UGAL

Sâmbătă 1 decembrie 2018, la ora 17.00, cu prilejul celebrării Zilei Naţionale a României şi Centenarului Marii Uniri, în Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia va avea loc vernisajul expoziţiei istorico–documentare «România de la Marele Război la Marea Unire/La Romania dalla Grande Guerra al compimento dell’Unità nazionale», curatoriată de d-na muzeograf Mihaela Damian şi organizată de Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” şi Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, în parteneriat cu instituţia românească din oraşul istoric italian, sub patronajul Ambasadei României în Italia. 
 
Expoziţia va fi inaugurată în prezența reprezentanților Universității „Dunărea de Jos” din Galaţi și va  deschisă publicului în perioada 1 decembrie 2018–6 ianuarie 2019, de marţea până duminică, în intervalul orar 15.00–19.00. De asemenea în acesta perioadă vor avea loc o serie de dezbateri publice și scurte prelegeri cu ocazia celebrării Centenarului Marii Uniri.
 
Expoziţia va aduce în atenţia vizitatorilor, printr-un concept expoziţional elaborat în conformitate cu principiile muzeologiei moderne, o serie tematică de exponate din patrimoniul Muzeului de Istorie «Paul Păltănea» din Galaţi, datând din anii Primului Război Mondial şi din perioada interbelică, dar şi din cel local şi din colecţiile private ale jurnalistului şi scriitorului Cezar Amariei şi colecţionarului Adrian Tăbăcaru,: fotografii, litografii, cărţi poştale, medalii şi plachete, brevete de acordare a decoraţiilor militare, presă străină şi română de epocă, fragmente din jurnalele de front, replici ale unor uniforme militare şi drapele de luptă, expuse prin armonizare conceptuală şi vizuală cu panourile de forex (traducerea în limba italiană realizată de d-nul Dr. Andrea Fara) ce constituie fundalul documentar–informativ care va introduce publicul în atmosfera epocii.
 
Având în vedere importanţa şi semnificaţia evenimentului istoric ce a avut loc la 1 decembrie 1918, Centenarul Marii Uniri constituie un prilej întemeiat pentru celebrarea trecutului istoric prin recursul la relevanţa şi expresivitatea obiectelor de epocă, puse în valoare prin utilizarea unui cadru de expunere în care vizitatorul să fie în măsură a percepe atmosfera vremii. Marcarea Centenarului Primului Război Mondial şi celebrarea a 100 de ani de la Marea Unire, deci de la desăvârşirea Statului unitar modern, reprezintă prilejul cel mai potrivit spre a ilustra etapele care au condus la geneza României Mari, în contextul participării la război în tabăra Antantei şi a evoluţiilor de pe scena politico–militară europeană. Marea Unire nu a fost doar rezultatul unor împrejurări favorabile, pe fondul colapsului Puterilor Centrale, ci materializarea obiectivului major pentru care România a intrat în război, acela al unirii Transilvaniei cu Vechiul Regat, pe deplin îndreptăţit de jertfele de pe câmpurile de luptă şi de pierderile de vieţi înregistrate în rândul populaţiei ca urmare a ocupaţiei străine, a lipsurilor alimentare, a bolilor, suferinţei şi pauperizării. Exponatele au fost selectate în vederea integrării într-un concept expoziţional care să prezinte publicului atât participarea României la Primul Război Mondial, cât şi memoria conflictului şi a evoluţiilor politico–militare şi diplomatice ce au condus la unirea teritoriilor locuite de români, aflate sub stăpânire străină, cu Vechiul Regat. Celebrarea Centenarului Marii Uniri nu este doar o datorie de onoare, ci şi o necesitate obiectivă menită să conducă, prin mijloacele riguroase şi spiritul critic, la mai buna cunoaştere a evenimentelor vremii, a contextului epocii şi a protagoniştilor ce au contribuit la actul istoric din 1918.
 
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email