Senatul universitar
HOTĂRÂREA
nr. 1 din 4 ianuarie 2021
Conform:
Legii educației naționale nr. 1/2011,
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați,
Regulamentului de organizare și de funcționare a Senatului UDJG,
Senatul universitar, în data de 4 ianuarie 2021, cu unanimitatea voturilor exprimate,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Se aprobă, la propunerea Consiliului de administrație, desfășurarea on-line a activităților didactice, în perioada 6 ianuarie - 15 ianuarie 2021, cu excepțiile prevăzute în Hotărârile de Senat anterioare.
Art. 2. Se aprobă, la propunerea Consiliului de administrație, ca modul de organizare și de desfășurare a sesiunii de iarnă din perioada 16 ianuarie - 7 februarie 2021 să fie la latitudinea facultăților. Acestea vor comunica, până la data de 11 ianuarie 2021, hotărârile consiliilor facultăților privind organizarea on-line sau față în față a examenelor din sesiunea de iarnă. În cazul în care se vor organiza examene față în față, facultățile vor asigura respectarea condițiilor impuse de pandemie și vor solicita suport logistic din partea Direcției Generale Administrative.
Preşedintele Senatului universitar,
Prof. univ. dr. ing. Cătălin FETECĂU