UGAL

Senatul universitar
Nr. 764/03.09.2024/CS

 

HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 277 din 3 septembrie 2024

 

În baza:
Legii învățământului superior nr. 199/2023;
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați;
Regulamentului de organizare și funcționare a Senatului UDJG;
Hotărârii Consiliului de administrație nr. 93 din 27.08.2024, înaintată Senatului sub semnătura Președintelui Consiliului de administrație,

 

În urma rezultatului votului electronic cu termen limită 3 septembrie 2024, ora 10.00, (conform ordinii de zi), la care au participat 75 dintre cei 83 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar, Senatul universitar, cu unanimitatea voturilor exprimate,

 

HOTĂRĂȘTE:

 

 

Art. 1. Se aprobă, cu avizul Direcției Legislație, resurse umane și salarizare și al Consiliului de administrație, coroborat cu avizul Comisiei didactice și de calitate din cadrul Senatului universitar, solicitarea Comisiei Centrale de Admitere privind redistribuirea locurilor la buget fără bursă pentru românii de pretutindeni la Facultatea Transfrontalieră, pentru sesiunea din septembrie 2024. (Anexa 1)

Art. 2. Se aprobă, cu avizul Direcției Legislație, resurse umane și salarizare și al Consiliului de administrație, coroborat cu avizele Comisiei didactice și de calitate și al Comisiei juridice din cadrul Senatului universitar, solicitarea Facultății de Medicină și Farmacie, privind revizuirea criteriilor de admitere pentru concursul de admitere din sesiunea septembrie 2024. (Anexa 2)

Art. 3. Se aprobă, cu avizul Direcției Legislație, resurse umane și salarizare și al Consiliului de administrație, solicitarea Facultății de Inginerie și Agronomie din Brăila privind modificarea perioadei de înscriere la concursul de admitere la IFR Buzău, în intervalul 2 - 14 septembrie 2024.

 

 

Președintele Senatului universitar,
Conf. univ. dr. Alexandru NECHIFOR

 

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email