Webometrics este un clasament internațional realizat începând cu anul 2004 de Ministerul Educației din Spania, prin Cybermetrics Lab, aparținând Consejo Superior de Investigaciones Científicas (CSIC), cea mai importantă instituție publică de cercetare spaniolă. Ierarhizarea CSIC, realizată pe baza datelor publice disponibile pe internet, cuprinde peste 30.000 de universități din 200 de țări din întreaga lume.
„Este o creștere care ne bucură, ne onorează și ne obligă în egală măsură. Astfel, demonstrăm că suntem cea mai importantă instituție de învățământ superior din Sud-Estul României și că avem o creștere constantă la toate capitolele vieții academice”, a declarat prof. univ. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu, Rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați.