În perioada 17-19 Iunie 2024, se desfășoară a X-a ediție a Conferinței Internaționale History, Spirituality, Culture. Dialogue and Interactivity, organizată de Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie, Centrul de Studii Istorice și Social-Culturale Est-Europene și Centrul de Cercetare Teologică Ortodoxa Interdisciplinară „Sf. Trei Ierarhi”.
Conferința este realizată în parteneriat cu instituții academice și centre de cercetare de la Université Sorbonne Paris Nord și Université Lyon 2 (Franța), Université de Kairouan (Tunisia), Université Sultan Moulay Slimane, Béni Mellal, (Maroc) , Hue University (Vietnam) și cu partenerii tradiționali din Republica Moldova (Universitatea de Stat „B. P. Hașdeu” din Cahul) și Ucraina (Universitatea Națională „I.I. Mechnikov” din Odessa, Universitatea Națională Maritimă din Odessa și Universitatea Națională a Mării Negre „Petro Mohyla” din Mykolaiv), la care se adaugă participanți din alte instituții academice și culturale din țară și străinătate.
Conferința reunește, peste 100 de cercetători care vor dezbate probleme sociale de actualitate, din perspectivă istorică, politică, filosofică, sociologică, teologică și cultural-educațională.
Lucrările conferinței vor fi publicate în revistele de specialitate din seria Analelor Universității „Dunărea de Jos” din Galați, acestea fiind indexate în bazele de date internaționale.
Conferința se va derula la sediul facultății (onsite) și online, pe platforma Microsoft Teams, programul Conferinței fiind disponibil la adresa: