UGAL

IOSUD – UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” DIN GALAȚI
Consiliul pentru studiile universitare de doctorat

 

HOTĂRÂREA
nr. 42/29.10.2024

 

În conformitate cu:
Legea învățământului superior nr. 199/2023;
Ordinul Ministrului Educației nr. 3020/08.01.2024 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind studiile universitare de doctorat, publicat in Monitorul oficial, Partea I nr. 56 din 22 ianuarie 2024, Formă aplicabilă la zi, 23 ianuarie 2024, cu completările și modificările ulterioare;
REGULAMENTUL INSTITUȚIONAL privind organizarea și funcționarea studiilor universitare de doctorat în școlile doctorale din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 411/14.10.2024 (Anexa);
Metodologia privind organizarea și desfășurarea admiterii la ciclul III de studii universitare de doctorat în anul 2024, aprobată prin Hotărârea Senatului nr. 129/16.04.2024 (Anexa 4);
Metodologia privind recunoașterea automată a calității de conducător de doctorat obținute în instituții de învățământ superior sau de cercetare-dezvoltare din străinătate, aprobată prin Ordinul Ministrului Educației nr. 5956/2024;
Decizia Rectorului Universității nr. 2102/05.08.2024 privind numirea Directorului CSUD; 

Consiliul pentru Studiile Universitare de Doctorat, cu unanimitatea voturilor exprimate prin corespondență în perioada (28 – 29) octombrie 2024,

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art. 1. Se aprobă listele finale rezultate în urma desfășurării concursului de admitere la studii universitare de doctorat, sesiunea octombrie 2024, care cuprind rezultatele definitive și incontestabile avizate de către consiliile școlilor doctorale din cadrul IOSUD – UDJG.

Art. 2. Se avizează, la propunerea Directorului CSUD, Metodologia privind recunoașterea automată a calității de conducător de doctorat obținute în instituții de învățământ superior sau de cercetare-dezvoltare din străinătate, conform Anexei.

Metodologia se transmite Consiliului de administrație spre aprobare.

 

 

Director CSUD, 
Prof. univ. dr. ing. Eugen-Victor-Cristian RUSU

 

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email