Pe data de 24 februarie 2017 a avut loc Gala de Zece, un eveniment studențesc de mare amploare, organizat de Uniunea Națională a Studenților din România (UNSR), cu ocazia împlinirii a 10 ani de la înființarea federației.
Astfel, centrul universitar București a găzduit una dintre cele mai importante festivități create pentru studenți de către studenți, menită să transmită un mesaj la unison cu privire la importanța educației, a voluntariatului, a dezvoltării personale și nu în ultimul rând a importanței promovării valorilor.
Astfel, centrul universitar București a găzduit una dintre cele mai importante festivități create pentru studenți de către studenți, menită să transmită un mesaj la unison cu privire la importanța educației, a voluntariatului, a dezvoltării personale și nu în ultimul rând a importanței promovării valorilor.
Cu ocazia acestei aniversări, au fost premiați 10 elevi și 10 studenți cu rezultate academice excepționale, dar și 5 voluntari și 5 asociații dintre cele mai active, din cadrul UNSR, alături de Alumni UNSR ce au contribuit activ la dezvoltarea federației, ce au primit tilul #DeZECE, în fața celor peste 700 de participanți prezenți în sala CA Rosetti a Palatului Parlamentului.
Printre invitații de prestigiu prezenți la eveniment se numără domnul ministru Gabriel PETREA - Ministerul Consultărilor Publice și a Dialogului Social, domnul președinte al Consiliului Național al Rectorilor- Sorin CÎMPEANU, domnul Mihnea COSTOIU - rectorul Universității Politehnice București, domnul Secretar de Stat al Ministerului Educației - Gigel PARASCHIV, domnul Anton HADĂR - Președinte al Federației Naționale Sindicale Alma Mater, domnul Doru IAMANDI - Casa de Cultură a Studenților București, precum și doamna Oana CRAIOVEANU - reprezentant din partea Arrogance Events.
Societatea Studenților Mediciniști Galați a fost prezentă la Gala de Zece cu un număr de peste 30 de voluntari, în cadrul căreia a fost și premiată pentru activitatea desfășurată de-a lungul timpului, în cadrul federației studențești UNSR, fapt ce nu ar fi fost posibil fără implicarea membrilor organizației, dar și prin sprijinul permanent al Universității „Dunărea de Jos” din Galați - un partener activ al tuturor acțiunilor întreprinse de SSMG, cărora le mulțumim pentru tot suportul acordat.
Uniunea Națională a Studenților din România este o federație studențească ce reunește peste 90 de asociații studențești și de tineret din 18 centre universitare, ale cărei scopuri include dezvoltarea și afirmarea personală, evoluția cunoașterii și cercetării în condițiile respectării statutului de drept și a drepturilor omului.
„Am fost copleșită de emoție când am auzit numele organizației noastre răsunând în sala de la Palatul Parlamentului. Mulțumim Uniunii Naționale a Studenților din România pentru premiu și pentru toată susținerea, căci această distincție înseamnă o răsplată pentru munca pe care SSMG a desfășurat-o de-a lungul timpului. Societatea Studenților Mediciniști Galați a fost printre cele 5 organizații premiate în cadrul Galei de Zece UNSR, iar pentru aceasta le mulțumim tuturor voluntarilor pentru efortul depus. Ne vom strădui și de acum încolo să facem lucruri deosebite pentru studenții pe care îi reprezentăm, dar și să promovăm cât mai bine voluntariatul în rândul tinerilor” – a declarat Ionica NISTOR- Președinte SSMG.