UGAL

Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității “Dunărea de Jos” din Galaţi propune, începând cu acest an universitar, un program de licență unic în țară, în domeniul administrării afacerilor - Administrarea afacerilor în alimentația publică, program compatibil ca structură și conținut cu programe similare derulate în universități din Europa.

Specializarea permite acumularea unor competențe profesionale multidisciplinare și o dublă pregătire a studenților: economică și tehnologică. Tinerii vor învăța să identifice, să descrie și să utilizeze adecvat noțiunile specifice științei alimentelor și siguranței alimentare; să conducă procesele specifice unei unități de alimentație, să coordoneze activitățile echipelor care utilizează instalații și echipamente de procesare a alimentelor; să proiecteze, să implementeze și să monitorizeze sistemele de management al calității și siguranței alimentare.

Studenții vor învăța, de asemenea, să realizeze activități de management și marketing specifice unităților comerciale de tip restaurante, cafenele, pub-uri, cluburi, vapoare de croazieră, centre de conferințe; să coordoneze o varietate de activități, indiferent de mărimea sau tipul unității de alimentație publică și să fie responsabili de performanța afacerii, cu respectarea standardelor de calitate și siguranță alimentară.

Programul de studii a obținut aprobarea pe ultima sută de metri, de aceea nu se regăsește pe admitere.ugal.ro, dar are alocate la admitere 50 de locuri (buget + taxă), iar examenul se dă din economie sau algebră, la fel ca la celelalte specializări de la FEAA.

Acest program de studii se alătură astfel celorlalte șapte programe de studii de la licență (Marketing, Management, Finanțe și bănci, Contabilitate și informatică de gestiune, Informatică economică, Economia comerțului, turismului și serviciilor, Afaceri internaționale) gestionate de FEAA.

La ciclcul II de studii de Masterat, FEAA oferă încă șapte programe: Marketing și comunicare în afaceri, Strategii și politici manageriale, Management financiar și bancar, Contabilitate și audit, Administrarea și dezvoltarea afacerilor în turism, Administrarea afacerilor internaționale, Economie și administrarea afacerilor – în limba engleză.
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email