Evenimentul ştiinţific şi educaţional se va desfăşura în perioada 21-24 martie 2019, iar cele 4 zile de congres vor fi destinate atât conferinţelor şi workshop-urilor pe teme de interes actual din domeniul sănătaţii, cât și prezentărilor de lucrări ştiinţifice. Sunt așteptați să participe studenţi, farmacişti, medici rezidenţi, medici dentiști, dar și asistenți medicali și moașe, la una din cele trei secţiuni, respectiv: Medicină Generală, Asistență Medicală Generală și Moașe, Medicină Dentară şi Farmacie, fiecare având câte două subsecțiuni: prezentări orale și postere.
Printre scopurile congresului se enumeră: crearea unui eveniment cu rolul de a încuraja implicarea studenţilor, farmaciştilor, medicilor dentiști, medicilor rezidenţi și asistenților în activităti de cercetare, completarea pregătirii practice pe care o dobândesc studenții de-a lungul timpului; îmbunătaţirea cunoştinţelor şi tehnicilor medicale, recunoaşterea valorii ştiinţifice şi încurajarea îmbunătăţirii continue prin selectarea şi premierea celor mai bune lucrări.
„Proiectul îşi propune să fie o formă deosebită de comunicare, cunoaştere şi schimb de experienţă pentru participanţi. Se doreşte încurajarea studenţilor să redacteze și să prezinte lucrări științifice, să facă publice rezultatele obținute în urma studiilor clinice și cercetărilor la care au contribuit, cât și să promoveze un ghid de bune practici în domeniul medical, subliniind cele mai importante idei enunțate în cadrul discuțiilor între reprezentați de seamă ai sistemului de sănătate din România și cei care sunt mai noi în branșă. La această ediție numărul de participanți a fost estimat la peste 400 de studenți, farmaciști, medici dentiști, medici rezidenți, asistenți medicali și moașe, la care se adaugă și invitații noștri de seamă.”, a declarant Daniela MIHALCIA- organizator principal.
Înscrierile se fac exclusiv pe site-ul: www.galmed.ssmg.ro, unde veți putea găsi detaliile acestui eveniment de mare amploare pentru medicina gălățeană. Cartea de abstracte va fi cotată ISSN. Fiecare participant înscris și prezent la manifestările congresului primește diplomă de participare, evenimentul fiind creditat cu puncte de Educație Medicală Continuă și puncte de Educație Farmaceutică Continuă.
Societatea Studenților Mediciniști Galați este deschisă colaborărilor cu instituțiile sau societățile comerciale ce își doresc să investească în sănătate și să contribuie la buna desfășurare a congresului. Pentru detalii vă rugăm să ne scrieți pe adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau să ne contactați telefonic la numărul 0784107978.