HOTĂRÂREA
nr. 130 din 24 iulie 2015
Conform:
Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011,
Cartei Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi,
Regulamentului de organizare şi funcţionare al Senatului UDJG,
Metodologiei proprii privind ocuparea posturilor didactice și de cercetare,
Senatul universitar, întrunit în şedinţă ordinară, în data de 24 iulie 2015,
HOTĂRĂŞTE:
Art. unic. Se aprobă rezultatul concursului pentru ocuparea postului de conferențiar, poziţia 32 din statul de funcţii al Departamentului de științe generale, de la Facultatea Transfrontalieră de Științe Umaniste, Economice și Inginerești. Drept urmare, dl Baltă Ștefan va ocupa acest post, începând cu anul universitar 2015/2016.
Preşedintele Senatului universitar,
Prof. dr. ing. Lucian Puiu GEORGESCU