În perioada 16-18 octombrie 2023, Biroul Erasmus+ din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați organizează evenimentul Erasmus+ International Student Welcome and Orientation Days. Tema principală este atât promovarea Programului Erasmus+ de mobilități în scop educațional ale studenților, precum și a principiilor fundamentale ale Cartei Erasmus: incluziune și diversitate, echitate, transparență, digitalizare, cetățenie activă și protecția mediului.
Evenimentul contribuie, în primul rând, la cunoașterea directă a Universității „Dunărea de Jos” din Galați de către cei 53 de participanți din țări UE și non-UE, precum: Turcia, Spania, Italia, Franța, Republica Moldova, Ucraina, studenți Erasmus+ incoming și studenți în cadrul anului pregătitor.
Activitățile organizate includ și o excursie de 2 zile, printre obiectivele turistice fiind orașul Brașov și Muzeul Național Peleș.
Pe parcursul celor 3 zile, UDJG se confirmă, și cu această ocazie, ca centru al diversității culturale și lingvistice, al internaționalizării și schimbului de bune practici.