Punctul central al dezbaterii pleacă de la analiza comparativă a momentului 1918, raportat la realităţile anului 2018, iar tematica avută în discuţie are în vedere amestecul de crize şi oportunităţi caracteristice proiectului de „nation building” analizate din punct de vedere identitar, social, economic, politic şi administrativ – de ce a fost realizabil proiectul naţional la sfârşitul Primului Război Mondial şi dacă mai este el realist (şi dorit pe ambele maluri ale Prutului) în prezent?
Dezbaterea va pune faţă în faţă studenţi şi cadre didactice de la Universităţile „Dunărea de Jos” din Galaţi (România) şi „B. P. Haşdeu” din Cahul (Republica Moldova), discuţiile fiind moderate de prof. dr. Arthur Tuluş (Directorul Departamentului de Istorie, Filosofie şi Sociologie a Universităţii gălăţene), conf. dr. Sergiu Cornea (Prorectorul Universităţii „B. P. Haşdeu” din Cahul) şi conf. dr. Ion Gheleţchi (fostul Director al Departamentului de Istorie din cadrul Universităţii din Cahul). În timpul desfăşurării Mesei rotunde, cu sprijinul prietenilor noştri de la Asociaţia Tradiţia Militară, reprezentaţi de d-l Adrian Tăbăcaru, vor fi prezentate participanţilor uniforme militare din timpul Primului Război Mondial.
Evenimentul va avea loc începând cu ora 10.00, în Sala AS 004 (Domnească nr. 111).
Accesul publicului interesat – studenți, masteranzi, doctoranzi, precum și altor persoane din afara facultății pasionate de subiectul dezbătut – este permis în limita locurilor disponibile.