interesele profesionale ale studentului-doctorand şi ale UDJG;
c) dreptul de a propune comisia de doctorat;
d) dreptul la o evaluare internă şi externă imparţială, conformă cu metodologia specifică a procesului de evaluare;
e) dreptul de a cunoaşte metodologia în raport cu care este evaluat, atât în evaluarea internă, cât şi în evaluarea externă;
f) dreptul de a cunoaşte rezultatele evaluării interne şi externe a propriei activităţi;
g) dreptul de a refuza îndrumarea unui student-doctorand în condiţiile în care este pus, fără voia sa, într-un conflict de interese;
h) dreptul de a solicita CSD întreruperea relaţiei de îndrumare cu un student-doctorand, în situaţia în care doctorandul nu îşi îndeplineşte obligaţiile din contractul de studii; dreptul de a selecta candidatul la doctorat pentru o poziţie vacantă aflată sub îndrumarea sa şi de a propune înmatricularea studentului-doctorand;
i) dreptul de a solicita şcolii doctorale organizarea, în perioada legală, a unui concurs de admitere pentru fiecare poziţie de student-doctorand vacantă aflată sub îndrumarea sa;
j) dreptul de a decide elementele de studiu din cadrul programului de pregătire bazat pe studii universitare avansate la care studentul-doctorand trebuie să participe, cu respectarea prevederilor prezentului regulament.
(3) Conducătorul de doctorat are următoarele obligaţii:
a) să asigure îndrumarea ştiinţifică, profesională şi deontologică a fiecărui student-doctorand;
b) să propună temele de cercetare;
c) să asigure condiţiile şi să stimuleze formarea de competenţe şi progresul studenţilor-doctoranzi pe durata studiilor doctorale;
d) să efectueze monitorizarea şi evaluarea obiectivă şi riguroasă a fiecărui student-doctorand;
e) să sprijine mobilitatea studenţilor-doctoranzi;
f) să evite apariţia conflictelor de interese în îndrumarea studenţilor-doctoranzi.
Art. 8.4. IOSUD-UDJG poate organiza, singură sau în parteneriat cu şcoli doctorale din alte IOSUD-uri, programe de cercetare postdoctorală şi poate propune proiecte pentru finanţarea acestora. CSD şi CSUD propun şi, respectiv, aprobă programele de cercetare postdoctorală şi metodologia de admitere.
CAPITOLUL IX. DISPOZIŢII TRANZITORII ŞI FINALE
Art. 9.1. Prezentul „REGULAMENT INSTITUŢIONAL privind organizarea şi funcţionarea studiilor universitare de doctorat în şcolile doctorale din UDJG va putea fi modificat în conformitate cu legislaţia în domeniu.
Preşedintele Senatului UDJG,
Prof. univ. dr. ing. Lucian Georgescu
Lista anexelor la
REGULAMENTUL INSTITUŢIONAL
al IOSUD-Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi
privind organizarea şi desfăşurarea studiilor universitare
în cadrul şcolilor doctorale
1. Domenii de studii universitare de doctorat ..................................................................................
2. Cerere de înscriere la concursul de admitere la studii universitare de doctorat............................
3. Fişă de înscriere la concursul de admitere la studii universitare de doctorat................................
4. Proces-verbal al concursului de admitere la studii universitare de doctorat..................................
5. Contract de studii universitare de doctorat – buget......................................................................
6. Act adiţional la contractul de studii universitare de doctorat – taxă............................................
7. Cerere de întrerupere/prelungire a studiilor doctorale...................................................................
8. Cerere de revenire din întrerupere în stagiul doctoral...................................................................
9. Proces-verbal de susţinere a raportului de cercetare ştiinţifică......................................................
10. Cerere de retragere de la studii doctorale....................................................................................
11. Cerere de schimbare a titlului tezei de doctorat..........................................................................
12. Acord privind susţinerea publică a tezei de doctorat..................................................................
13. Cerere de depunere a tezei la Secretariatul Doctorat..................................................................
14. Cerere de susţinere publică a tezei de doctorat...........................................................................
15. Referatul conducătorului de doctorat privind propunerea comisiei de susţinere publică a tezei.......
16. Votul exprimat de referentul absent ...........................................................................................
17. Proces-verbal încheiat în timpul şedinţei publice ........................................................................
18. Referat pentru decontul cheltuielilor de deplasare internă a referenţilor....................................
19. Referat de plată a indemnizaţiei referenţilor...............................................................................
20. Proces-verbal de susţinere publică...............................................................................................
Anexa 1
IOSUD-Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi
DOMENIIDE STUDII UNIVERSITARE DE DOCTORAT
Nr. crt. |
DOMENIUL DE STUDII UNIVERSITARE DE DOCTORAT |
ŞCOALA DOCTORALĂ | FACULTATEA |
---|---|---|---|
|
Inginerie industrială | DE INGINERIE | Mecanică |
Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor | |||
Ştiinţe şi Mediu | |||
|
Ingineria produselor alimentare | Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor | |
|
Biotehnologii | ||
|
Inginerie mecanică | Mecanică | |
Arhitectură Navală | |||
Inginerie din Brăila | |||
|
Inginerie electrică |
Automatică, Calculatoare, Inginerie electrică şi Electronică |
|
|
Ingineria sistemelor | ||
|
Calculatoare şi tehnologia informaţiei | ||
|
Ingineria materialelor |
Ingineria Materialelor şi a Mediului |
|
|
Economie |
DE ŞTIINŢE SOCIO-UMANE |
Economie şi Administrarea Afacerilor |
|
Management | ||
|
Filologie | Litere | |
|
Istorie |
Istorie, Filosofie şi Teologie |
Anexa 2- Cerere de înscriere la concursul de admitere la studii universitare de doctorat
IOSUD–Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi
Şcoala doctorală_____________________________
Domnule Rector,
Subsemnatul (a) ____________________________________________________________________________
cu domiciliul actual în localitatea ___________________________, judeţul___________________________, codul____________, str. ____________________________, nr._____, bl._____, et.____, ap.____, tel.________________________, e-mail ___________________________, posesor al cărţii de identitate seria______, nr. ______________, eliberată de SPCLEP _______________________________ la data de______________, cod numeric personal ______________________________________________________ ,
absolvent al _______________________________________________________________________________ ,
Facultatea de ______________________________________________________________________________ ,
domeniul _________________________________________________________________________________ ,
specializarea_______________________________________________________________________________ ,
din anul _____________, cu media anilor de studiu de _________________ şi a examenului de licenţă/diplomă de __________________, vă rog să binevoiţi a‐mi aproba înscrierea la concursul de admitere pentru studii universitare de doctorat, în sesiunea ___________, la Şcoala doctorală__________________________________________ ,
domeniul_________________________________________________________________________________ ,
conducător ştiinţific_________________________________________________________________________ ,
forma de doctorat cu frecvenţă/fără frecvenţă, locuri finanţate de la buget/locuri cu taxă.
Menţionez că am absolvit studiile universitare de masterat la Universitatea ______________________________
_________________________________________________________________________________________ ,
Facultatea_________________________________________________________________________________ ,
domeniul_________________________________________________________________________________ ,
specializarea ______________________________________________________________________________ ,
în anul ___________________, cu media anilor _________________, şi nota la disertaţie_________________ .
Semnătură___________________________________________
Domnului Rector al Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi
Anexa 3 - Fişă de înscriere la concursul de admitere la studii universitare de doctorat
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi
şcoala doctorală_________________________________
FIŞA DE ÎNSCRIERE NR |
1. Numele şi prenumele candidatului din certificatul de naştere, cu iniţiala prenumelui tatălui/mamei, cu majuscule:
2. Numele de familie actual, din certificatul de căsătorie/înfiere/de modificare a numelui, dacă este cazul, cu majuscule:
4. Conducătorul de doctorat....................................................................................................................................
5. Forma de învăţământ: cu frecvenţă□
6. Forma de finanţare: buget □,nebursier □, bursier al statului român □,bursier POSDRU □,
cu taxă □, cont propriu în lei □, cont propriu valutar □, cont propriu nevalutar □.
