UGAL

Colectivul cadrelor didactice din cadrul Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor anunţă cu regret că, pe 10 septembrie 2021, domnul Profesor universitar doctor Negoescu Gheorghe a încetat din viață, la vârsta de 66 de ani. Profesorul Negoescu Gheorghe a contribuit la crearea Facultăţii de Ştiinţe Economice și Administrative, precum și la consolidarea prestigiului şcolii economice în cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galați pe plan naţional, dar și internațional.

Doctor în economie, Decan al Facultății de Economie și Științe Administrative din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, în perioada 2000-2001, cadru didactic la Universitatea „Ovidius” din Constanța în perioada 2004 - 2021, autor de cărți, cursuri, articole științifice de specialitate, membru al Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, al Camerei Auditorilor Financiari din România, al Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România, membru acreditat al Asociației Naționale a Evaluatorilor din România, al UNMR, al Corpului Experților Judiciari, a deținut o vastă experiență în domeniul formării profesionale, desfășurând numeroase acțiuni în scopul  promovării antreprenoriatului.

În domeniul economic, și-a desfășurat activitatea începând cu anul 1980, aflându-se într-o continuă ascensiune profesională. Domnul Prof. univ. dr. Negoescu Gheorghe, având o bogată experiență asupra dinamicii activității specifice mediului antreprenorial, a realizat o variată paletă de servicii, precum întocmirea de rapoarte de expertiză contabilă, expertize tehnice, audit, evaluare.

În calitatea de administrator al Econsulting a fost prezent pe piața gălățeană încă din anul 1999, în domeniul activităților de consultanță fiscală, contabilitate și audit.

Prof. univ. dr. Negoescu Gheorghe a fost un cadru didactic cu totul aparte, o autentică personalitate, cu o concepţie de viaţă şi de muncă inconfundabilă, care s-a impus puternic prin tot ceea ce a făcut ca profesor și om de cultură. A lăsat o amprentă puternică asupra tuturor celor cărora le-a fost profesor, mentor, colaborator sau prieten, călăuzindu-i pe aceştia spre perfecţiune și performanță profesională.

Domnul Prof. univ. dr. Negoescu Gheorghe considera că: „Preluarea ştafetei e sarcina noilor generaţii de azi, dar ştafeta se află firesc în mâna generaţiilor de ieri. Ştafeta generaţiilor nu se predă la linie fixă, ci fugind împreună”.

Colectivul Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor adresează condoleanțe familiei îndurerate!

Dumnezeu să-l ierte pe domnul Profesor univ.dr. Negoescu Gheorghe, un OM deosebit, cu un înnăscut har al cuvântului, un orator de excepție!

Recunoştinţă veşnică şi preţuire eternă!

Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email