UGAL

Două echipe alcătuite din studenţi de la Cercul Ştiinţific Studenţesc de Informatică Aplicată în Ingineria Materialelor de la Facultatea de Inginerie din Galaţi s-au calificat, în premieră, în finala concursului european „Student Aerospace Challenge 2019”, care va avea loc pe 6 iunie 2019,  la Paris.

Competiţia aduce față în față inovaţii din domeniul zborului sub-orbital realizate de studenți din țările europene, în special de la facultățile de aeronautică. De aceea este cu atât mai important pentru cei 10 tineri și profesorul lor de la Universitatea gălățeană faptul că au trecut cu brio de primele două etape  de selecție și au ajuns în finala concursului.

Numele echipelor nu a fost ales întâmplător, după cum declară șef lucrări dr.ing. Marin Florin Bogdan: „Echipele sunt alcătuite din câte cinci studenți și  se numesc Piroboridava, respectiv Noviodunum. Am ales aceste denumiri  pentru că ele amintesc de cetăţile dacă şi romană din zona noastră”.

Gălățenii  propun, în proiectele lor, câteva inovaţii pentru realizarea unui vehicul sub-orbital. Ei sunt conștienți de faptul că finala nu va fi deloc ușoară, dar și-au propus să reprezinte cât de bine pot Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați la nivel european.

„Concurăm cu tineri de la facultăţi de aeronautică, aşa că  nu ne facem iluzii, însă acest lucru ne motivează să ne prezentăm cât mai bine.  Important este faptul că studenţii noştri vor avea ocazia să înveţe lucruri noi și vor avea concurenți redutabili”, afirmă şef lucrări dr.ing. Marin Florin Bogdan.

Până în luna iunie, când vor ajunge la Paris, cei 10 studenți și profesorul lor vor continua să lucreze, în afara orelor de program, în cadrul Cercului Ştiinţific Studenţesc de Informatică Aplicată în Ingineria Materialelor.

http://www.studentaerospacechallenge.eu/index.php/en/the-challenge/key-dates?fbclid=IwAR0bt2vi0PqUnFMAhgQ_ykb1wFpa3Sq3a1haDBWjGsmYdjteTEcA-f4GahE

 
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email