UGAL

Serviciul de Relații internaționale și interinstituționale ia parte în mod activ la politica de internaționalizare a Universității „Dunărea de Jos” din Galaţi, pe care Universitatea o promovează şi dezvoltă în mod constant. Internaţionalizarea reprezintă o prioritate a societăţii contemporane și implicit a noastră, tocmai de aceea  un rol important în dezvoltarea relaţiilor internaţionale îl reprezintă activitățile întreprinse pentru cunoaşterea realităţilor şi tendinţelor din învăţământul superior românesc, european şi mondial prin participarea membrilor comunităţii universitare la programe de dezvoltare, cercetare, inovare şi manifestări ştiinţifice naţionale şi internaţionale.
 
Echipa SRII are ca obiective principale:
  • Dezvoltarea relațiilor de cooperare internațională pe plan academic și de cercetare științifică cu universități partenere, organizații guvernamentale și nonguvernamentale, centre de cercetare, companii și fundații internaționale. 
  • Propunerea strategiilor de promovare internațională a imaginii Universității și coordonarea implementării acestora.
  • Analizarea și asigurarea posibilităților de afiliere a Universității „Dunărea de Jos” din Galați la organismele internaționale implicate în sfera educației, a învățământului superior.
  • Facilitarea schimburilor interuniversitare la nivel instituțional.
  • Sporirea prestigiului universității prin diseminarea rezultatelor obținute de către comunitatea academică. 
  • Atragerea unui număr cât mai mare de studenți străini în programele formative organizate de universitate.
  • Informarea operativă a personalului didactic, de cercetare și a studenților asupra oportunităților de cooperare internațională pe plan academic și de cercetare științifică.
 
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email