UGAL

Bursele de ajutor social se acordă:
a. studenţilor integralişti cărora li se aplică prevederile art. 10 lit. r) din Legea nr. 42/ 1990, republicată, în baza certificatului eliberat de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 42/ 1990, care atestă calitatea lor ori a unuia dintre părinţi de “Luptători pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989”, sau de “ Erou martir” – cu una din menţiunile: rănit, reţinut, rănit şi reţinut, remarcat prin fapte deosebite, însoţit de brevet semnat de Preşedintele României; actele depuse vor fi cele prevăzute în adresa M.E.C. 9798/03.08.2001.
b. studenţilor orfani, celor proveniţi din casele de copii sau plasament familial, care nu realizează venituri, aceştia având obligaţia de a face dovada situaţiei în care se află;
c. studenţilor cu următoarele afecţiuni medicale:

  • T.B.C., aflați în evidenţa unităţilor medicale;
  • diabet;
  • boală malignă;
  • sindrom de malabsorbţie grav;
  • insuficienţă renală cronică;
  • astm bronşic;
  • glaucom;
  • epilepsie;
  • cardiopatie congenitală;
  • hepatită cronică;
  • miopie gravă;
  • boală imunologică;
  • spondiloză enchilozantă sau reumatism articular acut;
  • infecţie cu virusul HIV sau SIDA.

Actele necesare în baza cărora se aprobă acordarea bursei sociale pe motive medicale sunt următoarele:

  • certificat medical eliberat/vizat de către Cabinetul medical studenţesc;
  • adeverinţă medicală întocmită de către medicul unui cabinet de specialitate din ambulatoriu sau centru de diagnostic şi tratament ori de către un spital în a cărui evidenţă se află studentul în cauză sau în care a fost internat;
  • adeverinţă medicală eliberată de către medicul de familie.


analize de laborator sau teste de specialitate în original efectuate în ultimele 3 luni (ex. spirogramă, E.K.G., E.E.G., măsurători optometrice, evidenţă oncologie etc).
Actele necesare în baza cărora se eliberează /vizează certificatul medical de către Cabinetul medical studenţesc sunt următoarele:

  • biletul de ieşire din spital / certificat medical / adeverinţă medicală întocmit / întocmită de către un medic dintr-un cabinet de specialitate din ambulatoriu sau dintr-un centru de diagnostic şi tratament, ori de către un spital în a cărui evidenţă se află studentul în cauză sau în care a fost internat, însoţite de scrisoare medicală către cabinetul studenţesc;
  • copii ale documentelor medicale care atestă afecţiunea, existente la medicul de familie în a cărui evidenţă este studentul şi adeverinţa medicală eliberată de către medicul de familie;
  • copie după fişa medicală de evidenţă a bolnavului cronic;
  • carnetul de evidenţă specială pentru bolnavii cronici (unde este cazul);
  • copie după fişă, în caz de malformaţii congenitale;
  • analize de laborator sau teste de specialitate în original efectuate în ultimele 3 luni (SPIROGRAMĂ, E.K.G., E.E.G., AUDIOGRAMĂ, MĂSURĂTORI OPTOMETRICE, EVIDENŢĂ ONCOLOGIE).

Actele medicale se vizează de Cabinetul medical studenţesc.
d. studenţilor a căror familie nu realizează pe ultimele 3 luni un venit lunar net mediu pe membru de familie mai mare decât salariul minim pe economie, în limita fondului de burse sociale, după acordarea celor de la punctele a, b şi c. Studenţii care solicită bursă de ajutor social vor completa o cerere tip, căreia i se anexează următoarele acte:

  • adeverinţa care precizează venitul salarial mediu net pentru ultimele 3 luni sau cupoanele de pensii (dacă este cazul); în cazul în care unul dintre părinţi sau susţinătorii legali nu are calitatea de salariat sau pensionar se prezintă o declaraţie de autentificare, de la notar, că acesta nu realizează venituri;
  • adeverinţa de venituri de la Primărie;
  • adeverinţa de venituri de la Administraţia Financiară;
  • adeverinţa de elev/student pentru fraţi;
  • copie certificat naştere pentru fraţii preşcolari;
  • certificat deces/hotărâre de divorţ (unde este cazul);
  • act care atestă pensia de urmaş sau pensia alimentară (dacă este cazul).

