UGAL

Cea de-a treia ediţie a Salonului cercetării și inovării UGAL INVENT se va desfășura în zilele de 19 și 20 octombrie 2017, la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în holul mare de la sediul Rectoratului. 

Organizat de instituția gazdă sub egida Ministerului Cercetări și Inovării, în parteneriat cu Academia de Ştiinţe Tehnice din România (ASTR), Universitatea Tehnică a Moldovei, Institutul Naţional de Inventică Iaşi şi Asociația Generală a Inginerilor din România (AGIR), cu sprijinul Primăriei Municipiului Galaţi, UGAL INVENT reunește anul acesta 127 de proiecte, prototipuri şi lucrări realizate de 22 de institute de cercetare, universităţi, societăţi comerciale, întreprinderi, asociaţii, organizaţii de stat şi private, cărora li se adaugă un număr de şase inventatori, veniţi pe cont propriu. În premieră, anul acesta vor fi prezenți la salon și opt cercetători din Iran. 

Universitatea “Dunărea de Jos” din Galaţi participă cu 35 de lucrări şi proiecte, alături de invitaţi de la Universitatea Politehnică Timişoara, Universitatea Tehnică a Moldovei, Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iaşi, Universitatea din Craiova, Universitatea Transilvania din Braşov şi Universitatea Ovidius din Constanţa. 

Vizitatorii Salonului UGAL INVENT vor avea ocazia să vadă rezultatele cercetării echipelor de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Metale Neferoase şi Rare (IMNR) Bucureşti,  de la Agenţia de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare, de la Institutul Naţional de Cercetări Aerospaţiale "Elie Carafoli" INCAS Bucureşti, de la Institutul Ştiinţifico-Practic de Horticultură şi Tehnologii Alimentare din Republica Moldova. 

Lucrările prezentate în cadrul Salonului UGAL INVENT vor fi analizate de o echipă de specialiști condusă de prof. univ. dr. ing. Emil Ceangă și vor fi recompensate cu premii şi medalii. Deschiderea Salonului va avea loc joi, 19 octombrie, la ora 10.00, iar festivitatea de premiere va avea loc vineri, 20 octombrie, de la ora 12.00. 
 
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email