Prezentarea domnului profesor Georgescu a avut titlul: „Cercetarea, dezvoltarea și inovarea – factor determinant în asigurarea sinergiilor dintre pilonii componenți ai dezvoltării durabile”. În cadrul prezentării dl profesor a cuprins și aspecte privind experiența Galațiului ca oraș pilot în implementarea Agendei Locale 21, precum și contribuția Universității „Dunărea de Jos” din Galați la cercetarea științifică, având drept obiective dezvoltarea economică și socială și protecția mediului. De altfel, rezultatele Universității „Dunărea de Jos” din Galați sunt elocvente, aceasta fiind promotoarea educației și cercetării în domenii ca: inginerie, științe economice, medicină, științe sociale. De asemenea, a fost subliniat și faptul că universitatea de stat gălățeană este deținătoarea unor rezultate remarcabile în cooperarea transfrontalieră în proiecte de dezvoltare durabilă.
La conferință au participat reprezentanți de marcă ai organizațiilor internaționale: Masamichi Kono, secretar general adjunct al Organizației pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (OECD), Olga Algayerova, secretar executiv al Comisiei Economice ONU pentru Europa, Jeffrey Sachs, Director al UN Sustainable Development Solution Network, Angela Cristea, șeful Reprezentanței Comisiei Europene din România, Markku Markkula, prim-vicepreședinte al Comitetului European al Regiunilor, 300 de delegați, ambasadori, miniștri și reprezentanți ai unor ONG internaționale, membri ai Guvernului României.