Pentru bursele solicitate în semestrul I, se depun adeverinţe de venit pentru lunile iulie, august şi septembrie 2012. Secretariatele facultăţilor vor verifica actele şi vor completa pentru fiecare student fişa de calcul.
Comisia de acordare a burselor din facultate verifică actele şi condiţiile stabilite de Consiliul facultății şi consemnează pe fişa de calcul hotărârea luată (dacă studentul are dreptul sau nu are dreptul să primească bursa solicitată).
Bursele de ajutor social se atribuie studenţilor indiferent de forma de finanţare.
Bursele de ajutor social se atribuie pe durata anului universitar (cursuri, sesiuni de examene, activităţi practice, examene de licenţă de diplomă sau disertație) potrivit planului de învăţământ şi structurii anului universitar 2012-2013, cu excepţia vacanţelor.
Bursele de ajutor social se acordă şi pe perioada vacanţelor dacă studentul bursier este orfan de ambii părinţi, dacă provine dintr-o casă de copii sau din plasament familial,  dacă este bolnav TBC şi se află în evidenţa unităţilor medicale, dacă suferă de diabet,  o boală malignă, sindrom de malabsorbţie grav, insuficienţă renală cronică, astm bronşic, epilepsie, cardiopatie congenitală, hepatită cronică, glaucom, miopie gravă, o boală imunologică, spondilită anchilozantă , reumatism articular acut , dacă este infectat cu virusul HIV sau bolnav de SIDA. Actele medicale se vizează de Cabinetul medical studenţesc.
Studentul care nu promovează numărul de credite stabilit de Regulamentul Activităţii Universitare al Studenţilor şi care, în consecinţă, repetă anul de studii nu poate primi bursa socială.
Bursele de ajutor social, pentru toţi anii de studii, se revizuiesc după încheierea semestrului I al anului universitar în curs, cu excepţia celor cuprinşi la art. 24 punctele a,b și c.
Cuantumul bursei de ajutor social este de 200 LEI.
Bursa de ajutor social se poate acorda şi ocazional («ajutor social ocazional»), în cuantum cel puţin egal cu cel minim stabilit de Senat, indiferent dacă studentul beneficiază sau nu de altă categorie de bursă. Pentru acordarea acestor burse facultatea poate crea un fond special din fondul general repartizat pentru acordarea burselor de studiu, merit şi de ajutor social, în limita a maximum 5 % din acesta. Ajutorul social ocazional este de mai multe tipuri şi se poate acorda următoarelor categorii de studenţi, după cum urmează:
a. (bursa de) ajutor social ocazional pentru îmbrăcăminte, care se poate atribui studenţi orfani, defavorizaţi din punct de vedere social, proveniţi din casele de copii, plasament familial, încredinţare, precum şi studenţi ale căror familii realizează pe ultimele 3 luni un venit lunar net mediu pe membru de familie mai mic decât 75% din salariul minim pe economie; această categorie este în cuantum de 200 LEI şi se poate acorda aceluiaşi student de două ori în decursul unui an universitar.
b. (bursa de) ajutor social ocazional de maternitate / paternitate, care se acordă studentei sau studentului a cărui soţ / soţie nu realizează alte venituri decât bursele şi constă într-o bursă pentru naştere şi lehuzie în cuantum de 200 LEI şi o bursă pentru procurarea  îmbrăcămintei copilului nou-născut în cuantum de 200 LEI;
c. (bursa  de)  ajutor social  ocazional în caz de deces, în cuantum de 200 LEI, care se poate acorda pentru decesul unui membru al familiei studentului sau studentei (soţ, soţie, copil) sau în caz de deces al studentului necăsătorit sau căsătorit cu soţie sau al studentei necăsătorite sau căsătorite cu soţ care nu realizează venituri.
 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email