UGAL

Senatul universitar
Nr. 309/9.04.2024/CS

 

HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 126 din 9 aprilie 2024

 

În baza:
Legii învățământului superior nr. 199/2023;
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați;
Regulamentului de organizare și funcționare a Senatului UDJG;
Propunerilor înaintate Senatului sub semnătura Decanilor interimari ai facultăților;
Metodologiei de alegeri 2024 aprobată prin HS nr. 86 din 15 martie 2024,

 

Senatul universitar, întrunit în ședință ordinară, în plen, în data de 9 aprilie 2024, ora 12.00, (conform ordinii de zi), la care au participat 74 dintre cei 91 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar, cu unanimitatea voturilor exprimate,

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art. 1. Se aprobă, în urma propunerilor făcute de Consiliile facultăților,  componența Biroului Electoral al Secției de votare nr. 1 Galați – Strada Domnească nr. 111, Campusul Științei (aprobată prin HS nr. 84 din 12.3.2024), după cum urmează:

Membri:

  • Lector univ. dr. SLABU Elisabeta – Facultatea de Drept și Științe Administrative;
  • Șef lucrări univ. dr. ing. AXINTI Nicoleta – Facultatea de Inginerie și Agronomie din Brăila;
  • Lector univ. dr. PAȚILEA Petrica – Facultatea de Litere;
  • Conf. univ. dr. DINU Ciprian Adrian – Facultatea de Medicină și Farmacie;
  • Șef lucrări univ. dr. ing. FRĂTIȚA Michael – Facultatea de Inginerie;
  • Conf. univ. dr. ing. VASILE Aida Mihaela – Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor;
  • Asist. univ. drd. NEDELCUȚĂ Paul – Facultatea de Arte;
  • Lector univ. dr. COCEI Liviu – Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie;
  • Lector univ. dr. ȚOPA Maria Cătălina – Facultatea de Științe și Mediu;
  • Conf. univ. dr. ing. BĂLĂNICĂ-DRAGOMIR Mariana Carmelia – Facultatea Transfrontalieră;
  • Studentă MIRONOV Elena-Petruța – SSMG.

Membru supleant:

  • Lector univ dr. CORNEA Valentina – Facultatea de Drept și Științe Administrative.

Art. 2. Se aprobă numirea Comisiei Electorale a universității (CE) care are responsabilitatea de a soluționa contestațiile cu privire la alegeri în termen de 24 de ore ulterior ultimei contestații depuse, având următoarea componență:

Membri:

  • Conf. univ. dr. IACOB Oana-Elena – Facultatea de Drept și Științe Administrative;
  • Conf. univ. dr. SANDU Liviu-Adrian – Facultatea de Arte;
  • Lector univ. dr. DRĂGAN George Bogdan - Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor;
  • Prof. univ. dr. APETREI Cristian Nicolae – Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie;
  • Student PITULICE Daniel-Robert Nicolae - Facultatea de Inginerie și Agronomie din Brăila;

Membru supleant:

  • Lector univ dr. CHICOȘ Oana – Facultatea de Drept și Științe Administrative.

 

 

Președintele Senatului universitar,
Conf. univ. dr. Alexandru NECHIFOR

 

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email