HOTĂRÂREA
nr. 109 din 24 septembrie 2018
Conform:
Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011,
Cartei Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi,
Regulamentului de organizare şi funcţionare a Senatului UDJG,
Senatul universitar, întrunit în ședință ordinară, în data de 24 septembrie 2018,
HOTĂRĂŞTE:
Art. unic. Se aprobă rezultatul concursului pentru ocuparea postului de șef lucrări, perioadă nedeterminată, poziția 107 din Statul de funcții al Departamentului de științe generale, din cadrul Facultății Transfrontaliere de Științe Umaniste, Economice și Inginerești a Universității „Dunărea de Jos” din Galați. Ca urmare, dl Vasile BAȘLIU va ocupa acest post începând cu semestrul I al anului universitar 2018/2019.
Preşedintele Senatului universitar,
Prof. dr. ing. Lucian Puiu GEORGESCU