Etică și Nondiscriminare – dezbatere pentru tineri
Detalii
Marți, 20 noiembrie, începând cu ora 10.00, în sala Senatului Universității „Dunărea de Jos” din Galați va avea loc dezbaterea Etică și nondiscriminare.
Organizat de Casa de Cultură a Studenților din Galați, în colaborare cu Facultatea de Științe Juridice, Sociale și Politice și Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie, evenimentul îl va avea ca invitat special pe domnul Asztalos Csaba Ferenc, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
În cadrul discuțiilor, vor fi abordate teme de interes, precum: principiul egalității, concepte privind egalitatea, forme ale discriminării, excepții de la discriminare, discursul de ură și limitele libertăţii de exprimare.
Potrivit normelor Ministerului Tineretului și Sportului, categoriile cu risc de discriminare sunt tinerii cu dizabilități, cei de etnie rromă și cei din mediul rural.
La dezbatere participă prof. dr. Florin Tudor, decanul FSJSP, Alexandra Teodorescu, lector dr. la FIFT și conf. dr. ing. Ciprian Vlad, președintele Comisiei de Etică Universitară de la UDJG.
Fiind un eveniment dedicat tinerilor, sunt invitați să participe toți cei interesați.