7. Data naşterii: ziua _________ luna ____________________________ anul __________________________ ,
8. Locul naşterii: Localitatea ___________________ Judeţul _________________ Ţara __________________ .
9. Sexul: | Feminin | Masculin | ||||||||||
10. Cetăţenia: | Română cu domiciliul în România | Moldovenească |
|
|||||||||
Română cu domiciliul în străinătate | Alte cetăţenii |
|
||||||||||
11. Etnia (numai pentru cetăţeni români): | Rrom | Alte etnii |
12. Domiciliul stabil:Ţara _____________ Judeţul _________________ Localitatea______________________ ,
Cod poştal __________ Strada _______________________________Nr._____ Bloc ______ Ap.________ ,
Telefonul la care pot fi contactat ______________________ E-mail ________________________________ .
13. Actul de identitate:Carte de identitate/Paşaport seria ______, numărul______________________________ ,
eliberat de ________________, data eliberării__________, perioada de valabilitate ___________________ .
13. Secţiunea I. STUDIILE LICEALE ABSOLVITE (cetăţeni români şi străini):
Liceul_______________________________________________________________, Localitatea__________________,
Judeţul _______________________ Ţara________________________________________________________ ,
Profilul/Domeniul __________________________________________________ Durata studiilor ______________, Anul absolvirii ________ Forma de învăţământ (zi/seral/FR/ID)_______________________________________ ,
Tipul diplomei__________________________ Seria şi numărul diplomei______________________________ .
(bacalaureat/echivalentă pentru absolvenţi în străinătate)
Emisă de ____________________________________________________ Nr. şi data eliberării______________
Numărul foii matricole care însoţeşte diploma de bacalaureat_________________________________________ .
ÎN CAZUL CETĂŢENILOR STRĂINI sau ROMÂNI, cu studiile liceale absolvite în străinătate: Vizarea/Recunoaşterea diplomei de bacalaureat de către CNRED / Direcţia cetăţeni străini din MECTS / Direcţia Parteneriate Internaţionale şi Românii de Pretutindeni, cu atestatul / adresa nr. şi data ____________________
14. Secţiunea II. STUDIILE UNIVERSITARE ABSOLVITE (cetăţeni români şi străini):
Ţara __________________ Localitatea _________________________ Judeţul_________________________ ,
Universitatea ______________________________________________________________________________ ,
Facultatea _________________________________________ Profilul/Domeniul_________________________ ,
Specializarea_______________________________________________________________________________ ,
Titlul obţinut _______________________________________ Forma de învăţământ (ZI/ID/FR/Seral)_________ .
Forma de finanţare (buget/ taxă) ___________ Durata studiilor __________ Anul absolvirii ________________
Tipul diplomei-denumirea ___________________________________ Seria şi nr. diplomei_________________ .
(diplomă / diplomă de licenţă / diplomă de inginer / echivalentă pentru absolvenţi în străinătate)
Emisă de Universitatea__________________________________________ Nr. şi data eliberării_____________ ,_________________________________________________________________________________________
Numărul suplimentului la diplomă/foii matricole care însoţeşte diploma_________________________________ .
15. Secţiunea III. STUDIILE UNIVERSITARE DE MASTERAT (cetăţeni români şi străini):
Ţara __________________ Localitatea _________________________ Judeţul_________________________ ,
Universitatea ______________________________________________________________________________ ,
Facultatea_________________________________________________________________________________ ,
Profilul / Domeniul _________________________________________________________________________ ,
Specializarea ______________________________________________________________________________ ,
Titlul obţinut _______________________________________ Forma de învăţământ (ZI/ID/FR/Seral)_________ ,
Forma de finanţare (buget/ taxă) ___________ Durata studiilor __________ Anul absolvirii ________________ ,
Tipul diplomei-denumirea ___________________________________ Seria şi nr. diplomei ________________ ,
(diplomă / diplomă de licenţă / diplomă de inginer / echivalentă pentru absolvenţi în străinătate)
Emisă de Universitatea__________________________________________ Nr. şi data eliberării_____________ ,
Numărul suplimentului la diplomă / foii matricole care însoţeşte diploma ________________________________ .
ÎN CAZUL CETĂŢENILOR STRĂINI sau ROMÂNI, cu studiile universitare absolvite în străinătate:
Vizarea/Recunoaşterea diplomei de studii universitare de către CNRED / Direcţia cetăţeni străini din MECTS / Direcţia Parteneriate Internaţionale şi Românii de Pretutindeni, cu atestatul / adresa nr. şi data _______________
16.Secţiunea IV. LOCUL DE MUNCĂ (dacă este cazul):
Denumirea instituţiei ________________________________________________________________________ ,
Funcţia deţinută ____________________________________________________________________________ ,
Adresa instituţiei la care lucrează candidatul: Ţara ___________________, Judeţul _______________________ ,
Localitatea __________________________, strada ______________________________, numărul __________ ,
Telefon fix ____________________, Telefon mobil ____________________, E-mail_____________________ .
17. Limbi străine cunoscute (se completează: „începător”, „bine” sau „foarte bine”):
Nr.crt. | Limba străină | Scris | Citit | Vorbit |
între anii __________________, domeniul/specializarea ________________________________________________________ .
19.□Nu am mai fost înscris(ă) la doctorat.
20. Doresc cazareîn căminele universităţii ca viitor student doctorand: (da/nu) _______
Toate rubriciledin prezenta fişă trebuie completate.
Subsemnatul declar pe propria răspundere, cunoscând consecinţele juridice ale declaraţiilor nesincere, că informaţiile oferite sunt corecte şi reale.
Dată __________________ Semnătură candidat ______________________
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi Admitere an_________
Şcoala doctorală ____________________________
Domeniul __________________________________
PROCES – VERBAL
Încheiat astăzi ______________, în urma desfăşurării concursului de admitere la studii universitare de doctorat, forma de învăţământ cu frecvenţă, forma de finanţare buget/taxă, conducător de doctorat ____________________________________________________________.
În baza Metodologiei privind organizarea şi desfăşurarea admiterii la ciclul de studii universitare de doctorat în anul universitar _____________, aprobată în cadrul şedinţei de Senat din data de _________, s-a procedat la analizarea dosarului candidaţilor, la evaluarea cunoştinţelor generale din domeniul de doctorat şi a prezentării şi fundamentării temei de cercetare propuse.
Membrii comisiei de admitere numită prin Decizia Rectorului Universităţii, _______________ formată din:
1. _____________________ preşedinte
2. _____________________ membru
3. _____________________ membru
4. _____________________ membru
5. _____________________ membru
au evaluat rezultatele probei de specialitate astfel:
Nr. crt. |
Numele, iniţiala tatălui şi prenumele candidatului (numele după căsătorie) (cu litere majuscule) |
Forma de finanţare buget/taxă |
Media examenului de licenţă | Nota la examenul de disertaţie |
Notele acordate de membrii comisiei şi media obţinută la interviu |
Nota finală (media ponderată)** |
Rezultat final concurs (ADMIS/RESPINS)*** |
|||||
Nota 1 | Nota 2 | Nota 3 | Nota 4 | Nota 5 | Media la interviu* | |||||||
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 |
Preşedinte,_____________________________ Membri,___________________________
__________________________
__________________________
__________________________
- Media obţinută la interviu (pondere 60%) (coloana 11)
- Media examenului de licenţă (pondere 20%) (coloana 4)
- Nota la examenul de disertaţie (pondere 20%) (coloana 5)
În cazul absolvenţilor învăţământului universitar de lungă durată, cu diplomă de finalizare a studiilor eliberată până în anul absolvirii primei promoţii a studiilor universitare de licenţă organizate în conformitate cu prevederile Legii nr. 288/2004, care nu au absolvit un ciclu de studii aprofundate sau master, selecţia candidaţilor se face pe baza notei obţinute ca medie ponderată din:
- Media obţinută la interviu (pondere 60%) (coloana 11)
- Media examenului de licenţă (pondere 40%) (coloana 4)
*** - Media minimă de admitere este 8.00 (opt)
În cazul în care, la un conducător, s-au înscris mai mulţi candidaţi, se consideră admis candidatul care a obţinut cea mai mare medie. Candidaţii clasaţi pe locurile 2 – 3 vor putea fi, eventual, admişi numai printr-o redistribuire a locurilor rămase neocupate la alţi conducători. Redistribuirea se va face la nivelul şcolii doctorale, apoi la nivel de IOSUD.
