În data de 12 iunie a.c., în intervalul orar 12:00-15:30, la Sala Senatului a avut loc cursul de Scriere și publicare academică organizat de Enformation, în baza acordurilor de publicare încheiate în 2024, destinate exclusiv instituțiilor membre Anelis Plus (consorțiu din care face parte și Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați). La acest curs au participat peste 50 studenți doctoranzi ai universității noastre.
În deschidere, domnul prof. univ. dr. ing. DHC Eugen Victor Cristian Rusu a susținut o prelegere în cadrul căreia a împărtășit informații utile despre clasificarea revistelor științifice, clasamentele internaționale ale universităților, topul internațional al oamenilor de știință, dar și despre experiența sa de autor și recenzor. După o scurtă pauză, s-a desfășurat cursul de Scriere și publicare academică ținut de doamna Alina-Cerasela Avram, CSII Institutul de Economie Mondială, Project Manager, Enformation. Printre subiectele prezentate în cadrul cursului se numără: accesul mobil la bazele de date abonate de pe site-ul enformation, tehnici de căutare în baza de date Web of Science, analiza datelor cu ajutorul softului open source VoSviewer și citarea surselor de informare.
În încheiere, reprezentanta Enformation a prezentat un poster științific subliniind cele mai importante aspecte legate de realizarea lui. Cei mai activi participanți la acest curs au fost premiați cu câte un rucsac și obiecte de papetărie.