HOTĂRÂREA
nr. 187 din 18 decembrie 2017
Conform:
Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011,
Cartei Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi,
Regulamentului de organizare şi funcţionare a Senatului UDJG,
Senatul universitar, întrunit în ședință ordinară, în data de 18 decembrie 2017,
HOTĂRĂŞTE:
Art. unic. Se aprobă, cu avizul pozitiv al Consiliului de administrație, cererea formulată de Diaconu Ioana, absolventă a Universității „Alma Mater” din Sibiu, Facultatea de Științe Economice, Sociale și Administrative, specializarea Pedagogia învățământului primar și preșcolar, promoția 2017, de a susține examenul de finalizare a studiilor la Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, sesiunea februarie 2018.
Preşedintele Senatului universitar,
Prof. dr. ing. Lucian Puiu GEORGESCU