IOSUD–Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi Anexa 5
Şcoala doctorală ..........................................................
CONTRACT DE STUDII UNIVERSITARE DE DOCTORAT
Nr._____________/____________
Încheiat între:
1. Universitatea „Dunărea de Jos” (UDJG),cu sediul în Galaţi,Str. Domnească nr. 47, în calitate de Instituţie Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat (IOSUD), reprezentată de Rector, prof.univ.dr.ing. Iulian Gabriel BÎRSAN;
2. Doamna/Domnul .....……………………………………………………………….., posesor/posesoare a actului de identitate ……. seria ……, nr……………………, eliberat de…………….……. la data ………………, domiciliul stabil ........................................................................................................................., telefon…………….................................................,
e-mail........................................................, în calitate de conducător de doctorat;
şi
3. Doamna/Domnul….............………..…………..........……………..……………………………., posesor/posesoare a actului de identitate ……. seria ……, nr……………………, eliberat de………….……. la data ……………….…, CNP□□□□□□□□□□□□□, domiciliul stabil................................................................................................., telefon .........................................., e-mail ..........................................................................., înmatriculat(ă) la data de __________, în calitate de student-doctorand, la forma de învăţământ cu frecvenţă, forma de finanţarebuget, domeniul……………………......................................................
Art. 1. Obiectul contractului: parcurgerea de către studentul-doctorand, sub autoritatea IOSUD–UDJG şi a Şcolii doctorale, a activităţilor din Programul individual de studii universitare de doctorat.
Art. 2. Durata contractului: determinată, pe o perioadă de 3 ani,cuprinsă între data înmatriculării ca doctorand, respectiv ___________, şi data absolvirii Programului de cercetare ştiinţifică şi obţinerea avizului pentru susţinerea publică din partea conducătorului şi a comisiei de îndrumare.
În cazul unei întreruperi/prelungiri a studiilor universitare de doctorat, avizată de IOSUD-UDJG şi aprobată de Senatul universitar, contractul se prelungeşte corespunzător perioadei de întrerupere/prelungire, care poate fi de maximum 2 aniplus un an de graţie numai în cazuri excepţionale (motive de sănătate dovedite cu documente, cazuri de forţă majoră). În cazul depăşirii acestei perioade, doctorandul va fi exmatriculat.
Art. 3.Limba în care se redactează şi se susţine teza de doctorat ...........................................................................................
Art. 4.Tema de cercetare aleasă ..............................................................................................................................................
...................................................................................................................................................................................................
Art. 5. Drepturile şi obligaţiile părţilor contractante decurg din legislaţia în vigoare referitoare la studiile universitare de doctorat, din Legea nr.1/2011, Codul Studiilor doctorale /2011, Carta Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi şi din Regulamentul IOSUD–UDJG.
Art. 6. IOSUD–UDJG are următoarele drepturi:
Ø să elaboreze Regulamentul propriu de organizare şi desfăşurare a studiilor universitare de doctorat, cu respectarea prevederilor legale;
Ø să urmărească modul în care studentul-doctorand îşi respectă obligaţiile şi îndatoririle care decurg din dobândirea calităţii de student-doctorand şi pe cele prevăzute în programul individual de doctorat;
Ø să decidă exmatricularea studentului-doctorand în toate situaţiile menţionate în Regulamentul IOSUD-UDJG, la sesizarea şcolii doctorale sau a conducătorului de doctorat, cu avizul şcolii doctorale;
Ø să rezilieze unilateral contractul de studii doctorale, la solicitarea conducătorului de doctorat, pentru activitate necorespunzătoare (rezilierea contractului de studii implică exmatricularea de la studiile doctorale);
Ø să decidă sistarea temporară a plăţii bursei dacă doctorandul nu şi-a îndeplinit obligaţiile din Programul individual de studii universitare de doctorat(Anexa 1), pe baza Raportului anual de activitate (Anexa 2), cu avizul şcolii doctorale. Plata bursei restante se face numai după recuperarea activităţilor neefectuate. Fac excepţie situaţiile determinate de cauze obiective, independente de voinţa doctorandului, dovedite cu documente (certificat medical etc);
Ø să decidăsistarea temporară a indemnizaţieiconducătoruluide doctorat şi pe cea a membrilor comisiei de îndrumare pentru activitatea de doctorat, în cazul încare nu este intocmit Raportul anual de activitate. Plata indemnizaţiilorrestante se face numai după recuperarea activităţilor neefectuate;
Ø să achite contravaloarea indemnizaţiei conducătorului de doctorat şi pe cea a membrilor comisiei de îndrumare pe ultimele 6 luni, numai după validarea tezei de doctorat de către Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), în termen de maximum 5 ani de la înmatricularea doctorandului.
Art. 7. IOSUD–UDJG are următoarele obligaţii:
Ø să respecte prevederile legislaţiei în vigoare;
Ø să asigure condiţii organizatorice şi tehnice adecvate studiului şi cercetării;
Ø să asigure prin şcoala doctorală instruirea doctoranzilor;
Ø să elibereze, la cerere, documentele care atestă calitatea de student-doctorand a solicitantului, conform legislaţiei în vigoare;
Ø să monitorizeze şi să evalueze studentul-doctorand pe durata programului de doctorat;
Ø să asigure confidenţialitatea datelor cu caracter personal ale studentului-doctorand, conform legii.
Art. 8. Pe perioada programului de studii universitare de doctorat, studentul doctorand are următoarele drepturi:
Ø să beneficieze de sprijinul, îndrumarea şi coordonarea conducătorului de doctorat şi comisiei de îndrumare;
Ø să participe la seminariile sau reuniunile de lucru ale personalului de cercetare-dezvoltare din cadrul IOSUD-UDJG, atunci când sunt în discuţie teme relevante pentru studiile universitare de doctorat;
Ø să fie reprezentat în forurile decizionale ale şcolii doctorale şi ale IOSUD-UDJG, potrivit prevederilor Codului Studiilor doctorale;
Ø să beneficieze de logistica, centrele de documentare, bibliotecile şi echipamentele şcolii doctorale şi ale IOSUD-UDJG, pentru elaborarea rapoartelor de cercetare şi a tezei de doctorat;
Ø să lucreze împreună cu echipe de cercetători din cadrul IOSUD-UDJG sau din cadrul unităţii de cercetare-dezvoltare care au încheiat acorduri sau parteneriate instituţionale cu IOSUD-UDJG;
Ø să beneficieze de mobilităţi naţionale sau internaţionale;
Ø să beneficieze de sprijin instituţional pentru a participa la conferinţe sau congrese ştiinţifice, ateliere de lucru, şcoli de vară sau iarnă şi seminare naţionale şi internaţionale în domeniul de specializare în care şi-a ales teza de doctorat;
Ø să participe la sesiunile de comunicări ştiinţifice organizate de şcoala doctorală şi/sau de IOSUD-UDJG;
Ø să fie informat cu privire la curriculumul studiilor universitare de doctorat din cadrul şcolii doctorale;
Ø să se înscrie la cursurile şi seminare organizate de alte şcoli doctorale, din cadrul IOSUD-UDJG;
Ø să îi fie recunoscute şi echivalate, ca rezultate ale activităţilor A1 - Etapa 1 din Programul individual de studii universitare de doctorat (Anexa 1), creditele obţinute într-un program de masterat de cercetare sau într-un program anterior de pregătire universitară avansată, cu acordul conducătorului de doctorat;
Ø să primească bursă de doctorat, în cuantumcorespunzător prevederilor MEN din anul curent, pe perioada legală a studiilor doctorale (fără perioadele de prelungiri);
Ø să contribuie la stabilirea temei de cercetare împreună cu conducătorul de doctorat;
Ø să beneficieze, la cerere şi cu aprobarea conducerii IOSUD–UDJG, de întreruperea/prelungirea programului de studii universitare de doctorat, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
Ø să folosească serviciile de comunicaţie ale UDJG, poşta electronică şi internetul, numai în legătură cu activitatea de pregătire şi cu alte probleme ale procesului de învăţământ;
Ø să beneficieze de premieri, în cuantumul stabilit de Consiliul pentru Studiile Universitare de Doctorat (CSUD-UDJG), dintr-un fond al CSUD creat din granturile doctorale,în cazul publicării ca prim/principal autor şi cu afiliere UDJG a articolelor publicate în reviste cotate ISI cu factor de impact ≥ 0,5;
Ø să facă parte din echipa unor proiecte de cercetare şi să fie remunerat suplimentar din proiecte de cercetare. Participarea la activităţi de cercetare cu sau fără legatură directă cu tema de doctorat se va face cu acordul conducătorului de doctorat.
