În perioada 17-22 ianuarie 2017 a avut loc în Portugalia, la Lisabona, Campionatul European de jiu jitsu brazilian. La această competiție au fost prezenți circa 4000 de sportivi din întreaga Europă, Gheorghe Negru, student în anul al II-lea la Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați reușind să obțină titlul de campion european la categoria Master 3 Light Feather (64 kg).
Gheorghe Negru este de patru ani membru al Clubului Daos din Brăila, cea de-a patra participare a sa la Campionatul European constituind și cea de-a patra reușită.
El demonstrează astfel că nici vârsta, nici programul încărcat nu împiedică performanța.
A obținut până acum trei medalii de aur, în 2014 (centura albă), 2015 (centura albastră) și 2017 (centura purpurie), respectiv una de bronz în 2016 (centura purpurie).
În adolescență a practicat timp de șapte ani lupte libere, însă abia la vârsta de 40 de ani s-a încris în Clubul Daos, considerând că jiu jitsu i se potrivește mănușă.
Este un bun exemplu pentru fiul său de 13 ani, de asemenea, practicant de jiu jitsu. Împreună cu colegii de la Clubul Daos va demara un amplu proiect de promovare a sportului și mișcării în rândul tinerilor. La facultate studiază Educație fizică și sportivă, considerând că pentru a îndruma și forma viitorii sportivi sunt necesare atât deprinderi practice, cât și temeinice noțiuni teoretice de psihopedagogie, anatomie, kinetologie, luând în calcul posibilitatea ca, după facultate, să se pregătească și ca antrenor.
Gheorghe Negru pledează pentru mișcare și sport, iar reușitele sale demonstrează că, acolo unde există motivație și încredere în propriile forțe, rezultatele nu întârzie să apară.