UGAL

Ionel Ostache
A plecat dintre noi la cele veşnice Părintele Profesor şi Duhovnicul Departamentului de Teologie IONEL OSTACHE.
 
Născut pe 22 mai 1957, s-a format întâi la şcoala generală din satul natal Huruieşti, judeţul Bacău, iar apoi, după un an de liceu la Adjud, vocaţia l-a îndreptat spre pregătirea duhovnicească la Seminarul „Veniamin Costache” Mănăstirea Neamţ (judeţul Neamţ). După aceste studii îl găsim student la Institutul Teologic din Bucureşti, pe care l-a absolvit în 1983. Din anul 1981 este preot paroh în localitatea Traian, judeţul Galaţi, iar de atunci slujirea duhovnicească l-a legat definitiv de judeţul nostru.

Înfiinţarea învăţământului teologic la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi îl găseşte în avangarda profesorilor formatori şi îndrumători ai studenţilor de teologie didactică sau teologie şi asistenţă socială.
 
Slujirea în modestia şi sacrificiul de care a dat dovadă este incomparabilă. Am avut în Părintele profesor Ionel Ostache un model de Înalt slujitor al Domnului, al semenilor cărora se dedica fără vreun refuz.
 
Corpul profesoral, studenţii şi personalul Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie este îndoliat de plecarea prematură a marelui dascăl şi duhovnic, care cu zâmbetul său nelipsit însenina sălile de curs, cabinetele, dar mai ales sufletele noastre, ale tuturor.
 
Dumnezeu să-l ierte!
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email