Art. 9. Studentul-doctorand are următoarele obligaţii:
Ø să respecte orarul stabilit împreună cu conducătorul de doctorat, să-şi îndeplinească în mod continuu şi susţinut obligaţiile din Programul individual de studii universitare de doctorat(Anexa 1);
Ø să prezinte rapoartele de activitate conducătorului de doctorat şi comisiei de îndrumare, ori de câte ori i se solicită;
Ø să întocmească Rapoartul anual de activitate (Anexa 2) privind îndeplinirea Programului individual de studii universitare de doctorat(Anexa 1), la fiecare 12 luni, începând de la data înmatriculării;
Ø să desfăşoare activităţi didactice în limita a maximum 6 ore convenţionale pe săptămână. Activităţile didactice care depăşesc acest nivel vor fi remunerate în conformitate cu legislaţia în vigoare, intrând sub incidenţa Codului muncii, cu respectarea drepturilor şi obligaţiilor care revin salariatului şi cu plata contribuţiilor datorate, potrivit legii, la asigurările sociale de sănătate şi pentru accidente de muncă şi boli profesionale;
Ø săîntocmească, în termen de maximum 3 luni de la înmatriculare, împreună cu conducătorul de doctorat şi comisia de îndrumare, Programul individual de studii universitare de doctorat (Anexa 1);
Ø să ţină legătura în permanenţă cu conducătorul de doctorat;
Ø să respecte disciplina instituţională, să cunoască şi să respecte prevederile cuprinse în Regulamentul IOSUD-UDJG şi în legislaţia specifică în vigoare;
Ø să se încadreze în etapele Programului individual de studii universitare de doctorat. În cazul în care acest lucru nu se întâmplă şi doctorandul nu a solicitat sau nu i s-a aprobat întreruperea legală, IOSUD-UDJG poate considera că studentul doctorand a reziliat prezentul contract şi poate să iniţieze procedura de exmatriculare;
Ø să achite taxa de susţinere publică a tezei de doctorat, în cuantum aprobat anual de Senatul universităţii;
Ø să respecte normele de securitate şi protecţia muncii în universitate şi să folosească echipament de protecţie în timpul executării lucrărilor practice, conform normelor de protecţie a muncii specifice domeniului de activitate;
Ø să manifeste un comportament adecvat calităţii de student doctorand.
Art. 10 Drepturile conducătorului de doctorat decurg din Legea nr.1/2011, din Regulamentul IOSUD-UDJG, din Regulamentul Şcolii doctorale, precum şi din contractul său de muncă, şi sunt următoarele:
Ø să participe la competiţii pentru granturi doctorale;
Ø să îndrume şi să evalueze activitatea studentului-doctorand în cadrul programului de studii universitare de doctorat, conform autonomiei profesionale şi universitare, urmărind exigenţele programului de studii universitare de doctorat şi respectând interesele profesionale ale studentului-doctorand;
Ø să propună comisia de doctorat;
Ø să fie evaluat intern şi extern imparţial, conform cu metodologia specifică a procesului de evaluare;
Ø să cunoască metodologia în raport cu care este evaluat, atât în evaluarea internă, cât şi în evaluarea externă;
Ø să cunoască rezultatele evaluării interne şi externe a propriei activităţi;
Ø să refuze îndrumarea unui student-doctorand în condiţiile în care este pus fără voia sa într-un conflict de interese;
Ø să solicite Consiliului şcolii doctorale (CSD) întreruperea relaţiei de îndrumare cu un student doctorand;
Ø să selecteze candidatul la doctorat pentru o poziţie vacantă aflată sub îndrumarea sa şi să propună înmatricularea studentului-doctorand;
Ø să solicite şcolii doctorale organizarea unui concurs de admitere pentru fiecare poziţie de student-doctorand vacantă aflată sub îndrumarea sa;
Ø să decidă elementele de studiu din cadrul programului de pregătire bazat pe studii universitare avansate la care studentul-doctorand trebuie să participe, cu respectarea Codului Studiilor doctorale.
Ø să beneficieze de premiere pentru publicarea ca autor prim/principal şi cu afiliere UDJG, împreună cu studentul-doctorand, a unui articol în revistă cotată ISI cu factor de impact ≥ 05; premierea se va acorda în limita fondurilor disponibile în cadrul şcolii doctorale, dintr-un fond al CSUD creat din granturile doctorale, dacă lucrarea nu a mai fost sau nu urmează să fie premiată din alte fonduri ale universităţii.
Art. 11. Conducătorul de doctorat are următoarele obligaţii:
Ø să asigure îndrumarea ştiinţifică şi deontologică a fiecărui student-doctorand;
Ø să asigure condiţiile şi să stimuleze progresul studenţilor-doctoranzi în cercetarea pe care o realizează;
Ø să efectueze monitorizarea continuă şi evaluarea obiectivă şi riguroasă a fiecărui student-doctorand;
Ø să sprijine mobilitatea studenţilor-doctoranzi;
Ø să evite apariţia conflictelor de interese în îndrumarea studenţilor-doctoranzi;
Ø să cunoască şi să respecte prevederile cuprinse în Regulamentul IOSUD–UDJG şi în legislaţia specifică în vigoare;
Ø să îndrume studentul-doctorand în activitatea de cercetare ştiinţifică, asumându-şi responsabilităţile care îi revin în calitate de conducător de doctorat până la susţinerea publică a tezei;
Ø săîntocmească, în termen de maximum 3 luni de la înmatriculare, împreună cu studentul-doctorand şi comisia de îndrumare, Programul individual de studii universitare de doctorat (Anexa 1),incluzând:
1) două sau trei activităţi de pregătire universitară avansată (cursuri, activităţi practice organizate de şcoala doctorală, de alte entităţi ale UDJG sau alte instituţii, studii bibliografice privind aspecte fundamentale legate de tema tezei şi finalizate cu prezentări în prezenţa conducătorului şi a comisiei de îndrumare), desfăşurată pe durata a trei luni, cu precădere pe parcursul anului I; tematica activităţilor propuse se va specifica în Anexa 1 - Secţiunea A 1. Etapa 1;
2) un raport de documentare privind stadiul actual al cercetărilor ştiinţifice în domeniul temei de doctorat (prezentat în reviste de specialitate de prestigiu, naţionale şi internaţionale), realizat pe parcursul anilor I–II şi finalizat cu un articol de sinteză publicat într-o revistă naţională sau internaţională; tematica raportului se va specifica în Anexa 1 -Secţiunea A 1. Etapa 1;
3) două rapoarte de cercetare ştiinţifică incluzând rezultate proprii, desfăşurate preponderent pe parcursul anilor II-III; tematica rapoartelor propuse se va specifica în Anexa 1 - Secţiunea A 2. Etapa 2;
Ø să întocmească rapoartele anuale de aprecierea activităţii studentului-doctorand (Anexa 2), cu referire la îndeplinirea activităţilor planificate;.
Art. 12. Prelungirea şi încetarea contractului
Contractul pentru studii universitare de doctorat se poate prelungi în limita celor 5 ani prevăzuţi la Art. 2, cu condiţia ca studentul-doctorand să-şi fi susţinut rapoartele de cercetare şi numai în cazul în care doctorandul şi conducătorul dovedesc prin documente că nerealizarea în timp a sarcinilor a avut motive obiective independente de voinţa echipei.
