În premieră, în această toamnă, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați va organiza Admitere la Buzău pentru o nouă specializare de la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor. Este vorba despre Administrarea și dezvoltarea afacerilor, unde sunt disponibile 25 de locuri la taxă.
„În prezent, există o nevoie de resursă umană specializată în diferite domenii ale administrării și dezvoltării afacerilor la nivel central și local, în cadrul organizațiilor economice, publice și non-profit, inclusiv pentru activități administrative și de management. Noua specializare răspunde cerințelor de formare profesională și de specialiști identificate de piața muncii”, a precizat Prof. univ. dr. ing. habil. Marian BARBU, Rector al Universității „Dunărea de Jos” din Galați.
Se organizează admitere și pentru cele două programe de studii de Masterat coordonate de Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor. Este vorba despre Inginerie și management în alimentație publică și agroturism (8 locuri la buget și 21 la taxă) și Expertizare în combaterea fraudelor alimentare (5 locuri la buget și 35 la taxă). Pentru programele de studii de masterat, candidații se pot înscrie atât online, cât și fizic la centrul special amenajat în Buzău – EUROCAMPUS (strada Hangarului nr. 8), în perioada 11 - 16 septembrie 2024.
Tot la Buzău pentru studiile universitare de licență, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați organizează o sesiune de înscrieri pentru cele 38 de locuri disponibile la programul de studii Agricultură – forma de învățământ cu frecvență redusă, până pe 10 septembrie 2024. Admiterea se face pe bază de dosar, media finală de admitere fiind media examenului de bacalaureat.
Mai multe detalii cu privire la procesul de admitere, actele necesare pentru înscriere și informații referitoare la structura cursurilor pot fi accesate pe www.admitere.ugal.ro.