Departamentul de Literatură, Lingvistică și Jurnalism, din cadrul Facultății de Litere a Universității „Dunărea de Jos" din Galați, în colaborare cu Asociația Romană de Istorie a Presei și Biblioteca Județeană „V.A. Urechia" organizează, în intervalul 26-27 mai, cea de-a IX-a ediție a Conferinței Internaționale „Cultura și Presa în Spațiul European", ce are ca tematică Gazetari și scriitori în tranșeele Marelui Război.
„Marele Război a reprezentat un eveniment ce a schimbat fundamental istoria umanității, pe multiple planuri. În primul rând, a fost conflictul care a angrenat majoritatea țărilor lumii, marcând sfârșitul politicilor de putere. În al doilea rând, Marele Război a rămas înscris în cărțile de istorie prin ororile petrecute atât pe câmpul de luptă, cât și în zonă nebeligeranților. Scopul acestei manifestări este acela de a scoate în evidență temele abordate de gazetari, ipostaze inedite în care s-au aflat scriitorii vremii, impactul pe care l-au avut articolele și operele acestora asupra moralului opiniei publice", a declarat conf. dr. Cătălin Negoiță, organizatorul evenimentului.
Manifestarea se adresează cadrelor didactice, masteranzilor și doctoranzilor, cercetătorilor științifici, bibliotecarilor, studenților și jurnaliștilor. În cea de-a două zi a conferinței, invitații vor face o excursie de documentare la Mărășești, Mărăști și Soveja, unde au fost ridicate mausolee în memoria ostașilor români căzuți în timpul Primului Război Mondial.