UGAL

Senatul universitar
Nr. 809/17.09.2024/CS

 

HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 284 din 17 septembrie 2024

 

În baza:
Legii învățământului superior nr. 199/2023;
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați;
Regulamentului de organizare și funcționare a Senatului UDJG;
Hotărârii Consiliului de administrație nr. 83 din 19.08.2024, înaintată Senatului sub semnătura Președintelui Consiliului de administrație,

 

În urma rezultatului votului electronic cu termen limită 17 septembrie 2024, ora 14.00, (conform ordinii de zi), la care au participat 72 dintre cei 83 de senatori, fiind întrunit astfel cvorumul și numărul de voturi necesar, Senatul universitar, cu unanimitatea voturilor exprimate,

 

HOTĂRĂȘTE:

 

 

Art. unic. Se aprobă, cu avizul Direcției Legislație, resurse umane și salarizare și al Consiliului de administrație, coroborat cu avizul pozitiv al Comisiei didactice și de calitate și al Comisiei juridice din cadrul Senatului universitar, Regulamentul de organizare și funcționare a Compartimentului de comunicare, promovare și relații publice din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați. (Anexă)

 

 

Președintele Senatului universitar,
Conf. univ. dr. Alexandru NECHIFOR

 

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email