Contractul pentru programul de studii universitare de doctorat încetează:
Ø la data prevăzută la Art. 2 din prezentul contract;
Ø la data rezultată din decalarea perioadei de doctorat cu prelungirile/întreruperile avizate de IOSUD–UDJG şi aprobate de Senatul universitar, conform legii;
Ø la data aprobării eventualei cereri de retragere din Programul individual de studii universitare de doctorat de către Senatul UDJG cu avizul IOSUD;
Ø la data exmatriculării studentului-doctorand. Studentul doctorand, exmatriculat pentru neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute în Programul individual de studii universitare de doctorat sau pentru nerespectarea obligaţiilor şi condiţiilor din prezentul contract, pierde calitatea de student-doctorand.
Art.13. Dispoziţii finale
Orice modificare privind clauzele prezentului contract şi ale Programului individual de studii universitare de doctorat anexat, efectuată în timpul derulării contractului, impune încheierea unui act adiţional, la începutul fiecărui an universitar, conform dispoziţiilor legale; acest act adiţional devine parte integrantă din prezentul contract.
Art.14. Conflicteledintre studentul-doctorand şi şcoala doctorală
Conflictele dintre studentul-doctorand şi conducătorul de doctorat se mediază de către CSD; în cazul nesoluţionării conflictului la acest nivel, acesta este mediat de către CSUD. În eventualitatea în care stingerea divergenţelor nu va putea fi convenită pe cale amiabilă, soluţionarea acestora va fi realizată de către instanţa judecătorească competentă material şi teritorial, conform legii.
Art. 15. Clauză specială cu privire la proprietatea intelectuală asupra rezultatelor obţinute în cadrul studiilor doctorale. Părţile convin următoarele:
Ø plagiatul fiind un act incompatibil cu calitatea de membru al comunităţii academice a UDJG, orice situaţie de plagiat asociată lucrărilor elaborate de studentul-doctorand pe parcursul studiilor de doctorat (rapoarte ştiinţifice, comunicări ştiinţifice, articole, teza etc.) conduce la sancţionarea imediată a tuturor autorilor lucrărilor şi la exmatricularea studentului-doctorand autor.
Art. 16. Prezentul contract are trei anexe, după cum urmează:
Anexa 1 – Programul individual de studii universitare de doctorat
Anexa 2 – Raportul anual de activitate(RAA)a studentului-doctorand
Anexa 3– Procedura şi diagrama de monitorizare a activităţilor de doctorat.
Prezentul contract s-a încheiat în trei exemplare, câte unul pentru fiecare parte semnatară, la data ...................................................
RECTOR,
Conducător de doctorat,
Prof.univ.dr.ing. Iulian Gabriel BÎRSAN ……………………………………
(nume, prenume şi semnătură)
L.S.
Consilier juridic, Student-doctorand,
...............................................
(nume, prenume şi semnătură)
Anexa 6 -Act adiţional la contractul de studii universitare de doctorat – taxă
IOSUD–Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi
Şcoala doctorală ...............................................................
ACT ADIŢIONAL NR. _____/_______
la
CONTRACTUL DE STUDII UNIVERSITARE DE DOCTORAT
Nr._____________/____________
Încheiat între:
1. Universitatea „Dunărea de Jos” (UDJG),cu sediul în Galaţi, str. Domnească nr. 47, în calitate de Instituţie Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat (IOSUD), reprezentată de Rector, prof.univ.dr.ing. Iulian Gabriel BÎRSAN;
2. Doamna/Domnul…....………………………………………………………………….., posesor/posesoare a(al) actului de identitate ……. seria ……, nr……………………, eliberat de………….……………………..., la data ………………, domiciliul stabil ....................................................................................................., telefon…………………….…………………,
e-mail..............................................................................................................., în calitate de conducător de doctorat
şi
3. Doamna/Domnul……….............………..…………..........……………..……………………………., posesor/posesoare a(al) actului de identitate ……. seria ……, nr……………………, eliberat de………………………….….……, la data……………….… CNP…………………………………, domiciliul stabil ......................................................................, telefon ............................., e-mail .............................................., înmatriculat(ă) la data de…………………, în calitate de student-doctorand la forma de învăţământ cu frecvenţă/fără frecvenţă,forma de finanţarecu taxă (înmatriculat cu taxă)/cu taxă (înmatriculat buget)*, domeniul...............................................................................................................................................,
De comun acord, prezentele părţi contractante stabilesc următoarele:
Art. 1. În anul universitar __________, doctorandul este înscris la domeniul de doctorat ……………………………………….., anul de studiu…………………, cu statutul academic:
program de cercetare ştiinţifică în curs de derulare , program de cercetare stiinţifică finalizat, fără acordul comisiei de îndrumare pentru susţinerea publică a tezei de doctorat , revenire din întrerupere de studii , reînmatriculat ,
prelungire şcolaritate , transferat de la IOSUD …………………………………………………………………………...
Art. 2. În anul universitar ___________,forma de învăţământ şi statutul financiar al doctorandului sunt următoarele:
cu frecvenţă - cu taxă , fără frecvenţă - cu taxă .
Art. 3.În anul universitar _____________, cuantumul taxelor şi statutul financiar al doctorandului care are obligaţia de a le achita sunt cele din tabelul următor:
Felul taxei |
Valoarea taxei (lei) |
Statutul financiar al doctorandului care are obligaţia de a achita taxa |
Taxă de studii: - pentru doctoranzii înmatriculaţi până în anul 2007 inclusiv; - pentru doctoranzii înmatriculaţi în anul 2008; - pentru doctoranzii înmatriculaţi începând cu anul 2009 (inclusiv); - pentru doctoranzii care se înmatriculează în anul _____ - ştiinţe inginereşti; - pentru doctoranzii care se înmatriculează în anul _____ - ştiinţe socio-umane. |
………. ………. ………. ………. ………. |
T T T T T |
Taxă de reînmatriculare la studii | ………. | T |
Taxă de susţinere publică a tezei de doctorat |
……….. | B, T |
* - se plăteşte taxa din anul înmatriculării
Art. 4. Studentul-doctorand are obligaţia de a achita taxele de la Art. 3, în acord cu statutul precizat la Art. 2.
Neachitarea în întregime şi la timp a ratelor sau taxelor permite UDJG să procedeze la rezilierea contractului şi exmatricularea doctorandului de la ciclul de studii universitare de doctorat. Reînmatricularea se poate face numai după achitarea ratelor, a penalităţilor şi a taxei de reînmatriculare.
Taxa de şcolarizare se achită integral sau în 3 rate, la termenele şi condiţiile stabilite şi anunţate de UDJG:
- rata I: 25% până la 01.11.2013; termen de graţie (01-30).11.2013; penalităţi (01-31).12.2013; exmatriculare 31.01.2014;
- rata II: 25% până la 01.03.2014;termen de graţie (01-31).03.2014; penalităţi (01-30).04.2014; exmatriculare 31.05. 2014;
- rata III: 50% până la 01.06.2014;termen de graţie (01-30).06.2014; penalităţi (01-31).07.2014; exmatriculare 01.09.2014.
Neachitarea la termenele stabilite a taxei de şcolarizare conduce la calcularea de penalităţi de 1% pe zi din rata restantă, începând cu prima zi a celei de-a doua luni de întârziere, pe o perioadă de până la o lună, după care se face exmatricularea. Studentul exmatriculat pentru neachitarea taxelor şi/sau a penalităţilor datorate pentru o lună de neachitare la termen se poate reînmatricula doar după achitarea penalităţilor calculate pentru o lună şi a taxelor restante, în maximum două luni de la data emiterii deciziei de exmatriculare. După expirarea termenului de două luni de la emiterea deciziei de exmatriculare, studentul-doctorand nu se mai poate reînmatricula în anul universitar 2013/2014.
Art. 5. Articolul 2 din Contractul de studii universitare de doctorat se completează astfel: „Durata contractului:determinată, pe o perioadă de 3 ani,cuprinsă între data înmatriculării ca doctorand şi data absolvirii Programului de cercetare ştiinţifică şi obţinerea avizului pentru susţinerea publică din partea conducătorului şi a comisiei de îndrumare”.
