S-a născut în anul 1932 în comuna Guranda, jud. Botoșani, A urmat școala generală în comuna natală și apoi Liceul ,,Laurean” din Botoșani. După absolvire, a rămas pedagog în cadrul liceului. Între anii 1953 și 1958 a urmat cursurile Facultății de Fizică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Începând din anul 1958, timp de doi ani și-a desfășurat activitatea ca profesor de Fizică la Liceul Militar Galați.
Între 1960 și 1963 a fost profesor de Fizică la Liceul „Alexandru Ioan Cuza” din Galați și, în cumul, la Liceul „Vasile Alecsandri” din Galați. Din 1963, timp de un an, a fost vicepreședinte cu probleme de învățământ la Consiliul Popular Galați.
Activitatea sa universitară a început în anul 1964, când s-a transferat pe post de lector la Catedra de Fizică din Institutul Pedagogic Galați, unde a predat disciplina Electricitate și a îndrumat studenții la practica pedagogică. În 1994 a obținut titlul de doctor în Fizică și pe cel de conferențiar universitar.
Între 2001 și 2005 a fost decan al Facultății de Științe și Litere, contribuind la înființarea specializărilor Istorie, Teologie și Geografie.
Cei ce doresc să își ia rămas bun de la domnul profesor Petru Vieriu o pot face astăzi și mâine dimineață, la capela Bisericii Sf. Spiridon din Galați. Înmormântarea va avea loc mâine, 19 aprilie 2019.
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească!
În numele colegilor,
Prof. univ. dr. Cosma Tudose