UGAL

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în parteneriat cu Universitatea „Danubius” Galați, implementează începând cu data de 11 februarie 2019 proiectul „ÎNVĂȚĂMÂNT TERȚIAR INOVATIV CORELAT CU STRATEGIA DE DEZVOLTARE INTELIGENTĂ”, cod proiect 121659.

Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European (FSE) în cadrul Programului Operaţional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 6 - Educaţie şi competenţe, Obiectivele Specifice: O.S.6.7. - Creşterea participării la învăţământul terţiar universitar şi non-universitar organizat în cadrul instituţiilor de învăţământ superior acreditate, în special pentru cei care provin din grupuri vulnerabile; O.S.6.9. - Îmbunătăţirea nivelului de competenţe al personalului didactic din învăţământul terţiar universitar şi non-universitar, organizat în cadrul instituţiilor de învăţământ superior acreditate, în ceea ce priveşte conţinutul educaţional inovator şi resursele de învăţare moderne şi flexibile; O.S.6.10. - Diversificarea ofertelor educaţionale în învăţământul terţiar universitar şi non-universitar tehnic, organizat în cadrul instituţiilor de învăţământ superior acreditate corelate cu nevoile pieţei muncii din sectoarele economice/domeniile identificate prin SNC si SNCDI.

Proiectul are o durată de 30 de luni şi vizează îmbunătățirea calității, eficienței și accesul la învățământ, prin creșterea nivelului de competențe al personalului didactic, în ceea ce privește conținutul educațional inovator și resursele de învățare moderne și flexibile și prin diversificarea ofertelor educaționale corelate cu nevoile pieței muncii din sectoarele economice/domeniile identificate prin SNC, în vederea creșterii participării și a nivelului de educație, în special pentru grupurile defavorizate.

Grupul ţintă căruia i se adresează proiectul este format din 340 de persoane, din care 300 de studenţi şi 40 de cursanţi, 50 de cadre didactice din care 40 de cadre didactice din învăţământul superior şi 10 cadre didactice din învăţământul terţiar non-universitar.

Conferința de lansare a proiectului ITI va avea loc în data de 26.03.2019, începând cu ora 13.00, la Hotel Galați Centrum – Sala Panoramic Hall.

Proiect cofinanțat din Fondul Social European (FSE) prin Programul Operațional Capital Uman.
 
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email