Art. 6. La articolul 12 din Contractul de studii universitare de doctorat, referitor la:„Prelungirea şi încetarea contractului”, se adaugă :
Ø Contractul pentru studii universitare de doctorat se poate prelungi în limita celor 5 ani prevăzuţi la Art. 2 plus anul de graţie, cu condiţia ca studentul-doctorand să-şi fi susţinut rapoartele de cercetare.
Art. 7. Prezentul contract are trei anexe, după cum urmează:
Anexa 1 – Programul individual de studii universitare de doctorat (se completează în caz de actualizare);
Anexa 2 – Raportul anual de activitate(RAA)a studentului doctorand;
Anexa 3– Procedura şi diagrama de monitorizare a activităţilor de doctorat.
Art. 8. Prezentul act adiţional face parte integrantă din contractual iniţial. Celelalte clauze contractuale ramân nemodificate.
Prezentul act adiţionals-a încheiat în trei exemplare, câte unul pentru fiecare parte semnatară, la data ...................................
RECTOR, Conducător de doctorat,
.............................................................. ……………………………………
(nume, prenume şi semnătură) (nume, prenume şi semnătură)
L.S.
Consilier juridic, Student-doctorand,
...............................................
(nume, prenume şi semnătură) (nume, prenume şi semnătură)
Anexa 7- Cerere intrerupere/prelungire a studiilor doctorale
IOSUD-Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi
Şcoala doctorală______________________________
Rezoluţie Director CSUD,
Prof.univ.dr. ………………………………….
____________________________________________
____________________________________________
____________________________________________
____________________________________________
C ă t r e
Senatul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi
Subsemnatul(a)________________________________________________________________________ ,
student-doctorand în anul de studii________, înmatriculat la data de_____________________________ ,
domeniul_____________________________________________________________________________ ,
conducător de doctorat _________________________________________________________________ ,
forma de învăţământ___________________________________________________________________ ,
forma de finanţare_____________________________________________________________________ ,
vă rog să-mi aprobaţi întreruperea/prelungirea studiilor doctorale cu o perioadă de____________________
_______________________________________________________________________________(luni), începând cu data de____________________________________________________________________ .
Solicit acest lucru deoarece:
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________________ .
Data_________________________ Semnătura____________________
Avizat conducător de doctorat, Avizat director de şcoală doctorală,
(nume şi prenume) (nume şi prenume)
_______________________________ ____________________________
Semnătura, Semnătura,
_____________________________ ____________________________
Anexa 8 - Cerere de revenire din intrerupere/prelungire a studiilor doctorale
IOSUD-Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi
Şcoala doctorală______________________________
Rezoluţie Director CSUD,
Prof.univ.dr. ……………………………
____________________________________________
____________________________________________
____________________________________________
____________________________________________
Domnule/Doamnă Director CSUD,
Subsemnatul(a)__________________________________________________________________________ ,
student-doctorand în anul de studii________, înmatriculat la data de _______________________________ ,
domeniul_______________________________________________________________________________ ,
conducător de doctorat ___________________________________________________________________ ,
forma de învăţământ______________________________________________________________________ ,
forma de finanţare________________________________________________________________________ ,
vă rog să-mi aprobaţi revenirea în stagiul doctoral începând cu data de______________________________ .
Menţionez că, în perioada__________________________________________________________________ ,
am beneficiat de aprobare legală de întrerupere a studiilor doctorale.
Data_________________________ Semnătura___________________________
Avizat conducător de doctorat, Avizat director de şcoală doctorală,
(nume şi prenume) (nume şi prenume)
_______________________________ ____________________________
Semnătura, Semnătura,
_______________________________ ____________________________
Anexa 9 - Proces-verbal de susţinere a raportului de cercetare ştiinţifică
Domnului/Doamnei Director CSUD, prof.univ.dr. ……………………………….
IOSUD-Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi
Şcoala doctorală ____________________________
PROCES-VERBAL
din data de ………………
privind Raportul de cercetare ştiinţifică susţinut de
domnul/doamna ………………………………………………………..
(numele şi prenumele studentului-doctorand )
înmatriculat(ă) la data ………………… , domeniul de doctorat..........................................................
...........................................................................................................................................................
Denumirea raportului ştiinţific susţinut: .............................................................................................
...........................................................................................................................................................
...........................................................................................................................................................
Comisia de examinare are următoarea componenţă:
Preşedinte: ................................................................................................................
(conducător de doctorat)
Membri: 1...............................................................................................................
(comisia de îndrumare) 2...............................................................................................................
3..............................................................................................................
Nr. crt. |
Comisia | Numele şi prenumele | Calificativul | Semnătura |
1. |
Preşedinte (conducător de doctorat) |
|
||
2. | Membru 1 al comisiei de îndrumare |
|
||
3. | Membru 2 al comisiei de îndrumare |
|
||
4. | Membru 3 al comisiei de îndrumare |
|
În urma prezentării raportului, studentul doctorand a obţinut calificativul final ....................……
Preşedinte comisie…………….
(semnatură)
Anexa 10 - Cerere de retragere de la studiile doctorale
IOSUD-Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi
Şcoala doctorală______________________________
Aprobat
RECTOR,
Domnule Rector,
Subsemnatul(a)__________________________________________________________________________ ,
student-doctorand în anul de studii________, înmatriculat la data de _______________________________ ,
domeniul_______________________________________________________________________________ ,
conducător de doctorat prof. dr. ____________________________________________________________ ,
forma de învăţământ______________________________________________________________________ ,
forma de finanţare________________________________________________________________________ ,
vă rog să-mi aprobaţi retragerea de la studiile doctorale începând cu data____________________________ .
Solicit acest lucru deoarece:
_______________________________________________________________________________________
_______________________________________________________________________________________
_______________________________________________________________________________________
_______________________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________________ .
Data_________________________ Semnătura_____________________________
Conducător de doctorat,
(nume şi prenume)
_____________________________
Semnătura,
_______________________________
Anexa 11-Cerere de schimbare a titlului tezei de doctorat
IOSUD-Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi
Şcoala doctorală______________________________
Aprobat
Director Şcoală doctorală,
Prof.univ.dr.___________________
Domnule/Doamnă Director al Şcolii doctorale,
Subsemnatul(a)__________________________________________________________________________ ,
student-doctorand în anul de studii________, înmatriculat la data de_______________________________ ,
domeniul_______________________________________________________________________________ ,
conducător de doctorat. ___________________________________________________________________ ,
forma de învăţământ______________________________________________________________________ ,
forma de finanţare________________________________________________________________________ ,
vă rog să-mi aprobaţi schimbarea titlului tezei de doctorat/schimbarea titlului referatului (referatelor), după cum urmează:
Titlul iniţial:_____________________________________________________________________________
_______________________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________________ .
Titlul final:______________________________________________________________________________
_______________________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________________ .
Solicit acest lucru deoarece:
_______________________________________________________________________________________
_______________________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________________ .
Data_________________________ Semnătura_____________________________
Avizat conducător de doctorat,
(nume şi prenume)
_______________________________
Semnătura,
_______________________________
Anexa 12 -Acord privind susţinerea publică a tezei de doctorat
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi
Şcoala doctorală______________________
ACORD
privind susţinerea publică a tezei de doctorat
Subsemnatul(a),.............................................................................................................................................. ,
având funcţia didactică/de cercetare de......................................................................................................... ,
la Facultatea de................................................................................................................................................
a Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, am evaluat în calitate de (se marchează căsuţa corespunzătoare cu x)
conducător de doctorat membru al Comisiei de îndrumare
teza de doctorat intitulată:...............................................................................................................................
.........................................................................................................................................................................
.........................................................................................................................................................................
.........................................................................................................................................................................
.........................................................................................................................................................................
........................................................................................................................................................................ .
elaborată de studentul-doctorand (numele, iniţiala tatălui şi prenumele, numele după căsătorie, unde este cazul)...............................................................................................................................................................................
.........................................................................................................................................................................
.........................................................................................................................................................................
Întrucât conţinutul tezei corespunde exigenţelor din domeniul de studii universitare de doctorat................
........................................................................................................................................................................ ,
sunt de acord ca teza să fie susţinută în şedinţă publică.
Data………………………….
Semnătura.......................................................................
Notă: La Secretariatul Doctorat se vor transmite două exemplare din acord.
