UGAL

Anexă la Hotărârea de Senat nr. 72/31.05.2018
Preşedintele Senatului UDJG,
Prof. univ. dr. ing. Lucian Georgescu

 

TITLUL PROGRAMULUI: Excelența academică și valori antreprenoriale în cercetarea postdoctorală (EAVAP)

DURATA : proiectul se va desfășura anual, pe o perioadă de 18 luni

Data începerii: 15 octombrie al fiecărui an universitar, începând din anul 2018

Coordonator al programului: Prof. dr. ing. Eugen-Victor-Cristian RUSU – Director CSUD

Echipa de implementare:
Prof. dr. ing. fiz. habil. Antoaneta ENE, Președinte al Comisiei pentru cercetare ştiinţifică a Senatului Universității;
Prof. dr. habil. Nicoleta IFRIM, Director al Școlii Doctorale de Științe Socio-Umane;
Prof. dr. ing. econ. habil. Silvius STANCIU, Director al Departamentului de Formare Continuă și Transfer Tehnologic;
Prof. dr. ing. habil. Mihaela BUCIUMEANU.

 

OBIECTIVUL GENERAL

Constituirea unui program instituțional-pilot de pregătire postdoctorală prin implicarea anuală a maximum 25 de cercetători postdoctoranzi/serie, în vederea stimulării excelenţei ştiinţifice, precum și a modelării valorilor antreprenoriale ca factor de stimulare a motivaţiei pentru dezvoltarea unei cariere academice. Proiectul va genera un impact pozitiv pe termen lung asupra comunității academice gălățene, prin aprofundarea cunoștințelor de specialitate corelate valorilor antreprenoriale dobândite și necesităților mediului economic local, regional și național. În acest sens selecția cercetătorilor postdoctoranzi se va face pe baza unor criterii specifice legate de relevanţa temei de cercetare, urmată de monitorizarea intensivă a activității acestora în perioada de implementare a programului, vizând atât perfecționarea capacității de cercetare științifică, cât și diversificarea formelor de pregătire post-doctorat din perspectiva asumării valorilor antreprenoriale. În acest fel, programul instituțional propus urmărește îmbunătăţirea componentelor de cercetare avansată şi a oportunităţilor de dezvoltare a carierei postdoctoranzilor, prin facilitarea accesului la resurse competitive de cercetare şi integrarea lor în colective interdisciplinare de cercetare. Stimularea pregătirii postdoctorale se face, pe de o parte, prin asigurarea unei formări academice continue de calitate, iar pe de altă parte, prin acordarea de suport profesional sub forma activităţilor de mentorat, asigurate de specialiști în domeniu, conducători de doctorat afiliați celor trei Școli Doctorale din cadrul IOSUD Galați (Școala doctorală de Inginerie mecanică și industrială, Școala doctorală de Științe fundamentale și inginerești și Școala doctorală de Științe socio-umane).

 

OBIECTIVE SPECIFICE:

  1. îmbunătăţirea programelor de pregătire şi cercetare interdisciplinară în domeniile acreditate ale IOSUD Galați, prin activităţi cu caracter instituţional şi prin implementarea unui program-pilot comun de formare a abilităților antreprenoriale, destinat postdoctoranzilor ;
  2. elaborarea și implementarea unui program flexibil de formare postdoctorală de tip reţea în domeniile acreditate ale IOSUD Galați, care va fi structurat conform standardelor de cercetare academică europeană ;
  3. promovarea interdisciplinarităţii în programul de formare postdoctorală, prin crearea de colective de cercetare multidisciplinare (care vor integra cercetătorii postdoctorali implicați în program, dar și doctoranzi înmatriculați la Școlile doctorale gălățene) şi prin supervizarea ştiinţifică a acestora de către mentori, conducători de doctorat în domeniile acreditate IOSUD Galați ;
  4. proiectarea unui pachet educațional integrat de pregătire şi cercetare, prin care să se  stimuleze dezvoltarea cercetărilor de tip postdoctoral, prin definirea asistată unor planuri individualizate de dezvoltare profesională şi de carieră în cercetare.
  5. sprijinirea cercetătorilor în vederea participării la seminare şi conferinţe internaţionale cu tematică specifică domeniului individual de pregătire, precum și stimularea publicării rezultatelor cercetării postdoctorale în reviste de prestigiu, recunoscute de comunitatea academică națională sau internațională.

