HOTĂRÂREA CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE
Nr. 36/10.04.2024
Consiliul de administraţie, în data de 10 aprilie 2024, cu unanimitatea voturilor exprimate,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Se avizează, la propunerea Consiliului pentru studii universitare de doctorat al IOSUD–UDJG, Calendarul de desfășurare a concursului de admitere la ciclul III de studii universitare de doctorat în anul 2024 pentru: cetățeni români; cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparținând Spațiului Economic European și ai Confederației Elvețiene; cetățeni bitanici și membri ai familiilor acestora ca beneficiari ai Acordului privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice 2019/C 384 I/0; români de pretutindeni; cetățeni străini non-UE, pe locuri de studii ca bursieri ai statului român. (Anexa 1)
Propunerea se transmite Senatului universitar spre aprobare.
Art. 2. Se avizează, la propunerea Consiliului pentru studii universitare de doctorat al IOSUD–UDJG, Calendarul de desfășurare a concursului de admitere la ciclul III de studii universitare de doctorat în anul 2024 pentru cetățeni străini extracomunitari (din alte state decât cele membre ale UE, SEE, CH și UK), pe locuri cu plata taxelor de studii în valută. (Anexa 2)
Propunerea se transmite Senatului universitar spre aprobare.
Art. 3. Se avizează, la propunerea Consiliului pentru studii universitare de doctorat al IOSUD–UDJG, cuantumul taxelor pentru anul universitar 2024-2025 la studii universitare de doctorat. (Anexa 3)
Propunerea se transmite Senatului universitar spre aprobare.
Art. 4. Se avizează, la propunerea Consiliului pentru studii universitare de doctorat al IOSUD–UDJG, Metodologia privind organizarea și desfășurarea admiterii la ciclul III de studii universitare de doctorat în anul 2024. (Anexa 4)
Propunerea se transmite Senatului universitar spre aprobare.
Art. 5. Se avizează, la propunerea Consiliului pentru studii universitare de doctorat al IOSUD–UDJG, Metodologia privind organizarea și desfășurarea procesului de obținere a atestatului de abilitare în Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. (Anexa 5)
Propunerea se transmite Senatului universitar spre aprobare.
Art. 6. Se aprobă, la propunerea Facultății de Medicină și Farmacie, Calendarul pentru înscrierea la programul de pregătire în rezidențiat a cetățenilor străini din țări terțe UE, sesiunea aprilie 2024, conform Anexei 6.
Art. 7. Se aprobă, la propunerea Facultății de Medicină și Farmacie, numărul de locuri pentru înscrierea la programul de pregătire în rezidențiat a cetățenilor străini din țări terțe UE, sesiunea aprilie 2024, conform Anexei 7.
RECTOR INTERIMAR,
Prof.dr.ing. Daniela Laura BURUIANĂ
Anexa 1 Calendarul de desfășurare a concursului de admitere la ciclul III de studii universitare de doctorat în anul 2024 pentru categoriile de persoane menționate la articolul 1
Anexa 2 Calendarul de desfășurare a concursului de admitere la ciclul III de studii universitare de doctorat în anul 2024 pentru cetățeni străini extracomunitari (din alte state decât cele membre ale UE, SEE, CH și UK), pe locuri cu plata taxelor de studii în valută
Anexa 3 Cuantumul taxelor pentru anul universitar 2024-2025 la studii universitare de doctorat
Anexa 4 Metodologia privind organizarea și desfășurarea admiterii la ciclul III de studii universitare de doctorat în anul 2024
Anexa 5 Metodologia privind organizarea și desfășurarea procesului de obținere a atestatului de abilitare în Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați
Anexa 6 Calendarul pentru înscrierea la programul de pregătire în rezidențiat a cetățenilor străini din țări terțe UE, sesiunea aprilie 2024
Anexa 7 Numărul de locuri pentru înscrierea la programul de pregătire în rezidențiat a cetățenilor străini din țări terțe UE, sesiunea aprilie 2024