UGAL

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și Uzina de Produse Speciale Dragomirești SA au semnat astăzi un acord de parteneriat al cărui principal scop este realizarea de studii de cercetare în parteneriat, în condiții ce vor fi stabilite de comun acord.

Actul, semnat de Rectorul UDJG, prof. dr. ing. Marian Barbu și directorul UPS Dragomirești, jr. Corneliu Vișoianu, creează cadrul necesar asigurării bazei de practică și acordarea de burse private pentru studenții Universității „Dunărea de Jos” din Galați, participării specialiștilor de la UPS Dragomirești la cursuri și conferințe organizate la Galați, participării în parteneriat la implementarea proiectelor cu finanțare nerambursabilă și susținerii activităților științifice din cadrul UDJG.

Acordul de parteneriat este valabil un an de zile, cu posibilitatea prelungirii lui pentru încă un an.

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email