Anexa 13 - Cerere de depunere a tezei la Secretariatul Doctorat
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi
Şcoala doctorală _________________________________
Aprobat
RECTOR,
DOMNULE RECTOR,
Subsemnatul(a)............................................................................................................................................... ,
domiciliat(ă) în…………………………….., strada………………………………………………., nr........ ,
bloc………………., scara………………, apart…………….., telefon......................................................... ,
e-mail.............................................................................................................................................................. ,
înmatriculat(ă) la doctorat la data de ............................................................................................................. ,
conducător de doctorat................................................................................................................................... ,
domeniul de doctorat ................................................................................................................................... ,
........................................................................................................................................................................ ,
forma de învăţământ cu frecvenţă / fără frecvenţă, vă rog să-mi aprobaţi depunerea tezei de doctorat intitulată: .........................................................................................................................................................................
.........................................................................................................................................................................
.........................................................................................................................................................................
.........................................................................................................................................................................
........................................................................................................................................................................ .
în vederea susţinerii în şedinţă publică.
Anexez cererii:
· teza de doctorat (2 exemplare) şi rezumatul tezei în limba română (2 exemplare);
· 2 CD-uri care conţin formatul electronic al tezei de doctorat (pdf) şi formatul electronic al rezumatului tezei de doctorat (pdf);
- acordul conducătorului de doctorat şi al comisiei de îndrumare privind susţinerea publică a tezei de doctorat (2 exemplare);
- referatul conducătorului de doctorat privind propunerea comisiei de susţinere publică (aprobată de Consiliul şcolii doctorale);
- actul de identitate (în copie xerox);
· certificatul de naştere (în copie legalizată);
· certificatul de căsătorie sau de schimbare a numelui (dacă este cazul)(în copie legalizată);
· diploma de bacalaureat sau echivalentul acesteia (în copie legalizată);
· diploma de licenţă sau echivalentul acesteia, însoţită de foaia matricolă/supliment la diplomă(în copie legalizată);
· diploma de masterat (după caz) însoţită de foaia matricolă/supliment la diplomă(în copie legalizată);
· curriculum vitae (în două exemplare) (semnat pe fiecare pagină);
· lista lucrărilor publicate (în două exemplare), semnată pe fiecare pagină (cu specificarea publicate sau acceptate spre publicare, dacă este cazul);
· dosar cu şină 1/1.
Data ..............................
Student doctorand,
...………………….
De acord,
Conducător de doctorat
..............................
Anexa 14 - Cerere de susţinere publică a tezei de doctorat
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi
Şcoala doctorală ____________________
Aprobat RECTOR,
DOMNULE RECTOR,
Subsemnatul(a)__________________________________________________________________________ ,
student doctorand în domeniul______________________________________________________________ ,
forma de învăţământ (cu frecvenţă / fără frecvenţă)______________________________________________ ,
forma de finanţare (buget/buget cu bursă, cu taxă) _________________________________,
conducător de doctorat____________________________________________________________________ ,
vă rog să-mi aprobaţi susţinerea publică a tezei de doctorat intitulată :
(titlul în lb. română):_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________________________
_______________________________________________________________________________________
(titlul în lb. engleză):______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________________ .
la data de____________________ ora ______________ în sala ___________________________________ .
Data__________________ Student doctorand,
.............................
Avizat conducător de doctorat,
.......................................
Avizat preşedintele comisiei,
.......................................
*Cererea se depune la Secretariatul Doctorat cu cel puţin 14 zile înainte de data programată pentru susţinerea tezei.
Anexa 15 - Referat privind propunerea comisiei de susţinere publică a tezei
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi Şcoala doctorală_______________________
Aprobat în Consiliul şcolii doctorale din data de …………………………………..…,
Director şcoală doctorală…………………………………………………..….………,
R E F E R A T
Subsemnatul(a),._________________________________________________________________________ ,
conducător de doctorat în domeniul de studii universitare de doctorat _____________________________________
______________________________________________________________________________________ ,
propun spre aprobare comisia pentru evaluarea şi susţinerea publică a tezei de doctorat intitulate:
_______________________________________________________________________________________
_______________________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________________ ,
de către dl/dna __________________________________________________________________________ ,
înmatriculat(ă) la data de ________________, în următoarea componenţă:
Preşedinte ______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
Conducător _____________________________________________________________________________
de doctorat
____________________________________________________________________________
Conducător _____________________________________________________________________________
de doctorat
în cotutelă ____________________________________________________________________________
(unde este cazul)
Referenţi
oficiali : 1._____________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________
2. ____________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________
3. ____________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________
Conducător de doctorat,
...........................................................................
Anexa 16 - Votul exprimat de referentul absent
V O T
Subsemnatul(a),............................................................................................................ ,
titular/pensionar al/a......................................................................................................
...................................................................................................................................... ,
numit referent în Comisia de doctorat a domnului/doamnei...........................................
...................................................................................................................................... ,
vă aduc la cunoştinţă că, din motive obiective, nu pot să particip la susţinerea publică a tezei de doctorat intitulate:.....................................................................................................
.......................................................................................................................................
.......................................................................................................................................
.......................................................................................................................................
...................................................................................................................................... ,
programată pentru data de…………………………………, la Şcoala doctorală ..........
.......................................................................................................................................
a Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi.
Precizez că îmi menţin concluziile exprimate în referatul de analiză a tezei de doctorat şi votez pentru acordarea titlului de doctor în domeniul de studii universitare de doctorat...
...................................................................................................................................... ,
domnului/doamnei......................................................................................................... ,
precum şi pentru acordarea calificativului..................................................................... .
Data…………………………………..
Semnătura........................................................................................
Anexa 17 - Proces-verbal încheiat în timpul şedinţei publice
IOSUD-Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi
Şcoala doctorală ______________________
PROCES-VERBAL
încheiat astăzi _______________, ora _______
cu ocazia susţinerii în şedinţă publică a tezei de doctorat a domnului/doamnei ________________________,
cu titlul: ________________________________________________________________________________
_______________________________________________________________________________________
în vederea obţinerii titlului ştiinţific de doctor în domeniul de doctorat ______________________________.
Susţinerea tezei are loc în __________________________________________________________________
Preşedintele şedinţei de susţinere publică prezintă Comisia de doctorat, numită prin Decizia Rectorului Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi nr. __________________, formată din:
Preşedinte ______________________________________________________________________________
_______________________________________________________________________________________
Conducător de doctorat____________________________________________________________________
_______________________________________________________________________________________
Membri: 1. ______________________________________________________________________________
_______________________________________________________________________________________
2. _____________________________________________________________________________
_______________________________________________________________________________________
3. _____________________________________________________________________________
_______________________________________________________________________________________
Domnul/Doamna __________________________, în calitate de preşedinte al comisiei de doctorat, dă cuvântul studentului-doctorand pentru prezentarea lucrării elaborate.
Studentul doctorand prezintă structura lucrării, importanţa temei de cercetare, obiectivele urmărite, concluziile desprinse în urma cercetării, contribuţiile personale etc.
Preşedintele comisiei dă cuvântul conducătorului de doctorat, .....................................................................
.........................................................................................................................................................................
Preşedintele comisiei dă cuvântul referentului 1, ...................................................................... …...............
.........................................................................................................................................................................
Preşedintele comisiei dă cuvântul referentului 2, ......................... ................................................................ .
.........................................................................................................................................................................
Preşedintele comisiei dă cuvântul referentului 3, ...........................................................................................
...................................................................................... ..................................................................................
Preşedintele comisiei de susţinere publică mulţumeşte comisiei pentru participare şi invită participanţii să adreseze întrebări studentului-doctorand sau să facă aprecieri pe marginea tezei prezentate.
Întrebare:..........................................................................................................................................................
.........................................................................................................................................................................
Răspuns:...........................................................................................................................................................
.........................................................................................................................................................................
Întrebare:..........................................................................................................................................................
.........................................................................................................................................................................
Răspuns:...........................................................................................................................................................
.........................................................................................................................................................................
Întrebare:..........................................................................................................................................................
.........................................................................................................................................................................
Răspuns:………...............................................................................................................................................
.........................................................................................................................................................................
