UGAL

Industrie Alimentară

Camera de Comerţ și Industrie Româno-Germană (AHK România) derulează, în perioada 21-24 noiembrie, proiectul „Soluţii germane pentru industria alimentară din România”, în cadrul programului Ministerului Federal al Economiei și Energiei din Germania pentru accesarea de pieţe noi, cu susţinerea acestuia.

Scopul iniţiativei este încurajarea schimburilor comerciale româno-germane cu accentul pe mașini și utilaje destinate industriei alimentare.


În cadrul acestui proiect, AHK România organizează marți, 22 noiembrie 2016, la Hotel Intercontinental din București, un simpozion de specialitate și o bursă de cooperare la care participă nouă firme germane active în proiectarea și construcția de mașini și utilaje destinate industriei alimentare: Alfred Nolte GmbH, Bilfinger GreyLogix Foodtec GmbH, Daltec Fördertechnische Anlagen GmbH, Delicarne GmbH, DMA Maschinen und Anlagenbau GmbH & Co.KG,  Fillpack GmbH&Co. KG, Kroll GmbH, KSB AG,  Trinitas Trading GmbH.

La acest simpozion va participa și o delegație din partea Facultății de Știința și Ingineria Alimentelor din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, alcătuită din studenții Elena Ioniță, Carmen Bolea, Mihai Cerbu, Simona Neagu, Alina Marina Chirilă, coordonați de asist.dr.ing. Cristian Dima.

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email