UGAL

Luni, 28 octombrie, la ora 17.00, în Spațiul cultural deschis „Daniel Spoerri" din corpul D al Universității „Dunărea de Jos” din Galați va avea loc vernisajul expoziției „UniVERSURI carcerale: poezia închisorilor comuniste”. Expoziția aduce în atenția publicului o serie de poezii compuse în memorie de cei închiși în penitenciare și lagăre de muncă în timpul represiunii comuniste, iar apoi transcrise după eliberare și publicate, de-a lungul timpului, în antologii de lirică de detenție, în reviste, ziare și volume de memorii.


Miercuri, 23 octombrie 2024, începând cu ora 10:00 s-au desfășurat în cadrul Facultății de Istorie, Filosofie și Teologie conferința și vernisajul expoziției aferente proiectului „Memoria locurilor 2.0. Pe urmele românilor sud-dunăreni”. În cadrul manifestării au fost prezentate materialele realizate pe parcursul proiectului și alte publicații de interes pentru pasionații de istorie, cultură și filologie.


Miercuri, 23 octombrie, începând cu ora 10.00, în sala AS 201 a Facultății de Istorie, Filosofie și Teologie se va desfășura conferința „Memoria locurilor 2.0. Pe urmele românilor sud-dunăreni”, susținută de dl dr. Marian Crăciun de la Universitatea București (directorul Centrului de Consiliere și Orientare în Carieră al Universității București) și coordonatorul proiectului finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.


Caravana TrAducem împreună, eveniment itinerant organizat de Asociația Română a Traducătorilor Literari (ARTLIT) cu sprijinul partenerilor locali, poposește și la Galați la finalul lunii octombrie. Co-finanțată de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), Caravana aduce traducătorii împreună, oferind loc și timp de desfășurare pentru tot ce are mai bun o comunitate de breaslă.


Vineri, sâmbătă și duminică s-au derulat lucrările celei de-a IV-a ediții a Conferinței Francofone Interdisciplinare Internaționale Migrație&Minorități. Tema din acest an a fost „Migrația între reprezentări estetice, speranțe sociale și constrângeri politice”.


Cetățenii Republicii Moldova sunt chemați la urne duminică, 20 octombrie 2024, pentru două voturi importante: primul tur al alegerilor prezidențiale, 11 candidați fiind înscriși în cursa pentru președinția Moldovei, și referendumul de schimbare a Constituției, în vederea aderării la Uniunea Europeană.


Suntem onorați să vă invităm la prima ediție a Conferinței de Anestezie şi Terapie Intensivă - GalATI, care va avea loc pe meleaguri dunărene la Galați, ȋn perioada 24-26 octombrie 2024. Părintele anesteziei româneşti, profesorul George Litarczek făcea o paralelă ȋntre anestezişti şi pictori, printr-o frumoasă metaforă: „Aşa cum pictorul utilizează culorile şi instrumentele de lucru pentru a realiza un tablou, tot aşa anestezistul utilizează medicamente şi un instrumentar pentru a realiza o anestezie”.


În data de 16 octombrie 2024, a avut loc evenimentul „Ziua Internațională a Alimentației – o punte între elevi și studenți", organizat de Facultatea Știința și Ingineria Alimentelor din cadrul Universității Dunărea de Jos din Galați, cu scopul de a promova educația nutrițională și de a întări legătura dintre tinerii elevi și studenți interesați de domeniul siguranței alimentare și al nutriției.


Facultatea de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, în colaborare cu Centrul de Cercetări Juridice și Administrative a organizat astăzi evenimentul științific cu tema „Evoluția conceptului de bullying în România”.


Sala Senatului Universității „Dunărea de Jos” din Galați a fost neîncăpătoare pentru zecile de studenți basarabeni dornici să discute despre referendumul constituțional din 20 octombrie 2024, organizat în Republica Moldova. Evenimentul, organizat de Federația Tinerilor Basarabeni (FTB) și de Clubul Studenților Basarabeni și Bucovineni „Ștefan cel Mare și Sfânt”, sub patronajul Amabasadei Republicii Moldova la București, s-a bucurat și de prezența conducerii Universității „Dunărea de Jos” din Galați. Atât Rectorul UDJG, prof. univ. dr. ing. Marian Barbu, cât și Prorectorii prof. univ. dr. Arthur Tuluș și conf. univ. dr. ing. Ștefan Baltă, au îndemnat studenții prezenți să profite de dreptul lor democratic și să participe în număr cât mai mare la vot.


Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email