În urma dezbaterii şi după deliberare, Comisia de doctorat a hotărât să acorde studentului-doctorand titlul ştiinţific de doctor în domeniul …............................................................... calificativul ….....................................................................................................................................................................
....................................................................................................................................................................
În baza calificativelor obţinute de studentul doctorand la susţinerea examenelor şi referatelor şi aprecierilor tezei de doctorat, comisia a hotărât să i se acorde titlul ştiinţific de doctor în domeniul de doctorat _________________________ domnului/doamnei _____________________________________.
În raport cu subiectul şi conţinutul tezei de doctorat, dosarul se va înainta CNATDCU,
domeniul fundamental……………………………………………………………………………………………………,
Comisia de………………………………………………………………………………………………………………..
Preşedinte comisie,
…............................................... Întocmit,
............................................................................................................................. ........................................
Anexa 18 - Referat pentru decontul cheltuielilor de deplasare internă a referenţilor
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi
Şcoala doctorală______________________
Se aprobă decontul,
RECTOR
R E F E R A T
Subsemnatul(a),.............................................................................................................................................. ,
conducător de doctorat în cadrul Şcolii doctorale.......................................................................................... ,
domeniul de doctorat...................................................................................................................................... ,
vă rog să aprobaţi decontarea cheltuielilor de cazare*/transport** ale membrilor comisiei de doctorat a
d-lui/d-nei....................................................................................................................................................... ,
student-doctorand înmatriculat la forma de finanţare (buget şcoala doctorală – pentru doctoranzii bugetaţi/venituri proprii UDJG – pentru doctoranzii cu taxă)....................................................................................................
Din Comisia de doctorat fac parte:
1. D-l/D-na...................................................................................................................................................... ,
Universitatea................................................................................................................................................... ,
mijloc de transport………………………………………, intervalul de timp................................................ ,
ruta.................................................................................................................................................................. ,
cazare (se scrie numărul de nopţi)………………………;
2. D-l/D-na...................................................................................................................................................... ,
Universitatea................................................................................................................................................... ,
mijloc de transport………………………………………, intervalul de timp................................................ ,
ruta.................................................................................................................................................................. ,
cazare (se scrie numărul de nopţi)……………………….
3. D-l/D-na...................................................................................................................................................... ,
Universitatea................................................................................................................................................... ,
mijloc de transport………………………………………, intervalul de timp................................................ ,
ruta.................................................................................................................................................................. ,
cazare (se scrie numărul de nopţi)……………………….
Data…………………………… Semnătura.........................................
Aviz director de şcoală doctorală....................................................................................................................
*-se referă la cheltuielile privind cazarea în Galaţi/Brăila şi transportul membrilor comisiei de susţinere publică către Galaţi/Brăila şi retur
**-în cazul membrilor comisiei de specialitate din străinătate, pentru transportul de la aeroport la UDJG şi retur conducătorul de doctorat va completa referatul de deplasare internă anexat
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi Anexa la referatul de decont (Anexa 18a)
RECTOR,
Director Şcoala doctorală |
DOMNULE RECTOR,
Subsemnatul(a) ………………………………………………………..…, conducător de doctorat în domeniul ………………………………………......, la Facultatea …………………………………….………, vă rog să-mi aprobaţi deplasarea la aeroportul Otopeni Bucureşti (şi retur) în scopul ………………………….…………………
…………………………………………………………………………………………………………….……….…...……………………………………………………………………………………………………….……………………..
Deplasarea o efectuez în ziua de ……………………….., pe ruta ……………………………………………, şi în ziua de…………………, pe ruta………………………………………………………………………………………..
Cheltuieli solicitate spre a fi decontate:
Cheltuieli solicitate pentru deplasare |
Suma estimată |
Modalitate de plată |
Articol contabil |
Sursa de finanţare |
Observaţii |
||
Cas. |
Card |
O.P. |
|||||
Transport - tren / auto prop. pers.* - ruta....................................................................... |
|
|
|
|
20.06.01 |
|
|
Alte taxe .................................................................................. |
|
|
|
|
20.30.30 |
|
|
Total estimat |
|
X |
X |
X |
X |
X |
|
Plata se va face din:
a) bugetul Şcolii doctorale ……………………………. (pt. doctoranzii de la buget)
sau
b) venituri proprii UDJG (pt. doctoranzii cu taxă)
________________________
(Semnătura)
*Decontarea transportului cu trenul pe baza biletelor de tren dus-intors / auto prop. pers. se face numai în baza bonului de benzină achiziţiont în ziua deplasării.
Anexa 19 - Referat de plată a indemnizaţiei referenţilor
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi Şcoala doctorală______________________
Aprobat,
RECTOR
R E F E R A T
Subsemnatul(a)............................................................................................................................................... ,
conducător de doctorat în cadrul Şcolii doctorale.......................................................................................... ,
domeniul de doctorat...................................................................................................................................... ,
vă rog să aprobaţi plata indemnizaţiei membrilor comisiei de doctorat a d-lui/d-nei......................................
........................................................................................................................................................................ ,
student-doctorand înmatriculat la forma de finanţare.................................................................................... .
Ataşez copia deciziei de numire a comisiei pentru susţinere publică şi actele justificative ale referenţilor oficiali:
- adeverinţă de la locul de muncă (sau, după caz, talonul de pensie);
- copie după pagina de buletin (sau carte de identitate), care conţine adresa şi codul numeric personal;
- copie după un act emis de banca la care există cont de card, din care să reiasă codul IBAN, denumirea băncii şi sucursala.
Conducător de doctorat,
_________________________________
Anexa 20 - Proces-verbal al comisiei de susţinere publică
IOSUD-Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi
DE SUSŢINERE PUBLICĂ A TEZEI DE DOCTORAT
Astăzi, ___________, ora ______, în________________________________________________, a avut loc şedinţa publică de susţinere a tezei de doctorat intitulate_____________________________________________________________________________________________________________________ , elaborată de doctorand ____________________________________________________________________.
Susţinerea publică a tezei de doctorat s-a desfăşurat în prezenţa Comisiei pentru evaluarea şi susţinerea publică a tezei de doctorat, aprobată prin Decizia nr. ________________________ a Rectorului Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, fiind respectate toate condiţiile prevăzute de reglementările oficiale în vigoare.
Pe baza celor constatate la evaluarea şi în timpul susţinerii publice a tezei de doctorat, comisia a deliberat şi a acordat tezei de doctorat calificativul (1) „…………………………………………………………….”.
Pe baza calificativelor primite de doctorand la examenele şi referatele din programul de pregătire, precum şi la teza de doctorat, şi având în vedere gradul de îndeplinire a condiţiilor preliminare şi a criteriilor de evaluare privind conferirea titlului ştiinţific de doctor, comisia a deliberat şi a comunicat auditoriului hotărârea de (2) ……………………………………………….. doctorandului titlul ştiinţific de doctor în domeniul _______________________________________________________________________.
În raport cu subiectul şi conţinutul tezei de doctorat, dosarul se va înainta CNATDCU, domeniul fundamental…………………………………………………………………………………………..………,
Comisia de specialitate …………………………………………………………………………..……………..
Comisia pentru evaluarea şi susţinerea publică a tezei de doctorat
Titlul, prenumele şi numele |
Calitatea | Calificativul3 | Semnătura |
.............................. |
Preşedinte |
||
………………….. |
Conducător de doctorat |
||
………………….. | Referent | ||
…………………. |
Referent |
||
………………….. |
Referent |
(1) „Excelent”; „Foarte bine”; „Bine”; „Satisfăcător”; „Nesatisfăcător”.
Pentru calificativul ”Excelent” trebuie motivate clar argumentele (factorul de impact cumulat al lucrărilor publicate, elementele de originalitate, contribuţiile de excepţie etc.). Pentru calificativele „Satisfăcător” şi „Nesatisfăcător”, Comisia de doctorat precizează elementele de conţinut care urmează să fie refăcute sau completate în teza de doctorat şi solicită o nouă susţinere publică a tezei de doctorat.
(2) a acorda;a nu acorda (caz în care se prezintă, în scris, motivaţia)
(3) Fiecare membru al comisiei scrie personal calificativul.