„Steaua fără nume” ajunge pe scena Teatrului din Bârlad
Detalii
Studenții de anul III ai clasei de actorie a Facultății de Arte vor juca astăzi spectacolul „Steaua fără nume”, de Mihail Sebastian, pe scena Teatrului „Victor Ioan Popa” din Bârlad. Este prima dată când studenții gălățeni sunt prezenți pe o scenă profesionistă, alta decât cea a Dramaticului gălățean.
Din distribuție fac parte: Theodor Crețu (Șeful gării), Andrei Călina (Un țăran ), Sergiu Făinărea (Profesorul), Aurelian Gheorghe (Ichim), Daniela Năpârlică (D-ra Cucu), Laura Tulac (O elevă), Silviu Dobre (Pascu), Viorica Bulgac (Necunoscuta), Paul Nedelcuță (Udrea), Edgar Bunea (Grig).
Regia spectacolului este asigurată de Florin Toma şi Radu-Andrei Horghidan iar scenografia de Rodica Gherghinoiu.