Dorești să te recalifici, vrei să avansezi în carieră sau, pur și simplu, îți dorești să ai o diplomă în plus, necesară mai ales acum, în plină pandemie? Departamentul de Formare Continuă și Transfer Tehnologic din cadrul Universității “Dunărea de Jos” din Galați organizează cursul de Inspector/Referent Resurse Umane. Durata cursului este de 9 luni (360 de ore de teorie și 720 de ore de practică) și se finalizează cu un examen în urma căruia aplicanții primesc certificate de calificare cu recunoaștere națională.
Inspectorul/referentul resurse umane participă activ la gestionarea angajaților prin implicarea directă în procesul prin care organizația recrutează, angajează sau încetează raporturile de muncă cu salariații. Ocupația de inspector/referent resurse umane este necesară persoanelor care doresc să se califice în întocmirea şi gestionarea documentelor ce țin de evidența muncii într-o organizație, de gestionare a relațiilor dintre angajați și angajatori, de recrutarea și selectarea personalului care urmează a fi angajat. Cursul se adresează persoanelor care vor să profeseze în compartimentele de resurse umane, în domeniul protecției sociale și conflictelor de muncă; celor care vor să avanseze în carieră prin urmarea cursului de calificare; companiilor specializate în consultanță de resurse umane care doresc să-și califice personalul în vederea creșterii motivării acestora și îmbunătățirii calității serviciilor oferite clienților.