 

GRUPUL - ȚINTĂ AL PROGRAMULUI 

În urma depunerii candidaturilor și a demarării procedurii de selecție (conform Anexei 1), se vor constitui anual serii de maximum 25 de cercetători care au obținut titlul de doctor în Româniaşi care intenţionează să-şi perfecționeze activitatea de cercetare într-un cadru instituționalizat postdoctoral, pe o perioadă de 18 luni, în vederea valorificării și diversificării cercetării doctorale. Cercetătorii grupului ţintă vor fi finanţaţi din proiecte, granturi şi alte surse obţinute prin competiţie.  Cercetarea va beneficia de suportul unităților de cercetare acreditate la nivel instituțional.
Sunt eligibili candidații care au obținut titlul de doctor în unul din domeniile:

  1. Inginerie industrială;
  2. Inginerie mecanică;
  3. Biotehnologii;
  4. Calculatoare şi tehnologia informaţiei;
  5. Chimie;
  6. Ingineria materialelor;
  7. Ingineria produselor alimentare;
  8. Ingineria sistemelor;
  9. Inginerie electrică;
  10. Inginerie și management în agricultură și dezvoltare rurală;
  11. Medicină;
  12. Economie;
  13. Management;
  14. Filologie;
  15. Istorie;
  16. Ştiinţa sportului şi a educației fizice.

În perioada derulării activităţii postdoctorale, cercetătorul are următoarele drepturi:

  1. Consiliere permanentă de specialitate în activitatea de cercetare ştiinţifică, din partea unui mentor, conducător de doctorat afiliat IOSUD Galați, Școlii doctorale de Inginerie mecanică și industrială, Școlii doctorale de Științe fundamentale și inginerești sau Școlii doctorale de Științe socio-umane.
  2. Acoperirea, în limita bugetului IOSUD Galați, a cheltuielilor de cazare şi transport, în condiţiile legii, pentru participarea la conferinţe şi seminare internaţionale legate de obiectul cercetării, cu lucrări avizate de mentorul postdoctoral, în condiţiile stabilite prin programul instituțional de pregătire postdoctorală Excelența academică și valori antreprenoriale în cercetarea postdoctorală.
  3.  Acces permanent la spaţiile pentru cercetare şi documentare din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, precum și la bibliotecile şi baza documentară de specialitate a Universității.
  4. Posibilitatea publicării rezultatelor cercetării, cu condiția îndeplinirii standardelor de calitate științifică (certificată de către mentor), în revistele și publicațiile de specialitate ale UDJG, acreditate național și internațional.

În perioada derulării activităţii postdoctorale, cercetătorul are următoarele obligații:

  1. Respectarea strictă a calendarului şi obiectivelor proiectului individual de cercetare postdoctorală, validată prin fişa de prezenţă la activităţile organizate în cadrul programului instituțional de pregătire și avizată de către mentor. Rapoartele lunare vor fi prezentate mentorului până la data de 7 ale lunii următoare pentru care au fost redactate.
  2. Elaborarea rapoartelor semestriale de activitate şi progres privind stadiul cercetării postdoctorale, care vor fi înaintate, spre avizare de către mentor, în termen de 5 zile de la data încheierii fiecărui semestru.
  3. Îndeplinirea următorilor indicatori de performanță:
    • Participarea  (validată prin obținerea unui certificat final)  la două cursuri organizate în cadrul programului instituțional de pregătire postdoctorală  Cursurile se vor desfășura sub coordonarea științifică a unor specialiști recunoscuți în domeniu.
    • Elaborarea unor cercetări ştiinţifice originale în domeniul proiectului de cercetare postdoctorală, precum şi publicarea / comunicarea acestor rezultate (în calitate de autor unic sau prim autor), cu respectarea principiilor deontologice specifice demersului de cercetare științifică. Astfel, cercetătorii postdoctoranzi în domeniile Inginerie mecanică și industrială și Științe fundamentale și inginerești au obligația: I. de a susține cel puțin o comunicare științifică la conferințe tematice recunoscute la nivel național sau internațional  II. de a publica (sau a avea acceptat spre publicare) cel puțin 1 articol științific indexat WOS și cel puțin 3 articole științifice în reviste de specialitate indexate BDI. Cercetătorii postdoctoranzi în domeniile Științelor socio-umane au obligația: I. de a susținecel puțin două comunicări științifice la conferințe tematice recunoscute la nivel național sau internațional; II. de a publica cel puțin 3 articole științifice în reviste de specialitate indexate BDI. Dintre cele 5 lucrări obligatorii, la cel puţin 2 dintre ele, cercetătorul postdoctoral trebuie să fie autor principal, cel puțin 2 lucrări trebuie să fie realizate în co-autorat cu mentorul şi, de asemenea, cel puţin 2 lucrări să fie publicate în co-autorat cu doctoranzi înmatriculați la IOSUD Galați. Lucrările publicate în co-autorat cu alți cercetători postdoctoranzi înmatriculați la prezentul program instituțional de pregătire postdoctorală se iau în considerare o singură dată.
  4. Participarea la toate activităţile organizate în programului instituțional de pregătire postdoctorală.
  5. Proiectarea, împreună cu mentorul, a  demersului de cercetare (structură, organizarea capitolelor) și a programului individual de studiu (selectarea aspectelor novatoare și de maximă relevanță din domeniul tematic de cercetare, identificarea corpus-ului bibliografic și a instrumentarului metodologic de cercetare, calendarul activității individuale de cercetare, etc.)
  6. Elaborarea Raportului final de cercetare, avizat în prealabil, de către mentor, depunerea acestuia spre evaluare cu minimum 30 de zile calendaristice înainte de finalizarea programului instituțional postdoctoral. Acesta va fi însoțit de un raport final de activitate, în care se vor indica rezultatele obținute pe parcursul cercetării postdoctorale, precum și gradul de realizare a obiectivelor propuse inițial. Raportul final de cercetareva fi susținut public în fața unei comisii de specialitate numite de către mentor și aprobate în CSUD, din care fac parte: mentorul (în calitate de președinte al comisiei) și 2 membri, specialiști în domeniul de cercetare postdoctorală (profesori sau conferențiari – cadre didactice titulare ale UDJG). În urma validării acestora, Rapoartele finale vor fi publicate în Colecția de Studii AcademiceExcelența academică și valori antreprenoriale în cercetarea postdoctorală, la Editura Universității „Dunărea de Jos” din Galați (GUP).

 

ACTIVITATEA DE MENTORAT

Mentorii implicați în buna desfășurare a programului instituțional de pregătire postdoctorală Excelența academică și valori antreprenoriale în cercetarea postdoctoralădin UDJG sunt coordonatori de doctorat afiliați uneia dintre cele trei Școli doctorale din cadrul IOSUD Galați (Școala doctorală de Inginerie mecanică și industrială, Școala doctorală de Științe fundamentale și inginerești sau Școala doctorală de Științe socio-umane), cu competențe și rezultate recunoscute în cercetarea fundamentală și aplicativă în domeniile programului de pregătire postdoctorală propus.
Mentorii au obligația de:

  1. a se implica direct în realizarea procedurilor interne de organizare și bună desfășurare a programului instituțional de pregătire postdoctorală din UDJG;
  2. a contribui la promovarea, pe plan național și internațional, a proiectelor de cercetare postdoctorală coordonate, stimulând astfel creșterea vizibilității comunității academice gălățene;
  3. a consilia, monitoriza, verifica și valida științific modul în care se desfășoară programul individual al cercetătorilor postdoctoranzi selectați. În acest sens, mentorii vor:
    • îndruma cercetătorii în proiectarea demersului de cercetare (structură, organizarea capitolelor) și a programului individual de studiu (selectarea aspectelor novatoare și de maximă relevanță din domeniul tematic de cercetare, identificarea corpus-ului bibliografic și a instrumentarului metodologic de cercetare, calendarul activității individuale de cercetare, etc.);
    • asigura verificarea lunară a progreselor în cercetare înregistrate de către post-doctoranzii coordonați;
    • consilia postdoctoranzii în vederea realizării indicatorilor specifici de performanță;
    • verifica și aviza rapoartele lunare și semestriale de activitate ale postdoctoranzilor, în conformitate cu programul individual de cercetare elaborat;
    • superviza științific articolele postdoctoranzilor în vederea publicării acestora, precum și comunicările științifice care urmează a fi susținute în cadrul conferințelor naționale sau internaționale;
    • valida forma definitivă a Raportului final de cercetare al postdoctorandului, în vederea publicării. 

