UGAL

Da, la finalul primului curs de limbă turcă, organizat la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați în anul universitar 2023 -2024, îi mulțumim lectorului Mehmet Koçakaplan, de la Universitatea Marmara din Istanbul, Turcia, pentru răbdarea și dăruirea cu care a inițiat studenți și cadre didactice ale Facultăților de Litere și de Istorie, Filosofie și Teologie în tainele limbii, culturii și civilizației turce.

Organizarea acestui curs, în premieră, la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a fost posibilă grație eforturilor susținute ale doamnei Gülten Abdula Nazare, președintele Uniunii Democrate a Turcilor din România, filiala Galați, care a mediat și facilitat încheierea unui acord cadru în acest sens între Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Ambasada Republicii Turcia la București și Ministerul Educației din Republica Turcia.

Participarea activă și constantă a studenților și cadrelor didactice înscrise la cursul de limbă, cultură și civilizație turcă desfășurat pe parcursul celor două semestre ale anului universitar curent a fost public apreciată și oficial recunoscută astăzi, 26 iunie 2024, prin acordarea în cadrul unei ceremonii emoționante, a certificatelor de competență lingvistică, nivel A1, tuturor absolvenților din cadrul celor două facultăți.

Primii pași fiind făcuți, așteptăm, cu nerăbdare, ca lectorul Mehmet Koçakaplan să revină la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați în octombrie pentru a iniția alți studenți și cadre didactice în tainele limbii, culturii și civilizației turce și pentru a consolida cunoștintele de limbă, cultură și civilizație turcă ale proaspeților absolvenți din acest an.

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email