UGAL

Senatul universitar
 

HOTĂRÂREA SENATULUI UNIVERSITAR
nr. 91 din 22 martie 2021

 

În baza:
Legii educației naționale nr. 1/2011;
Cartei Universității „Dunărea de Jos” din Galați;
Regulamentului de organizare și de funcționare a Senatului UDJG; 
Metodologiei privind menținerea calității de cadru didactic sau de cercetare titular după împlinirea vârstei standard de pensionare și reîncadrarea personalului didactic pensionat;
Hotărârii Consiliului de administrație nr. 22 din 19.03.2021, înaintată Senatului, sub semnătura Rectorului universității,

 

Senatul universitar, prin vot electronic, în data de 22 martie 2021,

 

HOTĂRĂȘTE:

 

Art. unic. Se aprobă, cu majoritatea voturilor exprimate, cu avizul pozitiv al Consiliului de administrație și al Biroului Juridic, menținerea calității de titular, până la sfârșitul  anului universitar 2020-2021, a domnului șef-lucrări univ. dr. Adrian Mihail NISTOR, cadru didactic titular la Departamentul Medicină dentară al Facultății de Medicină și Farmacie.

 

 

Preşedintele Senatului universitar,
Prof. univ. dr. ing. Cătălin FETECĂU

 

 

Facebook Twitter LinkedIn Vkontakte Email