UGAL

Departamentul de Formare Continuă și Transfer Tehnologic  (DFCTT) din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați organizează în premieră Programul postuniversitar de formare şi dezvoltare profesională continuă intitulat Structuri şi metode expoziţionale şi educative”.

Cursurile se vor desfășura începând din data de 18 octombrie 2018, pe durata a 20 de ore și vor fi structurate pe două discipline: realizarea de expoziții și de programe educative. Programul se adresează angajaţilor din muzee, centre culturale, din cadrul direcţiilor sau serviciilor de cultură arondate diverselor instituţii, cadrelor didactice, precum şi altor persoane care doresc să-şi dezvolte competenţe şi abilităţi în organizarea evenimentelor expoziționale și educative.

Coordonatorul programului, prof. univ. dr. Arthur Tuluș, din cadrul Departamentului de Istorie, Filosofie și Sociologie al Facultății de Istorie, Filosofie și Teologie din Galați declară: „Acest program postuniversitar îşi propune să îmbunătăţească competenţele cursanţilor în privinţa identificării şi utilizării principalelor modalităţi de comunicare orală a cunoştinţelor de specialitate. Sărbătorirea Centenarului a deschis apetitul românilor către activităţi culturale şi educative, iar acest program postuniversitar vine în întâmpinarea celor care doresc să organizeze astfel de activităţi.  Practic, programul este deschis către două mari ramuri: realizarea de expoziţii şi realizarea de programe educative. În ambele cazuri, cursanţii vor fi iniţiaţi în tainele punerii în practică a unui proiect expoziţional sau educativ: alegea titlului şi identificarea tipului de proiect, selectarea grupului ţintă, utilizarea celei mai adecvate structuri (modalități) de punere în aplicare,  mijloacele media ce pot fi folosite, diseminarea şi promovarea proiectului, rezultatele proiectului”.

Costul estimativ este de 500 lei/cursant, forma de învățământ fiind cu frecvență. Înscrierile se fac la DFCTT, strada Domnească nr. 47, sala U 109. Detalii la telefon 0336.130142, pe site-ul dfctt.ugal.ro sau la adresele de email Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
 
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email