UGAL

Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice organizează o nouă ediție a şcolii de vară pe tema drepturilor omului, dreptului internaţional umanitar, dreptul refugiaţilor şi a relaţiilor internaţionale.
 
Evenimentul va avea loc în perioada 27 iunie – 1 iulie 2017 și îi are ca parteneri pe Institutul Transfrontalier de Studii Internaționale și Justiție Penală din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi și Reprezentanţa în România a Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR).

Programul celei de-a cincea ediţii a şcolii de vară se va axa în jurul a două componente majore, una de analiză/aprofundare a unor concepte de actualitate în domeniile de referinţă (prelegeri ale unor experţi din mediul academic din România și din Italia, instituţional, juridic şi asociativ, pe marginea problemei refugiaţilor din lume şi impactul acesteia asupra relaţiilor internaţionale, speţe şi studii de caz practice), respectiv una de socializare şi dezvoltare a unor aptitudini de comunicare în mediu pluricultural și multidisciplinar.

Temele abordate se vor axa în jurului următoarelor componente:
- Acte normative interne, europene şi internaţionale aplicabile în dreptul refugiaţilor şi drepturile omului;
- Dreptul internaţional umanitar şi aplicabilitatea acestuia în domeniul refugiaţilor;
- Convenţia din 1951 privind statutul refugiaţilor şi Protocolul său adiţional din 1967/ Mandatul UNHCR;
- Principii fundamentale în domeniul refugiaţilor;
- Procedura de Determinare a unei forme de protecţie în România –
- Soluţii durabile la problematica refugiaţilor promovate de UNHCR;
- Soluţii durabile la problematica refugiaţilor în România (integrare, resettlement etc.);
- Terminologie relevantă;
- Persoane deplasate intern (IDPs);
- Politica UE în materie de azil şi migraţie;
- Comunicarea multi-culturală şi importanţa acesteia în promovarea toleranţei şi nediscriminării;
- Abordări regionale din Europa, Orientul Mijlociu - Africa de Nord, Africa, Asia şi America Latină.

Acest eveniment este deschis studenţilor din ciclul de licenţă și master, specializările drept, administraţie publică și relații internaționale, respectiv angajaţilor/voluntarilor unor organizaţii sau instituţii de profil care doresc să îşi aprofundeze cunoştinţele în domeniile menţionate mai sus.

Numărul de participanți este de 20, din care 10 vor fi din afara Universității „Dunărea de Jos” din Galaţi. Admiterea participanţilor care doresc să ia parte la acest curs se va face pe baza de analiză de dosar de către un Comitet de selecţie, sub coordonarea Decanului Facultăţii de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice a Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi.
 
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email