 

ACTIVITĂȚILE PROGRAMULUI

1. Managementul general al programului instituțional de pregătire postdoctorală (luna 1-18) – activitate continuă derulată pe tot parcursul programului, cu implicarea constantă a managerului de program: inițierea/pregătirea programului; organizarea echipei de implementare și a activităților acesteia; stabilirea strategiei de lucru și a responsabilităților membrilor proiectului; comunicarea și relaționarea cu membrii echipei de implementare; monitorizarea și evaluarea activităților de implementare; raportare și comunicare a rezultatelor programului; coordonarea reuniunilor de program cu echipa de implementare și mentorii; elaborarea rapoartelor de progres privind stadiul programului instituțional.

2. Activitate de promovare a programului instituțional de pregătire postdoctorală (luna 1-18) - activitate continuă derulată pe tot parcursul programului, în scopul promovării acestuia în mediul academic gălățean, național și internațional; organizarea Conferinței de presă (cu participarea reprezentanților mass-media locale), în vederea lansării programului (luna 1); organizarea Conferinței de presăpentru finalizarea programului şi diseminarea rezultatelor (luna 18); realizarea unor campanii de promovare; publicarea şi diseminarea proiectelor de cercetare ale postdoctoranzilor în mediul academic (luna 18).

3. Planificarea activităţilor programului(luna 1) – vizează planificarea activităților ce se vor desfășura în perioada de implementare a programului instituționalizat: elaborarea planului de realizare a programului, stabilirea sarcinilor, a duratei și a resurselor umane implicate în activitățile de informare și promovare, în organizarea și desfășurarea în bune condiții a programului de pregătire postdoctorală, dar și a celor două seminare de raportare a stadiului cercetării postdoctorale; monitorizarea activității de planificare.

4. Constituirea grupului-țintă și definitivarea programelor individuale de cercetare (lunile 1-2) – în conformitate cu procedura de selecție (Anexa 1), se vor recruta postdoctoranzii în vederea definitivării grupului-țintă: dosarele de candidatură, precum și temele de cercetare propuse, vor fi evaluate de către comisia constituită în acest scop. Aceasta va fi formată din coordonatorul programului și 4 conducători de doctorat afliliați IOSUD Galați, fiind numită prin Decizie a Rectorului UDJG.

5. Organizarea programului instituțional de pregătire postdoctorală (luna 2) – vizează atenta organizare a etapelor de desfășurare a programului: definitivarea programelor individuale de cercetare, identificarea (sub directa îndrumare a mentorului) instrumentarului metodologic de pregătire individuală, în conformitate cu specificul temei de cercetare; managerierea logistică și administrativă a activităților proiectate.

6 .Derularea programului instituțional de pregătire postdoctorală (lunile 3-17) – activitatea constă în realizarea efectivă, în etape, a programului de pregătire:

  1. Realizarea activităților de coordonare și perfecționare știintifică a cercetătorilor pe parcursul derulării cercetării individuale, sub directa supervizare a mentorului;
  2. Desfășurarea a două cursuriproiectateca etape necesare în programul de pregătire individuală a postdoctoranzilor, propuse de echipa de implementarer;
  3. Colectarea periodică a informațiilor privitoare la indicele de progres al proiectelor de cercetare individuală;
  4. Desfășurarea a două seminare interactive, cu participarea postdoctoranzilor și a mentorilor acestora, structurate ca secvențe de diseminare a rezultatelor intermediare / finale ale cercetării individuale;
  5. Monitorizarea permanentă a gradului de succes în îndeplinirea indicatorilor de performanță ai programului.

7. Monitorizarea și evaluarea rezultatelor programului – cu excepția monitorizării continue a desfășurării programului, activitatea privește analiza intermediară (luna 9) și finală (luna 18) a rezultatelor programului, în vederea stabilirii eficienței generate pe parcursul implementării, prin: colectarea și interpretarea datelor din stadiul intermediar al desfășurării programului, cât și a celor rezultate în cadrul evaluărilor periodice; identificarea și analiza impactului imediat al programului asupra comunității academice gălățene, naționale și internaționale; examinarea gradului de conformitate a rezultatelor programului cu obiectivele stabilite inițial.

  

 

Director CSUD,
Prof. dr. ing. Eugen-Victor-Cristian RUSU   

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email