În perioada 13-15 septembrie 2023 a avut loc cea de-a doua întâlnire a partenerilor proiectului Erasmus KA220-HED, Cooperation Partnership, 2022-1-TR01-KA220-HED-000089361 intitulat "Green Chemistry Applications on Selected Medicinal and Aromatic Plants in the Artvin Region", organizată de echipa proiectului din UDJG, Facultatea de Științe și Mediu, Departamentul de Chimie, Fizică și Mediu, condusă de d-na prof. dr. habil. Rodica Mihaela Dinică.
La această activitate a proiectului, coordonat de d-nul Profesor Mustafa Kemal GÜMÜŞ din Universitatea Artvin Coruh, Turcia, au participat și colegi din celelalte universități și institute partenere, specialiști cunoscuți în domeniul chimiei organice, biologiei și tehnicilor neconvenționale de extracție, aparținând chimiei verzi: Universitatea de Chimie și Tehnologie din Praga, Cehia, Universitatea de studii din Torino, Institutul Ștințific de Stat "Institute for Single Crystals", NAS, Harkov, Ucraina și Universitatea de Agricultură din Tibilisi, Georgia.
Au fost prezentate lucrări legate de activitățile proiectului s-au analizat rezultatele obținute până în prezent și s-au discutat activitățile care se vor realiza în continuare.