UGAL

Conform:
Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011;
Cartei Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi;
Ordinului Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 3288/20.02.2012 privitor la numirea Rectorului,
Consiliul de Administraţie, întrunit în ședinţa din   20.02.2014,
 
H O T Ă R Ă ȘT E
 
Art.1. Se declanșează procedura de organizare a concursului pentru ocuparea posturilor didactice. Se recomandă tuturor facultăților să aibă în vedere doar posturi de șef lucrări/lector, conferențiar și profesor.
1.1. Propunerea de scoatere la concurs a posturilor didactice şi de cercetare vacante se va face de către directorul de departament după consultarea membrilor acestuia, prin referat avizat de consiliul departamentului. Propunerile se vor înaintaConsiliului facultăţii, care le va avizaprin vot deschis.
1.2. Pe baza avizului Consiliului facultăţii, decanul va aprobapropunerile respective şi le va  înaintaConsiliului de Administraţie spre aprobare, în perioada  24-28 februarie 2014.
Listele cu propunerile de posturi vor fi însoțite de extrasele din procesele verbale ale departamentelor și Consiliilor facultăţilor încheiate în ședințele de analiză a oportunității scoaterii la concurs a posturilor.
Pentru posturile de conferențiar și profesor se vor anexa și documentele care dovedesc necesitatea și oportunitatea scoaterii la concurs a acestora
Toate documentele de mai sus se vor depune la prorectoratul didactic.
1.3. Se va constitui o Comisie mixtă formată din cinci membri ai Consiliului de administrație și cinci membri nominalizați de Senat, care va analiza oportunitatea scoaterii la concurs a posturilor didactice vacante.
Analiza se va face în perioada 3 – 7 martie 2014.
1.4. Consiliul de administrație propune următoarea componență a comisiei mixte:
-Prof.dr.ing. Toader Munteanu
-Prof.dr.ing. Adrian Lungu
-Prof.dr.ing. Anca Nicolau
- Prof.dr. Anca Gâță
-Conf.dr. Dana Tutunaru
1.5. Senatul își va desemna proprii reprezentanți în Comisia mixtă.
1.6. După avizarea oportunității concursurilorConsiliul de Administraţie va adresaSenatului universitar propunerea de scoatere la concurs a posturilor în cauză.
 
Art.2. Se declanșează procedura de preînscriere a candidaților care doresc să participe la  concursul de admitere la UDJG în anul 2014la programele universitare de studii de licență.
Art.3. Facultățile vor stabili, până la data de 28 martie 2014, lista programelor universitare de studii de licență - forma de organizare la distanță-ID și/sau  cu frecvență redusă –IFR pentru care doresc să organizeze concurs de admitere  în anul 2014.
 
Art.4. Se decide participarea evaluatorilor ARACIS din UGAL și a membrilor comisiilor de calitate de la nivelul facultatilor și Senatului la cursurile de formare „Auditor în domeniul calității” și „Manager al sistemului calității”.
 
Art.5.Se avizează propunerea Facultății de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică şi Electronică de validare a alegerii a 5 membri în Consiliul facultății, studenți: Răpițeanu Gh. Viorel-Cătălin anul III C, Strîmbeanu A. Georgian-Cristi anul II AIA, Constantin C. George, anul I C, Mocanu N. Bogdan-Florin, anul II IE, Dumitru N. Aurelian, anul III EA.
Propunerea se  transmite Senatului pentru validarea rezultatului alegerilor.
 
Art.6.Se avizează propunerea Facultății de Ingineria Materialelor și a Mediului devalidarea alegerii unui membru în Consiliul facultății, student: Pintilie G. Marian Liviu, anul III IPMI.
Propunerea se  transmite Senatului pentru validarea rezultatului alegerilor.
 
Art.7.Se avizează propunerea Facultății de Inginerie din Brăila de transformare aCentrului Regional Interdisciplinar de Cercetare în Domeniul Poluării Vibro-Acustice și Calității Ambientale (CRIPCA) în Centrul de Cercetare și Consultanță Agronomică și Mediu  „Lunca”.
Se aprobă modificarea statutul centrului corespunzător noilor obiective de cercetare.
Propunerea se  transmite Senatului pentru confirmare.
 
Art.8.Se avizează propunerea Facultății de Inginerie din Brăila de constituire a unei comisii de reexaminare a studenților din cadrul acestei facultăți, la disciplina Analiza matematică, în următoarea componenţă:
- Conf. ec. dr. ing. Adrian Mihai Goanță, director al Departamentului de ştiinţe inginereşti şi management,Facultatea de Inginerie din Brăila;
- Conf. dr. Cauteș Ghiorghe, cadru didactic al Facultății de Inginerie din Brăila;
- Conf. dr. Bercu Gabriel, cadru didactic al Facultății de Științe și Mediu;
- Lect. dr. Popescu Marius, cadru didactic al Facultății de Științe și Mediu.
Reexaminarea studenților la această disciplină va avea loc în perioada  24 – 28.02.2014.
 
Art.9.Se avizează propunerea Facultății de Ingineria Materialelor și a Mediului deacordare a titlului de Profesor Onorificdomnului prof.dr.ing. Avram Nicolae de la Universitatea Politehnică București.
Propunerea se  transmite Senatului pentru aprobare.
 
Art.10.Se aprobă înființarea unui punct de comercializarea obiectelor de promovare a imaginii universității (COPIU),  de vânzare de carte universitară și  multiplicare documente/cărți pentru terți. 
Se aprobă aplicarea unui adaos comercial de 10% peste prețul de achiziție a produselor, pe o perioadă de 6 luni de la data începerii funcționării punctului COPIU, după care se va reevalua acest procent.
 
Art. 11. Se aprobă programul manifestărilor Zilei Universității„Dunărea de Jos” din Galaţi, cu ocazia împlinirii în data de 20 martie 2014 a 40 de ani de la semnarea decretului de înființare a instituției:
Data Activitatea
20 martie 2014 Vernisaj expoziție Galeria rectorilor
21 martie 2014 Acordarea de premii de excelență
Deschiderea punctului de comercializare a obiectelor promoționale COPIU
24, 25, 26 martie 2014 Zilele porților deschise
 
Art.12.Se constituie o comisie pentru realizarea Fișei de autoevaluare a cadrelor didactice pentru anul 2014,  formată din:
-Prof.dr.ing. Anca Nicolau
- Prof.dr. Cătălin Fetecău
-Conf.dr. Dana Tutunaru
-Conf.dr. Cristian Simionescu.
 
Art.13.Se aprobă următoarele prețuri pentru servicii (analize) efectuate în Laboratorul de microscopie electronică din cadrul Școlii doctorale de Inginerie din UDJG
 
Nr
crt
 
Denumire analiză
Preț/analiză  (lei)
Beneficiari
din UDJG
Beneficiari*
din afara  UDJG
1 Analiză morfologică (top-view, cross-section) 160 240
2 Analiza morfologică și  Analiză calitativă și cantitativă a compoziției elementare (EDAX), inclusiv distribuție de elemente chimice pe o suprafață selectată. 230 350
                       * Pentru beneficiari din afara  UDJG s-a adăugat 50% regia UDJG.
 
 
RECTOR,
Prof. univ. dr. Iulian Gabriel BÎRSAN
 
Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email