Senatul universitar
HOTĂRÂREA
nr. 129 din 14 septembrie 2020
Conform:
Legii educației naționale nr. 1/2011,
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați,
Regulamentului de organizare și de funcționare a Senatului UDJG,
Metodologiei proprii privind ocuparea posturilor didactice și de cercetare,
Senatul universitar, în data de 14 septembrie 2020, cu unanimitatea voturilor exprimate,
HOTĂRĂȘTE:
Art. unic. Se aprobă rezultatul concursului pentru ocuparea postului de șef lucrări, perioadă nedeterminată, poziția 24 din Statul de funcții al Departamentului Medicină dentară din cadrul Facultății de Medicină și Farmacie. Ca urmare, doamna ZAHARESCU Anamaria va ocupa acest post începând cu semestrul I al anului universitar 2020-2021.
Preşedintele Senatului universitar,
Prof. univ. dr. ing. Cătălin FETECĂU